Compania Astra Arad isi vinde actualul sediu, de 30

de hectare, situat in Arad

si se muta la periferie

compania Astra Vagoane Arad, membra a grupului International Railway Systems (IRS), isi va reloca activitatea de productie pana in 2013 la periferia orasului. Decizia a fost luata de managementul IRS, ca urmare a cresterii cererii de vagoane de marfa si pentru a respecta normele europene de mediu, care interzic desfasurarea activitatilor industriale in zonele urbane incepand cu 2015.

Actualul spatiu pe care se intinde fabrica de vagoane, situat in Arad, va fi vandut in cel mult 90 de zile catre o companie imobiliara, la o suma estimata la 80 de milioane de euro.

"Aceasta etapa in dezvoltarea generala a companiei este consecinta cresterii industriei feroviare la nivel european. IRS, cel mai mare producator european de vagoane de marfa, este decis sa isi dubleze capacitatea de productie pana in 2010. In acest moment, productia este asigurata pana in 2009, iar fabrica are comenzi pana in 2013.

Actualul ritm de crestere din industria feroviara la nivel european ne face sa credem ca dezvoltarea pietei de profil va ramane la fel de puternica si in urmatorii 7-10 ani", a declarat, ieri, Frank Findeklee, Chief Operating Officer la International Railway Systems, Divizia Feroviara, compania care detine Astra Vagoane Arad.

Construirea noii fabrici va incepe in a doua jumatate a anului 2008 si va dura intre 3 si 5 ani. Uzina va fi echipata cu tehnologie de ultima ora, iar actualul echipament va fi folosit pentru a completa facilitatile de productie ale celorlalte companii membre IRS. Viitorul sediu va ocupa intre 20 si 25 de hectare si va costa intre 60 si 80 de milioane de euro.

Variantele pentru viitorul amplasament al fabricii sunt in curs de evaluare de catre o echipa de ingineri si arhitecti ai IRS.