Multe dintre lucrarile profesorilor de limba si literatura romana care au dat in urma cu cateva zile examenul de titularizare au fost mai hazlii chiar decat cele ale absolventilor de gimnaziu, spun corectorii. Romania libera a intrat in posesia unei serii de "perle" ale celor care au incercat, iar unii dintre ei chiar au reusit, sa devina profesori.

"Sunt celebre cuvintele lui Lapusneanu: sunteti prosti, dar multi", incurca borcanele unul dintre candidati. "De ma voi scula, pe multi am sa va poposesc si eu", spune un altul.

La fel de plastic se exprima un alt "profesor" incercand sa comenteze romanul lui Camil Petrescu "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi": "Primul moto al nuvelei este ne-a acoperit pamantul lui dumnezeu. Peste tot se vede numa’ sange, sange..."

Tot referitor la un subiect care vizeaza nuvela istorica Alexandru Lapusneanu de Alexandru Odobescu, un alt profesor isi dovedeste si cunostintele de istorie, scriind fara jena: "Lapusneanu zis si stefan cel Mare".

"Lapusneanu a omorat 47 de boieri. Scopul acestei activitati era sa-si sperie nevasta. A reusit" sau "Ca un adevarat conducator, Al. Lapusneanu lupta impotriva poporului", sunt alte perle ale profesorilor clujeni.

Cu toate ca limba romana e obligatorie in scoli, un viitor posibil profesor spune: "Piramidul se termina cu capul unui golofan", in loc de "logofat".

si ca sa incununeze o teza in care volumul de cunostinte s-a dovedit impresionant, un candidat a gasit de cuviinta sa spuna, oarecum cu cinism, ca "boierii nu au avut o relatie parteneriala intre ei" si "sotia lui (Lapusneanu, Ruxandra, n.red) cea romantica, il otraveste".