660 de lei, atat ar putea castiga un preot cu o parohie, dupa ce termina un seminar teologic. Pentru un preot cu Facultate de Teologie, indemnizatia primita de a stat ar putea creste pana la 880 de lei. Aceasta este propunerea deputatului PSD, Ioan Cindrea, care vrea sa elaboreze un proiect de lege privind indemnizatia preotilor.

Un proiect similar se afla insa pe masa de lucru a consilierului primului ministru, Adrian Lemeni. In judetul Sibiu, un preot primeste de la stat 220 de lei lunar, restul venitului insemnand donatiile credinciosilor si plata pomenilor, a liturghiilor, nuntilor sau botezurilor.

In proiectul social-democratilor se doreste marirea indemnizatiei preotilor, indiferent de confesiune, de la 220 de lei pe luna, cat este acum, pana la 660 de lei pentru preotii care au absolvit un seminar teologic si 880 de lei pentru preotii care au absolvit o facultate de teologie.

Preotii sibieni au intampinat cu bucurie vestea, insa au si o temere: credinciosii sa inteleaga ca ei chiar au nevoie de acesti bani. „Sunt si oameni care cred ca viata preotilor este usoara, insa multi parinti de la tara trebuie sa creasca vite, ca sa aiba din ce-si intretine familia”, spune unul din preotii sibieni.

Un alt proiect similar se afla pe masa de lucru a consilierului Primului Ministru, Adrian Lemeni. Acesta a fost pana acum cateva luni Secretar de Stat pentru Culte in Ministerul Culturii si Cultelor. Din noua pozitie, incearca imbunatatirea conditiilor de trai a preotilor.

„Acest proiect de lege a fost initiat in urma discutiilor cu parohiile de la tara, pentru ca acolo este viata mai grea”, sustine preotul Aurel Pavel, de la Biserica „Sfanta Treime” din Sibiu. Preotul Pavel este varul consilierului Adrian Lemeni, asa ca stie mai multe detalii privind proiectul de lege.

„A fost secretar de stat, insa l-au pus pe altul, iar pe el l-a mutat la Cancelaria Primului Ministru. Exista acest proiect de lege si stiu de la el ca nu a scapat de «corvoada» de a-l pune la punct si a-l promova”, spune preotul Aurel Pavel.

Preoti ajutati de parinti

Fiecare preot cu parohie isi intocmeste singur bugetul. Acesta este compus in general din indemnizatia de la stat, din donatiile credinciosilor si din renumeratia care e fixata de Consiliul Parohial pentru slujbe. Nuntile, inmormantarile, botezurile sau liturghiile sunt o sursa importanta de castig pentru preotii cu parohii mari. La tara se traieste insa greu.

„Daca vrei sa traiesti la tara, trebuie sa cresti animale. Sau sa te ajute parintii, in cazul preotilor mai tineri. Aici sunt comunitati mici. Nu poti lua nici foarte multi bani pentru slujbe, iar nuntile sau boztezurile sunt rare”, spune preotul din Ighisul de Jos, Dumitru Iridon.

Proiectul PSD

Deputatul Ioan Cindrea a promis ca va promova in cadrul Camerei Deputatilor la inceputul lunii septembrie un proiect de lege prin care se doreste marirea indemnizatiei pentru preoti. „La nivel national sunt aproximativ 16.000 de preoti, dintre care 12.000 sunt ortodocsi. Daca in medie, fiecare ar obtine lunar 880 de lei, efortul bugetar nu ar fi foarte mare.

Aici este vorba insa de demnitatea preotului in comunitate”, spune deputatul.

Darnicie social - democrata

Dupa reusita legii pensiilor, social-democratii sibieni vor sa dea o noua serii de lovituri.

Pe langa proiectul de marire a indemnizatiei preotilor, PSD-istii sibieni mai vor subventii pentru agricultori de 650 de lei pe hectar, vor ca medicamentele sa fie compensate in proportie de suta la suta, in cazul oamneilor cu venituri sub 400 de lei, iar salariul minim pe economies a fie la nivelul cosului minim, adica 550 de lei, fata de 440 de lei, cat este in prezent.

Bugetul mediu al unei parohii

190 - 220 de lei - indemnizatie de la stat

300 - 500 de lei - bani alocati de Mitropolie

200 - 800 de lei - donatii de la credinciosi

Indemnizatia lunara a Patriarhului Teoctist este stabilita de Guvern, prin ordonanta de urgenta si era la nivelul anului 2005 la 39.459.000 de lei vechi. In fiecare an, insa, aceasta a fost marita, prin Ordonante de Urgenta, depasind acum suma de 6000 de lei. Tot prin ordonanta se stabileste salariile celor 10 mitropoliti ai Romaniei.

Acum doi ani, acestia aveau o indemnizatie de 36 de milioane de lei, in timp ce arhiepiscopii, rabinul-sef, muftiul si ceilalti episcopi sefi de cult primeau 34 de milioane lei. Un simplu preot sau pastor sau imam, cu studii superioare, beneficiau de maximum 3.100.000 de lei, in timp ce un preot debutant, cu studii medii, aveau doar 1.738.000 lei.