„Rapus” de gandurile necurate ale unor hahalere, Gigi Becali s-a hotarat sa traga o fuga la mare si sa-si mai destinda putin oasele de finantator al echipei Steaua Bucuresti. Intr-un interviu in exclusivitate, Becali ne-a declarat ca romanii sunt mai importanti decat orice pe lumea asta, fapt pentru care renunta la luptele cu hahalerele, din orice domeniu.

Cat priveste cursa pentru ocuparea functiei de presedinte al tarii, finantatorul Stelei declara ca are sanse suta la suta sa iasa invingator. Gigi Becali a mai declarat ca toate aceste dispute in care mai intra cateodata sunt doar asa, de intretinere a „tonusului muscular”, sau a starii de spirit.

In ziua de azi, nici o personalitate nu mai poate sa-si vada de cateva zile de odihna fara ca presa sa nu-i faca o vizita fulger. Asa s-a intamplat si ieri, 25 iulie a.c., in hotelul Europa din statiunea Eforie Nord (unitate hoteliera care ii apartine rapidistului George Copos), cand echipa „Replica” a reusit sa schimbe doua vorbe cu finantatorul echipei Steaua, Gigi Becali.

Pentru inceput, trebuie mentionat ca in momentul sosirii reporterilor „Replica” in hotel, Gigi Becali tocmai ce se intretinea cu un masaj de relaxare.

A urmat o perioada de asteptare (sau semi-panda), care a dovedit, intr-un final, ca Becali nu intra pe usa pe care o folosesc toti ceilati muritori cazati la hotelul Europa, ci si-a facut aparitia pe o usa oarecum ferita de uzul si privirile tuturor. Becali a acceptat sa acorde un interviu in exclusivitate pentru cotidianul „Replica”.

Si pentru ca interviul sa se desfasoare in conditii optime, Gigi Becali (G.B.) a cerut, aproape in soapta, un foc sa-si aprinda tigara. Nici nu a apucat sa termine bine de rostit aceste vorbe, si avalansa de brichete parea ca nu se mai termina.

Solicitat sa faca un „top 5 al hahalerelor”, Becali a declarat ca numarul din top este prea mic in comparatie cu numarul lor in tara noastra si ca „oricum, hahalerele, care sunt ele, se simt”.

Iar in privinta afirmatiilor facute la adresa lui Tariceanu, cand, inaintea Supercupei desfasurate anul trecut, Becali l-a facut „papagal” pe premierul Romaniei, finantatorul Stelei a declarat ca Tariceanu l-a... provocat. „M-a provocat, oricum ce-a fost a fost. Eu sunt adeptul pacii, iar aceste certuri intre politicieni nu fac decat sa-i afecteze pe oameni.

Oricum, nu mai am nevoie de razboaie”, a mai declarat Becali-pacifistul. Tot acesta declara ca este atat de puternic „incat rivalii sunt prea mici” pentru a se mai duela cu ei. In ceea ce priveste cursa catre fotoliul de presedinte, Becali declara ca este increzator in votul oamenilor si ca are sanse de suta la suta sa puna mana pe carma Tarii Romanesti.

Steaua l-a achizitionat pe Zaharia de la Gloria Bistrita

Trecand insa peste apele tulburi ale politicii, a venit momentul sa discutam si despre pregatirea echipei Steaua pentru a castiga toate trofeele din Univers. Astfel, Becali a declarat ca se pregateste de grupa facand achizitii rasunatoare: echipa Steaua Bucuresti l-a luat ieri pe atacantul Dorel Zaharia de la Gloria Bistrita.

Gigi Becali a precizat ca a mai facut o achizitie, dar a dorit sa o tina deocamdata secreta.

In cazul lui Zaharia, realizarea transferului se va face in scurt timp si se pare ca Steaua a facut o oferta de 500.000 de euro, pentru atacantul in varsta 29 de ani, care a inceput fotbalul la echipa Callatis Mangalia, iar in 1999 s-a transferat la Farul Constanta, echipa cu care a si debutat in Liga 1 pe 3 aprilie 1999, intr-un meci cu Farul Constanta.

Becali, un virtuos absolut

Dupa „confesiunea” despre Zaharia, Becali a revenit la o alta mare... iubire, declarand ca singura sa forta interminabila este „dragostea fata de oameni”, dar si a oamenilor fata de el. „Sfantul Apostol Pavel spunea ca nadejdea, credinta si dragostea sunt cele mai tari virtuti ale unui om. Eu le am pe toate”, a mai precizat Becali.

Dupa ce s-a ridicat de la masa, finantatorul Stelei s-a indreptat impreuna cu bodyguarzii sai (care ii tot sugerau ca trebuie sa se grabeasca) spre manastirea de la Techirghiol, unde slujeste renumitul monah Arsenie Papacioc.