Eveniment

Primarul “comunei Nokia”, prins cu spaga in buzunar

Edilul din Jucu, Petre Coste, membru PD, se afla in arest preventiv in urma unui flagrant de luare de mita.

Procurorii anticoruptie sustin ca primarul a primit banii pentru a emite actele de proprietate pentru un teren de langa viitorul “Nokia Village”. Terenul a fost cumparat de la localnici, in urma cu mai mult timp, de consilierul local din Savadisla, Adrian Muntean.

Acesta l-a denuntat pe primarul Petre Coste la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) Cluj si a participat la flagrant cu 10.000 de euro. Suma totala pretinsa de primar ar fi fost de 18.000 de euro. Procurorii si ofiterii de la DNA Cluj i-au organizat un flagrant primarului din Jucu, democratul Petre Coste, in seara de 27 iulie.

Ziua de Cluj

Economic

Singura fabrica de explozivi civili din Romania este in faliment

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) tergiverseaza de aproape o luna luarea unei decizii in ceea ce priveste soarta Nitroexplosives, "puiul" Nitramonia specializat in productia de explozivi civili.

Amanarea poate fi fatala singurei fabrici de profil din Romania si chiar din regiune, fiindca termenul de gratie dat de Guvernul Romaniei, pentru amanarea intrarii in insolventa, expira din 16 august, data dupa care creditorii pot cere lichidarea judiciara. Actionarii Nitroexplosives sunt AVAS cu 79,05% din capitalul societatii, SIF 3 (Transilvania) cu 13,92% si alti actionari cu 7,01%.

Esecul la vanzarea pachetului majoritar de actiuni poate fi pus si pe seama faptului ca investitorii au aflat de planul "B", mult mai avantajos pentru ei, lichidarea voluntara, prevazuta intr-un protocol incheiat in 12 iunie intre liderii Sindicatului Liber Nitramonia Rompiro si AVAS.

Lichidarea voluntara presupune ca fabrica este vanduta ca flux viabil, fabrica fiind degrevata de datorii (circa 3 milioane de euro), dar investitorii au sarcina pastrarii obiectului de activitate si, eventual, a angajarii cu prioritate a fostilor salariati. Transilvania Expres

Facilitati fiscale pentru investitorii din Oradea

Consiliul Local Oradea va acorda, incepand de anul viitor, facilitati firmelor care fac investitii mai mari de 5 milioane de euro.

Firmele care vor dori sa beneficieze de scutiri de la plata unor taxe si impozite locale trebuie sa se adreseze CL Oradea si sa dovedeasca ca indeplinesc o serie de conditii.

Astfel, valoarea investitiei trebuie sa fie de minimum 5 milioane de euro, lucrarea sa respecte normele europene de protectie a mediului, fapt ce trebuie dovedit cu documente eliberate de Ministerul Mediului, iar imobilul pentru care se cere scutirea sa fie functional dupa data de 31 decembrie 2007.

Pentru a beneficia de facilitatile fiscale, firmele nu au voie sa aiba datorii la buget. Totodata, societatile care au beneficiat de facilitati si instraineaza total sau partial bunurile pentru care s-a acordat scutirea de taxe vor plati diferenta de impozit de la care au fost scutite.

Romania libera

Mall-uri de toamna la Targu-Mures

Incepand cu aceasta toamna, locuitorii Targu-Muresului, si nu numai, vor avea posibilitatea sa se bucure de serviciile a doua complexe comerciale de mari dimensiuni, primele de acest tip din zona. Este vorba de European Retailpark, ce se va inaugura in 17 septembrie, si Mures Mall ce se va deschide in luna noiembrie.

European Retailpark este cel mai mare parc comercial ce se va deschide in Targu-Mures. Parcul este situat la intrarea in oras dinspre Cluj-Napoca si se va intinde pe 60.000 de metri patrati, din care inchiriabili sunt aproximativ 45.000 de metri patrati. De asemenea, noul complex comercial va dispune de 2.000 de locuri de parcare.

Mures Mall reprezinta o investitie de 15 milioane de euro a companiei clujene Matrix Investments si va fi situat foarte aproape de centrul orasului, pe locul vechii cladiri „Bem-Bem”.

Mallul va avea o suprafata construita de circa 17.000 de metri patrati, cladirea urmand a avea cinci nivele (demisol, parter si trei etaje). Mallul va dispunde de 200 de locuri de parcare si de un numar de circa 80 de spatii comerciale. Evenimentul zilei

Mall-urile aduc 26 de sali de cinema la Cluj

Dezvoltatorul centrului multifunctional ce ia locul fabricii Tricotaje Somesul, a incheiat un parteneriat cu Cinema City, ce va deveni operatorul celor 8 sali de cinema din cadrul complexului Atrium Centers.

Celelalte doua mari centre comerciale care si-au anuntat inaugurarea la Cluj in octombrie mai aduc pe piata clujeana inca 18 sali de cinema. In cadrul Iulius Mall, cinematograful multiplex Cinema City va dispune de 10 sali de cinema, cu o capacitate totala de 1.750 de locuri.

Pentru centrul din Floresti, operatorul salilor de cinema va fi compania Odeon, unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata din Grecia. Odeon Cineplex a anuntat in Romania investitii de 20 de milioane de euro in patru multiplexuri. Cel din cadrul Polus Center va ocupa aproape 3.000 mp si va avea opt sali de cinema cu o capacitate totala de 1.640 de locuri.

Ziua de Cluj