Cantareata Mirabela Dauer risca sa se aleaga cu un dosar penal, dupa ce autoturismul sau, un Peugeot 407, a fost implicat intr-un accident rutier petrecut in municipiul Constanta. La sfarsitul saptamanii trecute, agentii de circulatie au fost sesizati ca pe bulevadrul Aurel Vlaicu a avut loc o tamponare.

In urma verificarii actelor soferilor implicati, oamenii legii au descoperit ca Tudor Coman, de 31 ani, din comuna tulceana C.A. Rosetti, care se afla la volanul unui Peugeot 407, cu numere de Bucuresti, nu avea nici un drept sa conduca. Si asta pentru ca nu poseda permis de conducere.

De altfel, politistii au descoperit ca tanarul mai are un dosar penal, deschis la IPJ Ialomita, pentru aceeasi fapta. Surpriza cea mare a intervenit insa in momentul verificarii documentelor autoturismului: Peugeot-ul ii apatine cantaretei de muzica usoara Mirabela Dauer. Politistii constanteni au demarat o ancheta, pentru a stabili imprejurarile in care a ajuns masina in posesia lui Tudor Coman.

Daca se va dovedi ca artista stia ca tanarul nu are permis de conducere si, cu toate acestea, i-a incredintat autoturismul, pe numele ei se va intocmi de asemenea un dosar penal. Surse din politie sustin insa ca Mirabela Dauer poate scapa extrem de usor de repercursiunile legale, daca sustine, pur si simplu, ca a fost mintita de tanar.