Numarul cazurilor de meningita a crescut ingrijorator. ホn evidentele Ministerului Sanatatii se aflau zilele trecute 154 de persoane suspecte de meningita. Cele mai multe cazuri au fost inregistrate in judetele Prahova, Constanta, Calarasi, Ialomita, Ilfov si municipiul Bucuresti.

Numai la Institutul Matei Bals din Capitala media internarilor zilnice este de 3-5 cazuri, iar de la inceputul lunii si pana astazi au fost spitalizate peste 80 de persoane. Lucrurile sunt cu atat mai grave cu cat, un adolescent in varsta de 16 ani din Dolj a murit de meningita.

La inceputul acestei saptamani Autoritatea de Sanatate Publica Prahova a inceput sa primeasca tot mai multe raportari legate de imbolnavirile de meningita. Astfel, ieri, la ora pranzului, numarul cazurilor de meningita cu enterovirus ajunsese la 73.

„Spitalul de Boli Infectioase din Ploiesti este supraaglomerat in acest moment. Fiecare bolnav sta sub tratament la spital 10-20 de zile. 80% dintre cei diagnosticati cu meningita au sub 35 de ani”, a declarat doctorul Dan Decebal, purtatorul de cuvant al Autoritatii de Sanatate Publica Prahova.

Poate fi confundata cu o gripa

Simptomele meningitei seamana cu cele ale banalei gripe: febra, dureri de cap, varsaturi si somnolenta. Boala se manifesta prin febra de peste 38 grade Celsius, asociata cu durere puternica de cap.

A aparut si meningita virala

ホn prezent, la Institutul Cantacuzino din Capitala sunt in lucru mai multe probe biologice in vederea confirmarii diagnosticului. ホn continuare, sunt spitalizate opt persoane diagnosticate cu meningita virala.

„Recomandam prahovenilor sa respecte regulile de igiena individuala si a locuintei, sa se spele cu atentie pe maini, sa consume apa numai din surse autorizate sanitar sau verificate din punct de vedere al potabilitatii, spalarea fructelor si legumelor inainte de a fi consumate, evitarea scaldatului in lacuri sau bazine neautorizate sanitar”, a declarat doctorul Florica Scarlatescu, director executiv Autoritatea de Sanatate Publica Prahova.