In zona istorica a Orasului de jos, imobilul de pe strada Pielarilor 2, este exemplul perfect al felului in care birocratia nepasatoare, combinata cu o administratie greu de urnit si o Justitie chinuitoare pot duce la degradarea unui imobil si irosirea unei averi.

Bunicul lui Carol Neust?dter a plecat inainte de al doilea razboi mondial in SUA. Cu banii castigati s-a intors la Sibiu unde si-a cumparat o casa. Nu a apucat sa se bucure de proprietate - regimul comunist i-a nationalizat casa, monument istoric cu o vechime de 500 de ani. Au urmat si alte necazuri peste familie. A venit Revolutia, restaurarea dreptului de proprietate.

Carol Neust?dter, unul din nepoti, porneste in 1995 procesul de retrocedare. Il castiga, la 10 zile ii moare tatal. Statul face un recurs in anulare, casa este realuata in proprietatea statului. „Recursul in anulare a venit in urma decizie lui Iliescu ce a stabilit ca Justitia nu are dreptul sa retrocedeze casele. Procesul a durat pana in 2000. In acest proces sunt distrus profesional.

Dupa terminarea sa nu mai am bani sa repar casa”, povesteste Carol Neust?dter, cel care, a ramas singurul proprietar al imobilului de pe strada Pielarilor, numarul 2. Acesta priveste cum, dupa ani de procese, asista la daramarea casei lui.

Se prabuseste pe zi ce trece

Imediat dupa nationalizare, imobilul de pe strada Pielarilor numarul doi a fost transformat in sase apartamente pentru chirie. Din 1985, insa, apartamentul cu numarul sase intra intr-o stare tot mai avansata de degradare, astfel ca nu mai este inchiriat datorita pericolului pe care il reprezinta. Dar nici nu este renovat.

Dupa Revolutie, autoritatile locale nu iau nici acum in seama nevoia de reabilitari a imobilului si trece peste deciziile autoritatilor comuniste - apartamentul cu numarul sase este din nou inchiriat, in ciuda degradarilor vizibile.

De altfel, inca din 1995 Inspeciati in Constructii avertizeaza asupra conditiilor tot mai grave in care se prezinta imobilul respectiv si dispune „interventia de urgenta a proprietarului pentru expertizare proiect consolidare si executie lucrari pentru readucerea intregii cladiri in stare normala de exploatare conform principalelor exigente de performanta”.

Procesele interminabile de restituire a proprietatii secatuiesc fostii proprietari de bani. Urmeaza repunerea in proprietate, dar chiriasii aflati in imobil sunt mentinuti in cladire, conform legii, inca cinci ani, pe chirii modice. Dupa cinci ani, adica in 2005, nu vor sa se mute, dar nici sa contribuie la reabilitarea imobilului. A inceput un nou proces, cel de evacuare.

Caron Neust?dter, proprietarul cladirii, castiga procesul, dar chiriasii mai au dreptul al recurs. Casa, in continuare, nu este renovata, iar o expertiza a GTZ constata crapaturile din ziduri, relativ mici, inca, dar care necesita reabilitari de urgenta. Problemele cele mai mari vin insa numai dupa expertiza GTZ din aceasta primavara (aprilie 2007).

Odata cu reabilitarea strazii Pielarilor, sunt folosite masini mari, care, prin trepidatii si sapaturi aproape ca darama imobilul - intre parter si etajul 1 al partii de la strada „se casca” o crapatura de 10 centimetri, prin care poti vedea de la un nivel la altul.

Mai rau, zidul exterior „face burta”, casa sta sa se prabuseasca, incep sa se desprinda bucati mari de zid.

Cine plateste?

Un intreg sistem juridic si birocratic a dus la secarea de bani a proprietarului - Carol Neust?dter. Chiriasii, speriati de evacuare, refuza sa isi caute alta chirie, se adreseaza Consiliului local, fara rezultat, dar nici nu contribuie la o eventuala reabilitare a cladirilor. Casa se degradeaza si mai mult in urma reabilitarilor. „Scopul meu este sa reabilitez acest imobil vechi.

Inaintea lucrarilor, Primaria nu a luat legatura cu mine, pentru a ma informa cu efectele posibile si masurile necesare. Asi fi platit bucuros o consolidare a fundatiei, acolo unde era necesara. La nevoie, as fi platit si inlaturarea manuala a pamantului. Problema actuala, aparuta in urma faptului ca nu s-au luat masurile necesare, depaseste posibilitatile mele”, arata Carol Neust?dter.

Primaria se spala rapid pe maini - sustine ca lucrarile de reabilitare au fost corect executate. Cu toate acestea, este de domeniul evidentei ca pericolul de prabusire a aparut numai in urma lucrarilor de reabilitare. „Eu nu vreau procese si razboaie. Dar vreau sa mi se spuna ce pot sa fac.

Am impresia ca peste tot este nevoie de pile, iar eu nu am asa ceva”, mai spune Carol Neust?dter.

Victima Securitatii

Carol Neust?dter a fost victima fostilor agenti de securitate, datorita poeziilor sale si teoriilor despre filosfia transcendentala. Are cateva carti pregatite sau publicate pe aceasta tema. Datorita faptului ca era considerat un „element subversiv” de fostul regim, nu avea voie sa paraseasca tara nici inspre fostele tari socialiste.