Marea sarbatoare religioasa de ieri a adunat la Schitul din Paltinis, desi a fost zi de lucru, peste 200 de credinciosi.

De la mic la mare, unii imbracati in costume traditionale, au venit sa sarbatoreasca 80 de ani de la sfintirea bisericii, dar mai ales au venit sa se inchine la una din cele mai importante dovezi ale crestinatatii: o bucatica din Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Mintuitorul Iisus Hristos.

Bucata din crucea lui Iisus

Pentru a bucura inimile credinciosilor si pentru binecuvintare, bucatica din crucea pe care a fost rastignit Mintuitorul a fost scoasa din Schit, in fata mormintului filosofului Constantin Noica.

Slujba a fost oficiata chiar in fata mormintului filosofului Constantin Noica, preotul Valeriu Sebastian Luca precizind ca ziua de luni marcheaza nu doar sarbatorirea hramului bisericii, ci si aniversarea a 80 de ani de la sfintirea acesteia.

Preotul care slujeste de 20 de ani la Schitul din Paltinis, parintele Valeriu, a martusit ca a primit in dar, la biserica, pretioasa relicva, in toamna anului trecut, prin bunavointa mitropolitului Ardealului, IPS Laurentiu Streza.

Bucatica din cruce a fost adusa de pelerini in urma cu 1.000 de ani la Catedrala Sfantului Gertrudis din Olanda si a facut parte din tezaurul de relicve al bisericii catolice.

De ziua Sintului Nicolae, in 2004, preotii olandezi au donat relicva Manastirii din Poiana Marului, de unde, dupa doi ani, mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza, a donat la rindul sau bucata din cruce Schitului din Paltinis. De cind a fost adusa bucata de cruce, preotul martusiseste ca a simtit o minune. Dovada, ieri, ploaia a stat la Paltinis, pe durata slujbei.

Schit valoros

Schitul din Paltinis cu biserica „Schimbarea la fata" este unul din cele mai cautate locuri din judetul Sibiu. Pina acum, aici s-au oficiat, numai in ultimii 20 de ani, peste 100 de cununii si alte 50 de botezuri pentru credinciosi din toate colturile tarii.

Situata la intrarea in statiunea Paltinis, biserica de la Schit, situata la o altitudine de 1.350 de metri, a fost ctitorita in urma cu 80 de ani de Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan. La restaurarea ei a contribuit si fostul mitropolit, Antonie Plamadeala, lucrarile fiind continuate de IPS Laurentiu Streza. Schitul de lemn imita stilul vechilor biserici transilvanene.

La biserica din Paltinis, zilnic, au loc rugaciuni si in fiecare duminica se tine Sfanta Liturghie. Singura problema se inregistreaza la vechea casa de odihna a fostilor calugari, care acum este mincata de o ciuperca ce ataca lemnul.

Viata la Schitul din Paltinis nu este nici acum foarte usoara, insa la inceput calugarii munceau in padure, cu care trase de boi, iar iarna, faceau plicuri pentru turistii statiunii.

Noica, aproape de cer

Bucatica din crucea de care se leaga patimile lui Iisus se afla la citiva metri de mormintul filosofului Constantin Noica. Unul din cei care au avut sansa sa il cunoasca pe marele filosof este si parintele Valeriu, caruia Noica i-a marturisit credinta in Dumnezeu, in 1987, inainte sa moara.

Tot ieri, la slujba a fost prezent si unul din prietenii filosofului, Nicolae Octavian, cel care, de 20 de ani, se ingrijeste de mormantul lui Noica, aducindu-i in permanenta flori. „Parinte, si eu sint credincios. La biserica vin mai rar, dar il am pe Dumnezeu in inima permanent", a declarat ieri, preotului Valeriu de la Schit.