Varujan Vosganian a anuntat ca licitatia pentru reluarea lucrarilor la centura ocolitoare a Sibiului va avea loc in octombrie.

Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a venit la Sibiu cu o noua promisiune, mai indrazneata decat cele facute de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. „Licitatia pentru centura ocolitoare a Sibiului va avea loc in luna octombrie. In seotembrie va fi cuprinsa in programul investitional”, a anuntat Vosganian.

Asta in conditiile in care, pana acum, cel mai optimist termen dat de ministrul Transporturilor a fost luna noiembrie.

Suspiciunile de populism in ceea ce priveste declaratiile lui Vosganian par sa prinda substanta, daca avem in vedere ca, cu doar cateva ore inainte de declaratiile facute de Vosganian la Sibiu, Ludovic Orban transmisese altceva, mai ambiguu, ZIARULUI de Sibiu. „In curand o sa redactam un raspuns mai amplu si mai concret.

Ca un prim raspuns catre campania ZIARULUI, domnul ministru doreste sa transmita ca duce demersuri de accelerare a lucrurilor, astfel incat licitatia sa fie reluata cat mai repede. Aceasta este situatia pe care a gasit-o la venirea in minister”, a declarat Oana Stanciulescu, purtatorul de cuvant al ministrului Orban.

In timp ce unii reprezentanti ai Guvernului folosesc subiectul centurii ocolitoare sub forme electorale, strazile din Sibiu tranzitate de traficul greu incep sa cedeze. Daca strada Raului nu a mai avut demult un aspect decent, nu acelasi lucru se poate spune despre strada Rahovei.

Reabilitata in 2004, strada a capatat in ultimele doua luni forme mai mult decat periculoase - pe sensul de iesire din Sibiu, strada a capatat doua randuri de „valuri” rezultate in urma traficului greu. Aproape de intersectia cu bulevardul Milea, cele doua randuri de „valuri” se transforma intr-o adevarata furtuna de denivelari. „Eu o sa fac dreapta acum.

Dar m-am incadrat pe banda gresita, asta de pe stanga, pentru ca nu am curajul sa intru peste denivelarile acestea”, povesteste un sofer de autoturism, aflat la semaforul de pe strada Rahovei. „Sa mergeti mai sus, catre Piata Rahova. Daca nu esti atent, te impiedici, asa de mari sunt denivelarile”, descrie situatia un pensionar sibian.

Cu biciul pe primar

Varujan Vosganian nu s-a abtinut sa imparta si niste buline negre, in care sa dea vina pentru intarzierea lucrarilor. Iar vinovatul amintit, ieri, de Vosganian a fost primarul Sibiului. „Il sfatuiesc pe primarul Sibiului sa fie mai echilibrat. Se stie ca firma care a fost inainte nu a avut o relatie foarte buna cu Primaria, in ceea ce priveste regimul terenurilor.

Au fost oricum mai multe probleme si cu societatea de Apa-Canal, cu Transgaz, probleme care nu au fost rezolvate de acea firma", a declarat ministrul Vosganian.

Ministrul a facut referire la faptul ca nici in acest moment, utilitatile care „incurca” traseul centurii ocolitoare nu au fost mutate. Vosganian nu a amintit, insa, ca mare parte din aceste utilitati nu au fost mutate deoarece reprezentantii Guvernului nu au terminat exproprierile.

CNADN intarzie

De saptamana trecuta, ZIARUL de Sibiu a solicitat o serie de informatii din partea CNADN, in legatura cu centura ocolitoare - daca a fost sau nu reziliat contractul cu Todini, care este stadiul actual al demersurilor pentru o noua licitatie si alte detalii. Deocamdata, CNADN nu a dat nici un raspuns.

Comentariul cititorului

Maria: „Noi sibienii, vom fi aici in fiecare zi. Suntem aici. Totusi, pentru o asemenea lucrare, de o importanta asa de mare pentru Sibiu, eu ma asteptam, ca la nivel local sa fie un grup de persoane care sa dea raspunsul pe loc. Daca se pune problema sa ne documentam, pentru a da un raspuns, cred ca, interesul pentru lucrare este uitat undeva prin dosare.

Sa nu asteptam foarte multe de la domnul Orban. Daca interesul este al nostru, si este, noi trebuie sa luptam pentru el, autoritatile trebuie presate zilnic. Altfel cred ca devin functionari publici, care au un program de munca de opt ore pe zi”.

Sibianul: „Nu-i lasati. Presatii cu telefoanele si adresele, pana vor visa si noaptea centura. Si de asta sunt platiti din banii nostri”.

Marin: „Aveti mare dreptate, dragi cetateni (ma refer la cei dinaintea mea). Dar interesele sunt mai mari ca orice. Actualii nu au bun simt si nici „timp” pentru problemele arzatoare ale noastre”.

Sibian: „Daca aceasta situatie se intampla in alta tara cred ca cineva era obligat sa demisioneze. Dar nu veti avea pretentia sa demisioneze Ludovic Orban care nu are timp pentru asa ceva din cauza coniacului pe care trebuie sp-l bea zilnic. In orice caz, autoritatile acestui frumos oras se comporta jalnic. Ce ziceti domnule prefect care sunteti raspunzator de soarta judetului?”.

Adolf: „Proiectul centurii a fost facut de niste amatori. Nu pot intelege de ce terenurile necesare pentru centura nu au fost rezolvate inainte de a incepe lucrarea. Asa ceva e de neconceput la noi in Germania”.