De doua saptamani, reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADN) sunt asteptati sa dea niste raspunsuri in legatura cu starea centurii ocolitoare. Sau sa lucreze ceva pentru centura. ZIARUL de Sibiu invita pe cei deranjati de lipsa variantei ocolitoare sa ceara socoteala directorului CNADN, Mihai Grecu, la adresa dirgen@andnet.ro.

Campania „Zile fara centura” continua cu un protest ce va fi organizat la 365 de zile de la data la care ar fi trebuit inaugurata centura ocolitoare a orasului.

Autoritatile de la Bucuresti continua sa ignore una din investitiile a carei lipsa creeaza mari probleme Capitalei Culturale Europene - la centura ocolitoare a municipiului Sibiu nici nu se conserva lucrarile executate deja, nici nu se asigura paza materialelor de constructie si nici nu par sa se miste lucrurile pentru o noua licitatie care sa duca la finalizarea proiectului.

Pentru a cere cat mai insistent celor responsabili punerea in miscare a lucrarilor, sibienii sunt invitati sa scrie directorului general al CNADN, Mihai Grecu. De cand a fost numit in conducerea CNADN, Mihai Grecu nu a fost niciodata sa viziteze starea lucrarilor la centura ocolitoare.

Prin urmare, sibienii sunt chemati sa il invite pe Mihai Grecu, la munca, la Sibiu si sa ii atraga atentia asupra importantei proiectului pe adresa de e-mail dirgen@andnet.ro.

Cititorii ZIARULUI de Sibiu nu au ramas indiferenti fata de aceasta problema, cerand, in repetate randuri, diferite forme de manifestare pentru a atrage atentia asupra centurii ocolitoare.

Tot mai multi sibieni cer proteste de amploare prin care sa fie atrasa atentia autoritatilor centrale asupra centurii ocolitoare a Sibiului, unde lucrurile se misca foarte incet. Cel mai mult, sibienii au cerut blocarea DN1, pentru cateva minute.

Pana la o astfel de masura radicala, ZIARUL de Sibiu a demarat colaboarea cu News Outdoor, pentru amplasarea pe unele panouri publicitare din oras a unor mesaje catre autoritatile centrale, care ar trebui sa accelereze lucrurile in ceea ce priveste centura ocolitoare.

In plus, ZIARUL de Sibiu a inceput sa lucreze si la organizarea unei manifestatii, cu ocazia implinirii unui an de cand centura ocolitoare ar fi trebuit terminata. Sibienii care vor sa se alature acestui proiect, care au alte idei si propuneri sunt invitati sa scrie pe adresa redactia@ziaruldesibiu.ro sau traian@ziaruldesibiu.ro.

Ca o scurta reamintire, din 12 septembrie anul trecut, Sibiul ar fi trebuit sa beneficieze de o centura ocolitoare. Care, in momentul de fata, nu mai are constructor si este realizata doar in proportie de sub 40 la suta. Procent in continuare scadere, avand in vedere ca, pe zi ce trece, lucrarile deja executate dar neconsolidate se duc, la propriu, de rapa.

Santuri imense brazdeaza centura, iar in cazul portiunilor deja asfaltate pamantul a inceput sa se „scurga”.

Cu tunurile pe constructor

Pana in primavara acestui an, ministrul Transporturilor a fost Radu Berceanu. In acelasi timp, director general al CNADN a fost Dorina Tiron. Cu Berceanu plecat, in fruntea CNADN a venit Mihai Grecu, adus de Ludovic Orban, devenit ministru.

Dorina Tiron crede ca rezilirea contractului cu Todini a fost o decizie inteleapta. „Cu acelasi constructor s-ar fi ajuns la costuri foarte mari. La centura ocolitoare a Sibiului s-a tras foarte mult de timp, de catre constructor. Pretentiile lor financiare erau foarte mari, totul s-a tras de la constructor. Niciodata un beneficiar nu are interesul sa intarzie lucrarile.

Acum, nu zic, si beneficiarul (CNADN - n.r.) are pacatele lui”, a declarat Dorina Tiron.

Aceasta sustine ca, in mod normal, o noua licitatie si anganajrea unui nou constructor nu ar trebui sa dureze mai mult de trei-patru luni. Dorina Tiron nu stia detalii legate de exproprieri si mutarea utilitatilor aflate pe traseul centurii ocolitoare.

„Acum, nu mai stiu sigur, dar cred ca in contract este trecut faptul ca firma constructoare este obligata sa conserve lucrarile deja executate”, a mai spus fostul director general al CNADN.

Utilitati de nestramutat

Surprinzator, dar nici macar acum utilitatile aflate pe traseul centurii ocolitoare nu au fost mutate. Reprezentantii Electrica sustin ca era treaba Todini sa mute retelele, reprezentantii Transelectrica spun ca se vor apuca de treaba in octombrie, iar ceilalti operatori cu retele in zona nu au transmis, deocamdata, un raspuns.

Fapte si vorbe

ZIARUL de Sibiu a cerut autoritatilor locale copiile documentelor din care sa rezulte demersurile facute pentru reluarea sau finalizarea la timp a lucrarilor la centura ocolitoare. Prefectul Ion Ariton a raspuns de saptamana trecuta, reprezentantii Primariei nu au raspuns, inca, dar primarul a facut cateva remarci publice pe aceasta tema.

In ceea ce priveste Consiliul Judetean, presedintele Martin Bottesch a transmis, ieri, un raspuns.

„Atat presedintele, cat si vicepresedintii Consiliului Judetean Sibiu au efectuat mai multe vizite de analiza a stadiului lucrarilor pe santier impreuna cu reprezentantii Guvernului, avand repetate interventii in cadrul Colegiului prefectural, atunci cand s-a pus in discutie problema centurii ocolitoare a municipiului Sibiu”, semneaza Martin Bottesch.

In ceea ce priveste actele concrete, presedintele CJ aminteste de o hotarare luata de Consiliul Judetean.

„In sedinta ordinara din data de 9 august a.c., Consiliul judetean Sibiu a adoptat Hotararea nr 92-2007, prin care si-a exprimat acordul cu privire la transmiterea sectorului din drumul judetean 106B, cuprins intre km 0+000 si km 3+300, din proprietatea publica a judetului Sibniu si in administrarea Consiliului judetean Sibiu, in proprietate publica a Statului si in administrarea

Ministerului Transporturilor, in vederea reabilitarii si amenajarii corespunzatoare de catre CNADN, pentru satisfacerea cerintelor impuse de descarcarea traficului de pe varianta de ocolire a DN1”, mai raspunde Bottesch. Acesta adauga faptul ca lucrarile sunt in stricta responsabilitate a CNADN.

Comentariul cititorului

Criticul de serviciu: „Daca propunerea mea a fost luata in seama de atatia oameni, eu zic sa ne organizam si sa ne mobilizam! Adica, anuntati-va toti cunoscutii sa vina miercuri, 22 august, la ora 17, la intersectia Milea - Semaforului - Rahovei. Sa stea toata lumea pe trotuar la colturile intersectiei timp de 15 minute! Asta e avertismentul.

Nu blocam inca doar avertizam cati suntem. Nu de alta, dar va fi si Politia acolo si blocarea drumurilor e ilegala - daca nu e facuta cu cap! Deci, mai intai stam pe trotuar - cu cat mai multi cu atat mai bine! Sa se intrebe oamenii din masini ce se intampla!”.

Gava: „Ne-am saturat de focuri de artificii si circuri ambulante, domnule Johannis. Sibienii v-au dat 90% din voturi pentru mai mult decat atat.Vrem sa respiram un aer mai curat, sa traim in mai putina galagie si praf, sa putem merge si pe bicicleta in orasul in care platim taxe si impozite, fara sa riscam sa ne striveasca un TIR.

Daca primarul Mazare (ales cu mult sub 90%) a putut pune bariera pentru tranzitarea la Mamaia, daca primarul Bucurestiului a putut sa puna taxa pentru camioanele ce intra in oras, cred ca si la Sibiu se pot lua niste masuri. Centura Sibiului trebuia sa fie deja gata acum un an. Cine plateste soselele rupte, casele oamenilor, sanatatea si viata lor? Sunteti un primar bun, faceti ceva”.

Dan: „Cel mai simplu si mai indicat este sa se instaureze taxe de tranzit pentru toti conducatorii auto care nu sunt din Sibiu (exact cum procedeaza primarul Radu Mazare la Mamaia)! Cum marea majoritate a firmelor de transport sunt ale unor oameni foarte influenti, se vor bate acestia pentru finalizarea centurii pentru ca nu vor avea interes sa plateasca taxe”.

Comentarii postate la articolul „Sibienii: Sa blocam DN1”.