„Mi-a solicitat pe romaneste «spaga»”

Inainte de a-si da demisia din functia de director al Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare (SNIF), liberalul Luigi Berghes a trimis premierului Calin Popescu Tariceanu o scrisoare deschisa, postata ulterior si pe site-ul PNL.

In aceasta scrisoare deschisa, Berghes il acuza pe presedintele PNL Prahova si vicepresedinte al Comisiei pentru Agricultura din Camera Deputatilor, ca i-a cerut spaga pentru a vota un proiect de lege privind activitatea SNIF.

„Spre surpriza mea am ajuns in situatia de a nu mai intelege aproape nimic atunci cand acelasi domn deputat Semcu, pe holul Parlamentului si in prezenta unui secretar de stat UDMR mi-a solicitat pe romaneste «spaga» pentru ca se votase un proiect legislativ ce privea SNIF, sub pretextul ca «Motreanu m-a delegat sa colectez pentru minister», caz in care eu trebuia

sa-mi fac «datoria». In mod evident am refuzat sa dau curs acestui indemn, iar de aici mi-am atras o mare antipatie din partea dlui deputat Semcu“, se arata in scrisoarea deschisa semnata Luigi Berghes.

„Si-a pus cumnatul in conducerea SNIF”

Contactat de reporterii Monitorului, fostul director al SNIF, Luigi Berghes, si-a mentinut declaratia si l-a atacat in termeni duri pe liberalul prahovean adrian Semcu. „Am auzit ca domnul Semcu ca ma va da in judecata pentru ca am declarat ca mi-a cerut spaga. Abia astept sa o faca pentru ca am suficiente probe pentru a-mi sustine declaratia.

Nu m-am inscris in PNL ca sa fur, asa cum au facut-o altii. In plus, domnul Semcu a demonstrat ca, desi este vicepresedintele unei comisii parlamentare pentru agricultura, habar nu are de legislatia privind activitatea SNIF.

El m-a acuzat ca am tergiversat privatizarea societatii, dar nu stie ca doar Ministrul Agriculturii poate face acest lucru”, a declarat, in exclusivitate pentru Monitorul, Luigi Berghes. Acesta a mai spus ca Adrian Semcu are interese personale in jurul SNIF dovada fiind numirea in Consiliul de Administratie al societatii (CA) a lui Mihai Sentel, cumnatul liberalului prahovean.

„E clar ca domnul Semcu are interese in privatizarea SNIF. Altfel nu se explica cum un om fara pregatire de specialitate, cum este cumnatul sau Mihai Sentel a ajuns in CA al SNIF”, a declarat Berghes.

Semcu cere dovezi

„Domnul Berghes a fost schimbat din functie la insistentele sindicalistilor si din cauza managementului defectuos. Cand cineva acuza ca i s-a cerut spaga, trebuie sa si demonstreze lucrul acesta. Asa ca, daca domnul Berghes avea dreptate, eu nu mai vorbeam la telefon cu dumneavoastra, ci dadeam declaratii la institutiile abilitate ale statului.

In ceea ce priveste faptul ca Mihai Sentel este membru in Consiliul de Administratie al SNIF, nu am de facut decat o precizare: este economist de profesie. Nu am niciun interes in privazarea acestei companii”, a declarat Adrian Semcu.

Sotia liberalului, sef la agricultura prahoveana

Potrivit unei anchete publicate in editia din 29 iunie a.c. a cotidianului Telegraful de Prahova, Zenovia Semcu, sotia presedintelui PNL Prahova, a devenit in noiembrie 2006 director executiv adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Prahova, institutie subordonata ministerului Agriculturii.

Inainte de a junge in aceasta functie, sotia liberalului a fost directorul societatii Senax Prod, care a participat la programul guvernamental „Corn si lapte pentru elevi”, chiar in timpul guvernarii PSD, cand PNL era partid de Opozitie.

Abonat la fonduri Sapard

Potrivit declaratiei sale de avere, Adrian Semcu are trei apartamente pe numele sotiei in Ploiesti, Urlati si Radauti si trei autoturisme (doua Dacii si un Cielo). Anul trecut a incasat 32.595 lei sub forma de dividende de la firma Romcalor unde este asociat cu alti liberali prahoveni si compania Rompetrol si 44.000 de lei din indemnizatia de deputat.

Semcu mai este asociat la firmele la Gav Sem SRL Bucov si la Feteasca Neagra DGS Valea Calugareasca. In numele ultimei firme, familia Semcu a obtinut recent o finantare Sapard in valoare de 675.536 de lei pentru infiintarea unei pensiuni agroturistice in satul Albesti Muru.

Fosta firma a sotiei deputatului, Senax Prod, a beneficiat in 2004 de o alta finantare Sapard 700.000 de lei pentru infiintarea unei exploatatii agricole.

SNIF, prada pentru rechini imobiliari

Miza pentru privatizarea Societatii Nationale Imbunatatiri Funciare este uriasa pentru ca aceasta companie are in patrimoniu sute de hectare de teren, evaluate la cel putin 100 de milioane de euro, dintre care cateva zeci in Bucuresti.

SNIF are datorii de peste 370 de miliarde de lei vechi, iar una dintre firme, Hidroconstructia, a cerut in instanta declansarea procedurii de faliment pentru a-si putea recupera datoriile. Societatea are ca principal obiect de activitate administrarea sistemului de irigatii si a lucrarilor de aparare impotriva inundatiilor.