In urma cu cinci ani, prin presiuni exercitate asupra Comisiei Locale, Composesoratul Viseu a intrat in proprietatea unei suprafete de 200 ha padure care nu i se cuvenea. Acum, padurea a fost retrocedata fostilor proprietari, care nu pot intra in posesia ei, presedintele Composesoratului refuzand predarea acesteia, desi exista o hotarare judecatoreasca ce-l obliga la aceasta.

Mai mult, Composesoratul administreaza padurea in continuare si chiar o exploateaza ilegal. Presedintele, padurarul responsabil si alti reprezentanti ai asociatiei s-au ales cu dosare penale.

Avocatul Gavrila Iuga, doctor in stiinte juridice, a fost pentru zona Viseu una dintre figurile emblematice ale primei jumatati a veacului trecut. Averea sa, destul de consistenta, a fost confiscata de comunisti.

Dupa 1990, mostenitorii sai au revendicat fostele proprietati, insa autoritatile locale au tergiversat procesul retrocedarii, astfel ca in ceea ce priveste anumite suprafete de teren lucrurile sunt si astazi departe de a fi clarificate. Sotia doctorului Iuga, pe nume Flora, a detinut in jur de 520 ha de padure pe muntele numit Nemesoaia. Anul trecut, comisia judeteana a validat intreaga suprafata.

Insa problema a fost ca 194 de ha padure din acea suprafata fusesera deja atribuite Asociatiei Composesorale Viseu de Sus - Viseu de Mijloc, inca din 2002, astfel ca mostenitorii lui Iuga au solicitat instantei de judecata anularea procesului - verbal de punere in posesie respectiv, precum si a titlului de proprietate emis pe numele Composesoratului.

Pe de alta parte, membrii composesori au refuzat sa predea padurea. In octombrie 2006, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare Cluj (ITRSV) a efectuat un control in zona respectiva si a constatat starea in care se afla padurea.

De asemenea, in procesul - verbal incheiat atunci s-a stabilit ca pana la punerea in posesie (catre familia Iuga) padurea respectiva va fi in continuare pazita de Gheorghe Tomoiaga, padurar - gestionar al Ocolului Silvic Composesoral. Practic, padurea a ramas in continuare in administrarea Composesoratului.

Punere in posesie, „sub o mare presiune” In februarie 2007, Judecatoria Viseu a dat castig de cauza familiei Iuga, stabilind faptul ca improprietarirea Composesoratului cu 200 de ha padure a fost un abuz si a anulat partial titlul de proprietate. De asemenea, instanta a aratat cine s-a facut vinovat de acel abuz.

In cuprinsul sentintei se spune ca, desi Comisia Locala Viseu avea cunostinta ca terenul apartine unor persoane fizice si ca acela care a apartinut fostului Composesorat era liber, s-a procedat la punerea in posesie “sub o mare presiune”.

Ideea este ca o parte din membrii composesori (si, implicit, conducerea Composesoratului) a exercitat o presiune asupra Comisiei Locale pentru a obtine acea padure, pentru ca ea nu era ocupata de fostii proprietari, iar legea, la acea data, nu permitea retrocedarea catre persoane fizice a unei suprafete atat de mari.

Padurea fiind frumoasa, poate cea mai sanatoasa din acea zona, a fost data Composesoratului. In concluzie, instanta a retinut faptul ca asociatia composesorala “in mod nelegal si abuziv a fost pusa in posesie pe terenul aflat in litigiu”. “Mai mult, la data punerii in posesie, amplasamentul pe care Composesoratul l-a detinut in 1948 era liber.

Cu toate acestea si in cunostinta de cauza, punerea in posesie nu s-a facut pe acel amplasament sau pe unul din proprietatea statului roman, ci pe cel proprietatea tabulara a reclamantilor”, se mentioneaza in sentinta.

Astfel, instanta a hotarat anularea in parte a procesului - verbal de punere in posesie din septembrie 2002 si a titlului de proprietate emis in acelasi an, pentru suprafata de 194 de ha padure. Cum se pazeste o padure In aceasta situatie, Composesoratul s-a vazut lipsit de una dintre cele mai valoroase paduri si a inceput sa taie arbori in mod ilegal.

In urma unui control al aceluiasi ITRSV Cluj, din aprilie 2007, a reiesit faptul ca s-au exploatat ilegal aproape 300 mc masa lemnoasa, in valoare de 500 milioane lei vechi, iar vinovat a fost gasit padurarul Gheorghe Tomoiaga, cel desemnat a pazi padurea.

Insa, el s-a scuzat sustinand ca nu a avut in paza respectiva suprafata, contestand chiar procesul - verbal semnat cu cateva luni inainte. De atunci si pana acum, padurea este in continuare taiata, la fata locului existand amenajat chiar un vagon - dormitor folosit de cei care taie arborii.

In mod paradoxal, conducerea Composesoratului refuza sa o predea, dar refuza in acelasi timp asumarea responsabilitatii pentru taierile ilegale din acest an.

Astfel ca, pe numele presedintelui Vasile Andreica, al padurarului Gheorghe Tomoiaga si al altor doi reprezentanti ai Ocolului Composesoral s-au depus plangeri penale adresate Parchetului Tribunalului Maramures, in care cei numiti anterior sunt acuzati de furt, furt calificat, distrugere si neglijenta in serviciu.

Una dintre aceste plangeri a fost trimisa procurorului viseuan Vasile Pop, zis „Lesca”, iar acesta, in stilul obisnuit, nu a facut nimic. Pe de alta parte, mostenitorii familiei Iuga au obtinut o ordonanta presedintiala prin care Composesoratul este obligat la respectarea hotararii judecatoresti si sistarea taierilor de arbori.

Presedintele Vasile Andreica refuza insa acest lucru, continuand sa detina si sa exploateze cele 200 de ha. Mai mult, el acuza familia Iuga de taieri ilegale. Pana la solutionarea conflictului, padurea continua a fi decimata.

Ocolul Silvic recunoaste presiunile

“Composesoratul are ocol silvic privat, de aceea nu va pot spune cine taie ilegal. Insa ceva nu e in regula acolo. La momentul preluarii, Composesoratul a luat padurea fara nicio obiectiune. Din contra, au fost chiar presiuni mari. Nu numai pentru padurea asta, ci pentru toata suprafata pe care o au acolo.

S-a fortat treaba, pentru ca nimeni nu a stiut ca va veni o alta lege care va da padurea fostilor proprietari, desi reprezentantul nostru, la vremea respectiva, a atras mereu atentia comisiei ca nu e vorba de amplasamentul initial.” - Vasile Vlad, reprezentantul Ocolului Silvic Viseu.

Ciolpan il acuza pe Andreica

Primarul Vasile Ciolpan a afirmat ca nu s-a putut trece la punerea in posesie a padurii catre familia Iuga pentru ca presedintele Andreica refuza predarea acesteia. Mai mult, il acuza pe acesta de nerespectarea hotararilor judecatoresti si taierea ilegala a padurii. “La Legea 1 s-a dat in imediata apropiere a amplasamentului. Acum toate sunt incurcate...

Nu se poate trece la punerea in posesie in favoarea mostenitorilor lui Iuga pentru ca suprafata respectiva trebuie predata de Composesorat catre Ocolul Silvic Viseu, pentru ca ea sa fie predata Comisiei Locale. Insa Andreica nu vrea. El crede ca e baiat destept, iar noi, toti ceilalti, suntem fraieri. Isi face facutele, dar justitia nu intervine.

Ii voi face eu o plangere penala, pentru ca nu se supune hotararilor judecatoresti. Cine taie acum? Composesoratul taie, ca doar ei sunt acolo”, a afirmat Ciolpan.

Scuzele celor incriminati

Presedintele Andreica recunoaste ca administreaza padurea, dar nu isi insuseste raspunderea taierii arborilor. “Noi am sesizat organele penale pentru a se cerceta si a se vedea cine a exploatat acolo in mod ilegal. Au exploatat tocmai cei imputerniciti de familia Iuga. Noi nu am exploatat deloc padurea. Cineva, fara aprobare, a atacat o anume suprafata.

Cercetarea ITRSV Cluj a stabilit ca s-au taiat arbori. Suprafata e la noi. Insa avem martori ca tocmai cei care pretind suprafata au taiat, desi vinovatia se arunca pe padurarul nostru”, a declarat Vasile Andreica, presedintele Composesoratului Viseu.