Revin Tamas si Marica

Meciul contra Germaniei e un nou prilej pentru Mutu de a avansa in clasamentul „all time“ al golgheterilor Nationalei

Dupa victoria cu 3-1 repurtata in Belarus, intr-un meci contind pentru preliminariile lui Euro 2008, elevii lui Victor Piturca vor schimba aerul din Minsk cu cel din K?ln, in vederea sustinerii unui amical de lux cu nationala Gemaniei.

Aceasta reprezinta cea de-a 13-a intilnire directa dintre cele doua echipe, palmaresul fiind net favorabil „Panzerelor“, care au cistigat 7 meciuri, alte 3 terminindu-se la egalitate. „Tricolorii“ s-au impus in fata nemtilor de doua ori, primul succes fiind inregistrat in 1967, la Bucuresti, scor 1-0.

A doua victorie a venit in urma cu 3 ani, tot in Capitala, cind romanii au zdrobit nationala pregatita pe atunci de Rudi Voeller cu 5-1.

Pentru meciul de astazi de la K?ln, ce va fi transmis in direct de TVR1 cu incepere de la ora 21.30, selectionerul Victor Piturca va opera unele schimbari fata de echipa folosita in partida cu Belarusul. Astfel, in aparare va reveni Gabi Tamas, iar Cristi Chivu va trece in linia mediana, la inchidere.

De asemenea, atacul Romaniei se va prezenta in formula standard, cu Ciprian Marica revenit dupa problemele de sanatate ce l-au retinut pentru confruntarea de la Minsk. O modificare de ultima ora o reprezinta prezenta lui Dani Coman in poarta Romaniei, dupa ce Lobont s-a accidentat la un antrenament.

Cu ochii pe Olanda si Bulgaria

In timp ce „tricolorii“ vor evolua in amicalul de la K?ln, adversarele Romaniei din grupa G de calificare la Euro 2008 vor disputa o noua runda de meciuri. Astfel, Slovenia va primi vizita Beralusului, in timp ce Bulgaria va juca pe teren propriu cu modesta nationala a Luxemburgului.

Olanda, principala contracandidata a nationalei lui Piturca din aceasta grupa, se va deplasa in Albania pentru un meci de maxima importanta pentru trupa lui Van Basten. In cazul in care va invinge, „Portocala“ va egala Romania in clasament, lasind problema cistigatoarei grupei pentru intilnirea directa de la Constanta, de pe 13 octombrie.

Meci in care, daca se vor impune, romanii se vor putea considera ca si calificati la Turneul Final din 2008.

Joachim Low * selectioner Germania

„Sint constient de forta echipei Romaniei, de dificultatea intilnirii si ma astept la un meci greu. Romania convinge prin dorinta si prin stilul organizat, securizat. Nu intimplator este neinvinsa de 14 meciuri.“