Disciplinat-moronic, ziarul, radioul si televiziunea traiesc subjugate de domnia totalitara a sindromului „Jurnalul de la ora 5”. Criminal si victima sunt inaltate de media la rang de vedete. Dar ce se intampla in mintea unui om in clipa in care se decide sa-i ia viata altuia?

Ce ne determina sa incalcam a sasea porunca? Care sunt zonele „fierbinti” din Maramures (cu cea mai ridicata rata a criminalitatii)? Unde si cum se ucide?

Crima in momentul redactarii

Trista ironie a sortii. Chiar in momentul redactarii articolului referitor la harta violentelor din Maramures, un comunicat al politiei anunta ca pe rampa de gunoi a Baii Mari a fost gasit cadavrul unei tinere.

Continua sec: „Intrucat in cauza sunt suspiciuni cu privire la comiterea infractiunii de omor (...), o echipa operativa complexa, sub coordonarea procurorului criminalist, efectueaza cercetari”. Concluzia e sinistra: in Baia Mare se ucide. 42% din omorurile petrecute in Maramures in 2007 au fost savarsite in Baia Mare. Trei din sapte.

E mult? E putin? Cine poate decide, dar mai ales ce ii determina pe oameni sa curme viata semenilor?

Parerea specialistului

Conform unui studiu recent, sanatatea noastra mentala e determinata de mai multi factori. 43% e determinata de conditiile globale sociale, 19% de modul nostru de viata, 27% determinare genetica, iar restul de educatia primita in mediul familial.

Specialist in domeniu, medicul primar psihiatru Lehel Torok, seful sectiei de psihiatrie de la spitalul din Sighetu Marmatiei, creioneaza tipologia ucigasului: „Ca aspect juridic, omorul este savarsit de psihopati, de persoane cu tulburari de personalitate, disocieri sau persoane antisociale.

Din pacate, am avut cazuri de oameni care ieseau din casa cu gandul sa omoare si o faceau fara sa clipeasca. Un astfel de psihopat nu regreta niciodata fapta comisa, ci motiveaza printr-un moment patologic actul. Personalitatea ii indeamna la crime abominabile, pentru ei e un fel de catharsis, o eliberare. Crima ii satisface si o savarsesc fara regrete”.

Sapte pentru 2007

Anul de gratie 2007. Pana acum, Maramuresul european a fost martor la sapte crime, ultima savarsita chiar in momentul plasmuirii acestui articol. Patru crime in judet, trei in Baia Mare. Grotescul festival a fost deschis in resedinta de judet, chiar in Sambata Mare, cand o mama tanara si-a ucis copilul nou nascut.

Comunicat sec: „Prin autopsia medico-legala s-a concluzionat ca acesta a fost nascut la termen, viu si viabil, moartea a fost violenta, datorandu-se asfixiei mecanice (...), in prezent mama fiind cercetata pentru pruncucidere”. Necrolog sinistru al unei fapte abominabile.

Peste sase saptamani, sirul crimelor a continuat, tot in Baia Mare, cand un bolnav psihic si-a injunghiat sotia, in 27 mai. Criminalul pare scos din tipologia descrisa de medicul Torok. La scurt timp dupa crima baimareana, satul maramuresean Desesti a fost martorul altei crime, in 29 mai.

Apele au parut sa se linisteasca ulterior si pana in luna august Maramuresul figura cu „doar” trei crime pe harta omorurilor din Romania. Toate statisticile au fost insa date peste cap de „sangerosul august”, luna in care s-au petrecut trei crime in judetul nostru. In 1 august, la o stana din Sapanta a fost ucis un cioban.

No man’s land - Borsa, nu putea lipsi de pe sinistra harta a omuciderilor din Maramures si „a punctat” in 18 august, cand un barbat de 41 de ani a fost injunghiat mortal de un tanar de 24. Cortina a fost trasa peste macabrul august a doua zi dupa crima de la Borsa, cand in Targu Lapus un barbat de 67 de ani a fost lovit cu bestialitate si omorat de un alt tanar, de 26 de ani.

Incheiem acest text azi, joi, 20 septembrie 2007, la doar cateva ore dupa ce a saptea crima a fost savarsita, de data aceasta in Baia Mare. Un tablou lugubru, deschis si incheiat de o localitate in care cea de-a sasea porunca nu are putere. In Baia Mare, Maramures, se ucide!

Ce spune Politia

In anul 2007 au fost constatate sapte infractiuni de omor si sase de tentativa de omor in Maramures. Seful Inspectoratului Municipal de Politie Baia Mare, comisarul sef Ioan Todoran, considera ca rata criminalitatii este in scadere fata de anul trecut: „La nivel judetean stam destul de bine, avem o rata scazuta a criminalitatii.

Cu toate acestea, consider ca ar fi benefica o majorare a cadrelor, deoarece ne situam sub media pe tara. In Romania, media este de 210 politisti la 100.000 de locuitori, iar in Maramures avem doar 187. Avem promisiuni ca efectivele vor fi marite, dar, chiar si asa, cred ca ne facem treaba bine, pentru ca avem doar doua-trei cazuri de talharie in care autorul a ramas neidentificat. In rest, le-am rezolvat pe toate”.