Singurul Penitenciar pentru femei, Targsor, gazduieste aproape 600 de femei din tara. In 2006, a fost elaborata legea 275, care permite persoanelor private de libertate sa urmeze o forma de invatamat, liceu sau universitate. Detinutul trebuie, insa, sa aiba o pedeapsa definitiva. Inca de anul trecut, trei detinute s-au inscris la cursuri liceale, tot la Grupul Scolar Energetic din Ploiesti.

Una dintre detinutele de anul trecut, eleva in clasa a IX-a, si-a ispasit pedeapsa privativa de libertate, astfel ca acum, tanara, prospat eliberata, merge la liceu in clasa a X-a. Daca anul trecut doar trei fete aveau acest privilegiu, numarul celor care au posibilitatea sa-si completeze studiile a crescut la noua.

Toate noile eleve merg la liceu, fiecare in anul corespunzator studiilor finalizate inainte de a fi inchise. Georgeta Turcu, lucrator la serviciul de reintegrare sociala din cadrul Penitenciarului Targsor, avertizeaza ca nu orice detinuta poate fi eleva de liceu.

Sunt cateva conditii care trebuie indeplinite: pe langa foaia matricola si actele necesare inscrierii la liceu, detinutele trebuie sa aiba o conduita corespunzatoare, ireprosabila. Sa nu aiba antecedente comportamentale in penitenciar si, nu in ultimul rand, evaluarea psihologica este eliminatorie. Astfel, detinute care au savarsit infractiuni de furt, trafic de droguri sau omor, sunt acum eleve.

Pentru trei dintre detinute, joi, 4 octombrie, a fost prima zi de scoala. Vadit emotionate, fetele, cu varste cuprinse intre 22 si 25 de ani, asteptau ora 15, pentru a se urca in mijlocul de transport pus la dispozitie de penitenciar. Dupa o calatorie de 20 de km, elevele au pasit pragul liceului si a salii de clasa. Primele doua ore au fost de limba si literatura romana.

Fetele au fost numai ochi si urechi. Notau tot ce spunea profesorul. In recreatie, „elevele de la Targsor” au legat prietenii cu colegii, asteptand acum cu nerabdare urmatoarea zi de curs.

Rodica Ardelean are 25 de ani. Este din Baia Mare si a fost inchisa pentru omor. Nu vrea sa isi aduca aminte de cele intamplate cu ani in urma. Ii revin in minte emotiile pe care le-a avut in permisia de trei zile, acordata pentru a merge acasa si a aduce foaia matricola pentru cele opt clase absolvite.

Daca nu reusea in cele trei zile sa ridice de la scoala foaia matricola? “Eu mi-am dorit din suflet sa imi termin studiile. Ma bucur foarte mult ca acum pot sa fac asta. Cand voi fi eliberata ma va ajuta foarte mult”, spune tanara. Rodica este fericita si se simte mai... libera.

Dupa ce va fi eliberata, isi va putea gasi un loc de munca mai repede si mai bine platit, pentru ca va avea diploma de liceu. “Anii de liceu in detentie sunt ani castigati”, este de parere Rodica. Aceasta este opinia unanima a tuturor elevelor care vin din penitenciar.

O alta detinuta, si ea boboc, la 22 de ani, isi aminteste cu nostalgie de primul an de liceu pe care il incepuse la „Dimitrie Cantemir” in Bucuresti. “Nu am terminat. Doar doua semestre am fost acolo. Sunt condamnata opt ani pentru trafic de droguri. Am executat trei ani si sapte luni.

Este o sansa foarte mare si ma bucur mult ca pot asta si sper si ma straduiesc din toate puterile mele sa imi termin studiile, sa am diploma cand voi iesi... Sa imi gasesc un loc de munca. Cum peste tot se cere diploma, asta m-a determinat sa ma inscriu la liceu. Traficul de droguri este un cosmar. Imi pare rau pentru ce am facut si regret. A fost un incident pentru care acum platesc”, se caieste tanara.

Penitenciarul prahovean are, din aceasta toamna, si o studenta. Cu domiciliul in Constanta si, din 1997, cu "resedinta" la Targsor. Condamnata pentru omor, ea s-a inscris la invatamant la distanta la Facultatea de Sociologie - Psihologie din cadrul Universitatii “Spiru Haret” din Ploiesti. Taxele aferente fiecarui an scolar sunt suportate de catre proaspata studenta.

Noua milioane de lei vechi, plus cartile. De gratuitati beneficiaza doar in ceea ce priveste accesul la calculator. La sesiunile ce vor urma este obligatorie prezenta. Detinuta studenta are 27 de ani. “Fiindca anii trec, am zis sa nu se iroseasca, sa imi continui studiile aici.

Muncesc zilnic la fabrica din penitenciar, e mai greu ca trebuie sa invat seara, dar sper sa reusesc, ca daca vrem, trebuie sa obtinem. Sunt aici pentru talharie urmata de moartea victimei. Pentru cei aflati in libertate am un sfat: sa se gandeasca mai bine inainte de a face ceva. Uitati unde se poate ajunge.

Se distruge un viitor intreg, ani care nu se pot recupera, ani in care poti sa ai o familie, sa iti ajuti parintii... Acum, tot ei ma ajuta pe mine”, recunoaste proaspata studenta.

Directorul adjunct al Grupului Scolar Energetic din Ploiesti, Laura Pandelache, se bucura ca liceul pe care il conduce intervine practic in reintegrarea sociala a detinutelor, inainte ca acestea sa fie eliberate. “De anul trecut am organizat clase cu prezenta redusa, clase in care alaturi de elevi sunt si detinute.

Este o oportunitate pentru a se pregati pentru reintegrarea sociala si pe aceasta cale. Este benefic si le poate ajuta sa invete sa convietuiasca din nou cu semenii lor. Initial am observat o reticenta a detinutelor. S-au obisnuit in cele din urma, s-au integrat foarte bine, unele fac parte din elevii cu medii mari “, spune profesoara Pandelache.

La Targsor, exista chiar si o clasa de invatamant primar. Aproape 10 de detinute care nu stiu sa scrie si sa citeasca merg zilnic la cursuri. De la 15 septembrie, fetele invata, mai intai, sa faca bastonase. Asteapta cu nerabdare momentul in care vor putea trimite acasa o scrisoare.

Oana Ciocodei, lucrator la serviciul de reintegrare sociala din cadrul Penitenciarului Targsor, afirma ca dincolo de diploma de studii pe care detinutele o vor obtine, acestea mai castiga si 30 de zile reducere din pedeapsa pentru fiecare semestru absolvit.

La aceasta reducere se mai aduga alte cinci zile castigate pentru fiecare luna de munca in fabrica de la penitenciar, pentru detinutele care doresc sa faca acest lucru.