A venit anotimpul rece si, odata cu el, facturi mai mari la gaz si energie electrica. Dar nu mai era o noutate. Oamenii se obisnuisera cu faptul ca iarna platesc taxe mai mari. In schimb, toamna aceasta i-a adus la sapa de lemn, mai ales pe cei cu venituri mici, cum sint pensionarii.

Din cauza majorarii pretului petrolului, cerealele si alimentele cu cel mai larg consum, cum sint piinea sau pastele fainoase, au fost scumpite simtitor. Indirect, pretul petrolului a adus o scumpire si la zahar, carne, lapte, oua si unt.

Muritori de foame

Au pensii atit de mici incit abia isi pot plati intretinerea. Nu mai putem vorbi de medicamente. In ceea ce priveste mincarea, hrana lor de zi cu zi o reprezinta alimentele de baza: piine, oua, zahar, ulei, lactate. Din pacate, se pare ca din aceasta luna, si acestea au devenit un lux.

Uleiul depaseste 6 lei litrul, pretul griului a crescut cu 25 la suta, cel al orezului a cunoscut o crestere de 23 la suta, iar zaharul s-a scumpit cu 14 procente. Cu toate acestea, vinzatorii arata ca uleiul, zaharul si piinea sint in continuare foarte cautate, deorece oamenii nu pot renunta la aceste alimente. In schimb, spun ca a scazut vinzarea la oua, lactate si carne.

Datori vinduti

Pentru a putea face conditiilor grele, pensionarii fac imprumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Sibiu. Potrivit directorului CARP, Marius Roman, lunile septembrie si octombrie reprezinta lunile de virf in ceea ce priveste imprumuturile deoarece acum facturile sint mai mari, dar si pentru a-si face proviziile pentru iarna.

„Numai in luna septembrie am avut 700 de cereri, in valoare totala de 5 miliarde de lei vechi. Imprumutul mediu a fost in jur de 1200 de lei. Aceste luni sint cele in care imprumuturile ating cotele maxime deoarece cresc facturile, iar oamenii se imprumuta si pentru a-si pune provizii pentru iarna", spune Marius Roman, directorul CARP Sibiu

Cer marirea pensiilor

Scumpirea semnificativa a alimentelor de baza i-a bulversat pe batrinii din Sibiu. Presedintele forumului pensionarilor social democrati din Sibiu, Ioan Sasu, spune ca majoritatea sint nemultimiti de pensiile pe care le au si cer marirea punctului de pensie.

„De la 1 noiembrie, punctul de pensie va fi majorat cu 30 la suta, desi s-a cerut majorarea cu 43 la suta, insa guvernul Tariceanu nu a fost de acord. Insa PSD va interveni pentru ca punctul de pensie sa fie crescut cu inca 13 procente si sa ajunga la 43 la suta.

Noi am mai propus ca medicamentele sa fie compensate cu 90 la suta, iar in cazul decesului dintre doi soti pensionari, cel ramas in viata sa primeasca 25 la suta din pensia pe care respectivul pensionar o avea la data decesului. Deocamdata, nu am primit niciun raspuns referitor la aceste propuneri", se plinge Sasu.