Cu citeva zile inainte de startul campaniei electorale, mai toate filialele locale au anuntat ca isi vor trimite reprezentantii in strada, sau din usa in usa, pentru a sta de vorba cu oamenii. Indiferent de culoarea politica, toti liderii locali sustineau ca nu se vor avinta in campanii murdare, ci ca isi vor promova programele si candidatii pentru Parlamentul European.

Dincolo de razboiul dintre Cindrea si Ariton, inceput cu putin timp inainte de 25 octombrie, liderii locali nu au dat friu liber acuzatiilor, ca politicienii de la Bucuresti ci au mers, mai degraba, pe prezentarea propriilor candidati.

Eurocandidatii, in Sibiu

De adus candidati in Sibiu, au adus. PSD i-a invitat pe Rovana Plumb si pe sibianul Marius Lazar, doi dintre eurocandidatii partidului. PD l-a adus pe vicepresedintele Sorin Fruzaverde, capul de lista nationala, iar PLD a venit cu liderul de la centru, Theodor Stolojan, cu senatorul Nicolae Vlad Popa, deputatul Raluca Turcan, dar si cu sibianul Hermann Fabini.

Dincolo de presedinta filialei judetene, Minerva Grama, la rindul ei candidat, taranistii l-au adus pe sibianul Radu Munteanu, care ocupa locul doi pe lista, dar si pe Alexandru Herlea.

In afara de citiva ministri si de presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, PNL inca nu si-a adus eurocandidatii in Sibiu, dar o va face la jumatatea lunii noiembrie, cind vor sosi primii doi „grei", Renate Weber si Daniel Daianu.

De la PNG a venit Narcis Godeanu, locul patru pe lista, de la PC a ajuns in Sibiu celebrul sportiv Mihai Leu, iar de la PIN a venit Veronica Radulescu, o studenta care isi incearca norocul in politica europeana. PRM, UDMR si Partidul Verde nu si-au prezentat oficial candidatii pentru europarlamentare in Sibiu.

Start la afise

Sibienii lui Stolojan au fost primii care au impanzit orasul cu afise electorale si tot primii care au dat startul campaniei. Pe biciclete. Afisele PLD nu si-au gasit loc numai pe panourile special amenjate pentru afisaj electoral, ci si in vitrinele unor foste magazine din centru. PLD are si o masina de campanie, dotata cu megafoane, dar si tineri care impart fluturasi pe strada.

Tot PLD, prin deputatul Cornel Stirbet, a lansat, in plina campanie, citeva interpelari si intrebari, printre care si ministrului Ludovic Orban, cu privire la centura ocolitoare, dar si ministrului mediului, Attila Korodi, referitoare la poluarea din Copsa Mica. Nu lipsesc nici afisele PNL, montate la inaltime, in care apare Renate Weber.

„Avem in jur de 10.000 de afise, insa simbata vor fi toate gata", a spus Eugen Mitea, presedintele PNL Sibiu. PD are si el afise in lucru, dar si certitudinea ca vor obtine cel mai bun scor in Sibiu si unul din primele cinci scoruri din tara. Liderul PSD, Ioan Cindrea, promite si el afise, dar sustine ca cel mai important este dialogul cu oamenii.

Posta electorala

Posta Romana a intrat si ea in campanie, prin lansarea un serviciu de publicitate numit Infoelectoral, care poate fi utilizat de partidele politice si alte structuri implicate direct sau indirect in campanii electorale pentru transmiterea de materiale informative.

Posta percepe un tarif de 20 de lei/kg pentru trimiterile distribuite in aceeasi localitate si 24 lei/kg in cazul trimiterilor distribuite la nivel national.

Ioan Cindrea l presedinte PSD Sibiu

„Noi nu am stabilit un numar de afise. Sintem mai saracuti. Mergem in judet, prin tara si stam de vorba cu oamenii"