Horatiu Alexandru Suciu era din municipiul Blaj si a avut ghinionul de a se afla in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Blajeanul avea doar 18 ani atunci cind a plecat la drum intr-o garnitura de tren, exact in clipa in care au explodat bombele. In urma lui au ramas prietenii si parintii indurerati, care nu au mai apucat nici macar sa isi ia ramas bun.

Tot din judetul Alba, a murit in atentatele din Madrid un barbat din localitatea Teius. Dorind probabil sa uite de ceea ce s-a intimplat, toate rudele lui Stefan Modol s-au mutat din Alba.

Dreptate!?

In procesul atentatelor au fost judecate 28 de persoane dintre care 7 au fost achitate, iar 21 si-au primit sentinta. Teroristii au primit pedepse in functie de acuzatiile care li s-au adus, insa pentru rudele indurerate, sentinta data de tribunalul spaniol nu mai are nici o valoare. "Apai acuma sa fie si ei pedepsiti.

Sa fie cum zice legea ca altceva io ce sa spui ca tot nu se mai intimpla nimic. Le-o venit si lor vremea. Sa ii pedepseasca asa cum merita. Baiatul nostru o avut 18 ani. La virsta asta sa il pierzi nu ii totuna. Asa cum or facut atita prapad de or murit atitia oameni asa sa fie si pentru ei.

Sa primeasca inchisoare de sa se aleaga praful de ei", a declarat cu vocea inecata de lacrimi Valeria Nemes, bunica lui Alexandru Suciu.