Invatamantul de stat este gratuit doar teoretic. Elevii sau, mai bine spus, parintii acestora, sunt nevoiti sa cotizeze la fondul scolii, al clasei, sa plateasca paznicii unitatii, sa cumpere perdele, manuale, uniforme. Mai nou, in prezent, se plateste si pentru concursurile pe discipline organizate intre scoli.

Sumele solicitate pentru participarea la aceste competitii organizate de unitatile de invatamant preuniversitar sunt cuprinse intre 100.000 si 200.000 de lei vechi. Banii stransi din taxa de participare sunt folositi de conducerile unitatilor pentru acordarea premiilor oferite castigatorilor. „Aceste concursuri sunt organizate de scoli. Inspectoratul Scolar nu are nici o legatura.

Este un mod de verificare a cunostintelor elevilor, pe langa cele clasice: notarea periodica si teze, teste nationale si bacalaureat. La noi in judet au concursuri proprii Scoala nr.21 „Sf. Vineri” si Gimnaziul „Sf. Vasile” din Ploiesti”, ne-a declarat Gheorghe Borovina, inspector scolar general adjunct, ISJ Prahova.