“S-au facut situatiile, s-au trimis la Guvern, au fost prinse pe ordinea de zi in sedinta de luni, cind proiectul a fost aminat pe saptamina viitoare, tot luni”, a explicat sirectorul Directiei de Dezvoltare si Bugete din cadrul CJ Alba, Marian Aitai.

El a spus ca au fost deja purtate noi discutii cu reprezentantii Ministerului de Finante, care au dat asigurari ca proiectul va fi discutat, cu siguranta, in cursul zilei de luni.

“Noi speram sa ramina, pentru judetul Alba, sumele care au fost stabilite pentru sedinta initiala, care sint: 97 de miliarde lei vechi la descentralizate la nivelul judetului, 53 de miliarde lei vechi echilibrare la comune, orase si municipii si 19 miliarde lei vechi la Directia de Asistenta Sociala (...) Consider ca sint suficienti.

Daca aceste sume ar fi primite pentru judetul Alba, reusim sa nu incheiem cu deficit anul. Banii acopera si situatia comunelor falimentare (...) Nu pentru proiecte de investitii, dar pentru functionare banii ar fi de ajuns”, a mai spus Marian Aitai.

Situatie grava

Potrivit situatiei prezentate de Consiliul Judetean Alba, 44 din cele 78 de unitati administrativ teritoriale din judet nu au bani nici pentru plata salariilor, ceea ce inseamna ca peste 56% din comunele judetului sint, la ora actuala, in faliment. Deficitul calculat numai pentru acest capitol, la nivelul judetului, este de 1,18 milioane lei (11,8 miliarde lei vechi).

Dintre cele 44 de comune care se afla acum in faliment, zece se desprind in “plutonul de conducere”, fiecare cu cite un deficit care depaseste 100.000 lei (adica un miliard de lei vechi). Este vorba despre: Albac, Avram Iancu, Bistra, Hopirta, Ocolis, Radesti, Sincel, Sohodol, Sona si Vintu de Jos.

Exista insa si comune care se descurca surprinzator de bine. Merita amintite aici comunele Galda de Jos si Ighiu, care se pot gindi la investitii serioase, in conditiile in care au un “profit” de peste 340.000 lei (3,4 miliarde lei vechi) fiecare, cel putin pe capitolele bugetare luate in calcul pentru aceasta situatie.