Din cauza ca nu au fost gasite resurse financiare pentru cumpararea de tehnologie noua care sa rezolve problema sustinerii economice, directorii unitatilor au fost nevoiti sa aleaga intre faliment si restructurare. Decizia conducerii a fost aflata de angajati prin intermediul preavizelor. “Este foarte nedrept ceea ce se intimpla in acest sector al industriei de aparare si la Cugir.
Avind in vedere ca aceste unitati, care au apartinut de industria de aparare au adus sute de milioane de dolari Romaniei. Sa te vezi dupa 20 de ani pus pe lista de disponibilitati este ceva tragic.
Se vede ca parlamentarii nostri nu s-au gindit la aceste lucruri si au pus caruta inaintea boilor si iata ca am ajuns in aceasta situatie”, a declarat directorul general adjunct al UM Cugir, Toader Ulise.
Cintecul de lebada
In mod normal, cei mai afectati de aceasta situatie limita sint salariatii. Dupa ce au muncit o viata intreaga in uzina din orasul lor, oamenii s-au trezit acum cu preavizul in mina. Situatia din economia locala le lasa destul de putine sanse pentru o alta angajare. “Am aflat dar... asa si asa. Am primit-o cam greu. (n.r. decizia de desfacere a contractului de munca).
Ne pare rau dupa atitia ani sa raminem fara locuri de munca. Si cine stie in ce conditii si cum. Inca nu sintem informati chiar corect ce se va intimpla cu noi. Oamenii sint foarte stresati si nu stiu ce sa faca”, a declarat total dezamagita, Ana Filimon, una dintre fostele muncitoare de la Fabrica de Arme din Cugir, iesita pe poarta unitatii cu preavizul in mina.
“Industria de aparare nu trebuia privatizata. Cel putin dupa parerea noastra. Poate trebuia si privatizata, dar in alte conditi. Nu asa ca omul, dupa 37 de ani de munca, sa ajunga cu un salariu minim si dupa aia sa plece acasa. Treaba este ca nu mai avem ce face la 55 de ani. Nu mai faci nimica, nu te mai angajeaza nimeni.
In mod sigur stam acasa”, a declarat, cu greu, Cornel Constantin, un alt fost angajat al Fabricii din Cugir, care incerca si el sa desluseasca ce scrie pe hirtia pe care o primise.
Optimism moderat
Optimismul nu a disparut insa din rindul celor mai tineri. Disperarea momentului sau gindul la un viitor incert ii determina pe unii dintre cei disponibilizati sa caute o solutie rapida.
“Gasim noi de lucru si in alta parte. Poate... Daca mi se ofera un salariu minim pe economie, dupa atitia ani, mai bine nu! Da’ nici sa stau acasa. Uite! Asta am primit dupa o viata de munca! Preavizul! Azi mi l-a dat. Dar ma descurc eu cumva”, a declarat cu lacrimi in ochi Elena Amarica, o fosta angajata a Uzinei Mecanice.
Chiar si dupa aceste masive disponibilizari, nu se stie exact ce se va intimpla cu fabricile din Cugir care au trecut la o functionare de avarie si al caror viitor este incert. “Eu am analizat aceasta situatie. Nu stiu ce e de facut. Trebuie sa mai protejam ceea ce se mai poate proteja.
Sa mai salvam ce se mai poate salva”, a incheiat cu amaraciune si directorul general adjunct al Uzinei Mecanice, Toader Ulise.
