Prima oară când a jucat tenis a fost fascinată de mirosul mingii, de zgura de sub picioare, de toată atmosfera incredibilă de care ai parte atunci când eşti pe teren. Pentru Mara, toate acestea au fost copleşitoare încă la început şi au făcut-o să se îndrăgostească de tenis „la prima vedere”. Era aniversarea ei de şase ani atunci când a primit cadou o rachetă de tenis de la Ruxandra Dragomir, fostă jucătoare profesionistă şi bună prietenă de familie. Aşa a ajuns să facă cunoştinţă cu sportul alb şi să îşi dorească să îi dea o şansă.
- Află povestea viitorilor tenismeni care #potmaimult!
După ce a început antrenamentele, după ce a învăţat să alerge pe teren, acela a fost momentul în care Mara şi-a dat seama că îi place cu adevărat drumul pe care a început să meargă. Apoi a urmat primul turneu câştigat şi a înţeles că asta este ceea ce îşi doreşte să facă mai departe în viaţă. Se întâmpla undeva în jurul vârstei de 9, 10 ani şi ajunsese să piardă primul set în finală. Atunci s-a gândit că nu e nicio problemă dacă pierde, dar a încercat să îşi imagineze cum ar fi să câştige, iar acest lucru a ambiționat-o atât de tare, încât şi-a pus în minte să câştige primul turneu de la un scor imposibil. Ştia că indiferent de rezultat părinţii i-ar fi fost alături, aşa că a continuat să gândească pozitiv şi să se concentreze la lovituri. Încrederea în forţele proprii şi atitudinea pozitivă i-au adus atunci o revenire spectaculoasă la Cupa Major şi un câştig pe care şi l-a dorit foarte mult.
Atunci când ești condus, îți trebuie credință și încredere în puterile tale, pentru că fără toate acestea nu poţi trece niciun obstacol, explică Mara. Pentru ea, dacă începe orice punct cu neîncredere sau nesiguranță, este ca şi un punct pierdut. Îşi dă seama că, în tenis, trebuie să ai un mental foarte, foarte puternic pentru a-ţi păstra luciditatea pe teren, însă și fizicul este determinant. Cu alte cuvinte, „trebuie să fii pregătit pentru orice”.
Aşa îşi aminteşte despre Tenis 10, un turneu desfăşurat la Dinamo Bucureşti, acolo unde a picat în „cea mai grea grupă”. Ajunsă în finală, rememorează cum a dat ochii cu un sportiv care „juca un joc mental: atrăgea atenția adversarului, țipa, dădea cu racheta pe jos, urla” . Chiar dacă în grupe o învinsese , ajunsă în acest moment a jucat mult mai degajat şi şi-a dat seama că are mai multe avantaje dacă are încredere în ea şi dacă nu se lasă intimidată. În final, „diferența sigur a fost făcută de partea mentală, dar și de cea fizică”, spune ea.
Faptul că are o atitudine de luptătoare și pentru că este foarte ambițioasă, Mara reuşeşte să îi învingă pe cei mai de temut adversari. Exemplu ar fi un meci de la turneul din Grecia, din 2018, acolo unde a jucat împotriva unei fete cu „rezultate incredibile”. După ce s-a ajuns rapid la 0-5, Mara spune că s-a panicat şi că a început să-şi dea drumul la joc. Din acel moment a întors meciul în favoarea ei şi a câştigat 13 game-uri la rând, terminând cu un scor de 7-5, 6-0.
Un alt moment memorabil pentru ea ar fi turneul din Croația, în care a ajuns în semifinale. Atunci era singura româncă ajunsă până în acea etapă pe locul al treilea, dintre toate cele care participaseră în toți anii la acel concurs. Şi-a dorit foarte mult să intre în finală, însă a pierdut la câteva puncte diferență în maxi tie break. Îşi aminteşte că a fost foarte dureros meciul, dar s-a bucurat la final când, la premiere, a fost alături de învingătoare și a putut tăia tortul câștigătorilor.
Mara îşi dă seama cât de important este să poţi relaţiona cu generaţia din care faci parte: „dacă nu poți învăța de la cineva de aceeași vârstă cu tine, nu vei putea învăța de la cei mari”. Este greşit să te compari cu cei mai în vârstă şi mai experimentaţi, însă te poţi compara cu colegii de aceeaşi vârstă, explică ea. Îi place că se ajută unii pe alţii ca să treacă împreună peste momentele dificile şi se mândreşte cu faptul că face parte dintr-o generaţie puternică, de sportivi care au rezultate incredibile pentru vârsta lor. „Fiecare copil din generația noastră este o inspirație pentru ceilalți şi am crescut ca o adevărată familie”, adaugă ea.
Atunci când se află în compania colegilor de la tenis se simte foarte bine pentru că poate fi ea însăşi. Asta vine şi din cauza faptului că la şcoală nu simte că are prieteni adevăraţi. Deoarece are rezultate bune, în timp ce îşi dedică cea mai mare parte a timpului antrenamentelor, „colegii sunt foarte geloşi”. Sunt puţini cei care o apreciază pentru că este un copil bun, care are activităţi şi în afara şcolii.
Uneori apar regretele că nu poate participa la zilele de naştere ale colegilor sau pentru că nu poate ieşi în oraş mai des, însă a învăţat să treacă peste aceste emoţii negative şi să se gândească la faptul că „atunci când voi crește voi avea prieteni adevărați”. Simte că este dureros să vadă că alţi copii au timp să se ducă la un film, în timp cea ea nu poate face asta şi urmăreşte cu tristeţe cum alţi colegi postează pe reţelele de socializare despre cum se distrează. Dar şi-a găsit refugiul în cărţi şi spune despre ea că este dependentă de citit, mai ales în engleză. Povestea lui Percy Jackson este cea cu care se identifică în prezent: „cartea este foarte asemănătoare cu ceea ce trecem noi prin adolescență: realitatea este că nu ne putem încadra în grupurile de prieteni de la școală, iar singurii prieteni care ne rămân sunt cei de la tenis”.
Uneori se simte neînțeleasă ca sportiv, mai ales atunci când oamenii fac afirmaţii „nedrepte”. Are momente în care profesorii nu înţeleg de ce lipseşte şi simte că este nedreptăţită deoarece se vede pusă într-o postură proastă faţă de şcoală şi faţă de colegi. Dar Mara îşi vede de drumul pe care şi l-a ales şi speră ca la un moment dat să ajungă pe podium, iar ei să realizeze că a fost un om bun, chiar dacă uneori a mai întrecut măsura.
Deşi are câteva colege-jucătoare cu care iese şi în afara antrenamentelor, Mara spune că cel mai bun prieten din lumea tenisului este chiar antrenorul ei, Firicel Tomai. Pentru ea este foarte importantă relaţia pe care o au, deoarece îi spune în faţă ce este greşit şi ce trebuie să îmbunătăţească. În el are cea mai mare încredere în a se deschide şi în a împărtăşi sentimentele pe care le are faţă de tenis. De obicei, antrenorul găsește o soluție de a comunica cu sportivul, indiferent de cât de introvertit ar fi, iar asta este vital pentru relaţia antrenor-sportiv. Toate astea duc la o atitudine mai bună nu doar pe teren, ci și în viața de zi cu zi.
Ea visează ca într-o bună zi să poată ajunge la Roland Garros, să simtă senzaţia de Grand Slam pe zgură, acolo unde spune că se simt cel mai bine. Pentru ea, zgura îi oferă şansa de a-şi dezvolta stilul de joc și de a pune în practică orice lovitură, iar dacă ar fi să ajungă acolo unde îşi doreşte, la Roland Garros, ar încerca din răsputeri să îl câștige. Dar până acolo este un drum presărat cu sacrificii, atât din partea ei, cât şi din partea părinţilor care, de obicei, sunt şi sponsorii jucătorilor. Tot ei sunt şi cei care le spun copiilor dacă este bine ceea ce fac, în timp ce îi lasă se descurce pe cont propriu. Pentru Mara, cel mai dureros moment este atunci când părinţii o critică, pentru că simte că i-a dezamăgit. Dar atunci când are rezultate bune, când este cu adevărat fericită, vede fericirea şi în ochii lor, iar asta o face să se simte împlinită.
Dacă ar fi să le recomande copiilor să se apuce de tenis, mai degrabă le-ar spune să se gândească de două ori înainte să facă asta. Ei trebuie să ia în considerare că au nevoie de un mental puternic şi de o mulţime de sacrificii pe care „nu orice copil normal le-ar putea face”. Unul dintre ele ar fi şi programul foarte încărcat pe care un jucător junior de tenis îl are. Mara, spre exemplu, în anul şcolar anterior, se trezea la 6:30 dimineața, mergea la un antrenament de două ore, câteodată mai făcea o oră de pregătire fizică, apoi merga la școală de la 12:00 la 18:00. Când ajungea seara acasă începea să îşi facă temele, se culcă, apoi a doua zi o lua de la capăt.
Dar această luptă zilnică face diferenţa dintre jucători. Cei care îşi doresc mai mult de la ei şi care se antrenează din greu, sunt cei care vor da rezultate. De aceeaşi părere este şi Mara, care spune despre un jucător mediocru că se compară mereu cu ceilalţi şi încearcă să imite comportamentul celor din jur, în timp ce un jucător bun se compară doar cu el însuşi şi trage tare să se depăşească de la o zi la alta. Mai mult, un jucător bun se gândeşte mereu la cum poate să îşi îmbunătăţească jocul şi iese din zona de confort pentru a-şi perfecţiona loviturile.
De-a lungul timpului, Mara şi-a ales două mari jucătoare drept modele de urmat. Numărul unu este Maria Sharapova, datorită atitudinii pe care o are și a sacrificiilor pe care le-a făcut pentru a ajunge unde şi-a dorit. Iar cea de-a doua este Simona Halep, pentru care întotdeauna a avut o fascinaţie. Şi-a dat seama că este un om atât de bun și de curat, care a ţinut enorm la ideea de a-și depăși limitele, motiv pentru care îşi doreşte să îi calce pe urme. Atunci când o vede cât de bucuroasă este după ce a realizat ceea ce şi-a propus, Mara îşi dă seama că vrea să ajungă exact ca ea.
Afla mai multe despre campania Generatia de maine si povestea viitorilor tenismeni care #potmaimult pe https://www.zuzufit.ro/
1
0
