Avea şase ani atunci când a pus pentru prima dată mâna pe o rachetă de tenis. Despre primele lecţii pe care le-a luat, Andrei îşi aminteşte că se desfăşurau alături de o grupă de copii de şcoală, iar doamna Angelica Toma îi pregătea atunci pe cei care urmau să devină unii dintre cei mai buni jucători juniori de tenis din ţară. Sub îndrumarea acestei antrenoare pasionate de sportul alb, Andrei a transformat curiozitatea de la început în dorinţa de a face performanţă.
- Află povestea viitorilor tenismeni care #potmaimult!
Dragostea pentru tenisul de câmp a venit natural, mai ales că în familia lui Andrei se vorbea mult despre sport. În urma unor meciuri de tenis de masă pe care le-a jucat, pentru că terenul de desfăşurare era mult prea mic pentru el, a decis că preferă să lovească o minge mai mare şi să aibă mai mult spaţiu de joc. Nu l-a atras niciodată fotbalul, nici handbalul, chiar dacă mama lui este fostă jucătoare profesionistă de handbal, însă pentru tenisul de câmp a simţit ceva aparte.
Deşi dacă la început abia ţinea în mână racheta, cu timpul a devenit parte din el, “ca o simplă prelungire organică a mâinii”. La Craiova, atunci când a jucat primul meci din viața lui împotriva colegului său de antrenamente, îşi aminteşte că a fost un meci frumos, dar greu. A jucat cu foarte multe emoții, deoarece la antrenamente pierdea mereu în fața acestui adversar, însă atunci a avut noroc și a câștigat în decisiv, iar acum poartă cu mândrie această amintire în suflet.
Apoi, primul turneu la care a participat a fost Tenis10 de la Piteşti, acolo unde îşi aminteşte că a luat locul 2. Au urmat alte turnee și alte finale, pe care le-a pierdut rând la rând. Asta până la un moment dat, atunci când a câștigat primul turneu după ce în finală a pierdut primul set. Ce-şi aminteşte este momentul care i-a dat putere să meargă mai departe şi să îşi adune toată energia pentru a câştiga: s-a uitat la „cupa aceea mare care era pusă pe margine” şi şi-a dorit să fie a lui. După acest episod a început să iubească și mai mult tenisul.
Părinţii i-au fost alături încă de la început: „Mama mea m-a susținut cel mai mult de când am câștigat primele mele turnee și încă face asta, iar tatăl meu a fost puțin mai dur pentru că își dorea foarte mult să câștig și pentru că știe că pot şi că îmi doresc foarte mult asta”.
Ca să facă performanţă, au fost necesare şi sacrificii, atât din partea lui, cât şi din partea părinţilor. Dacă pentru Andrei asta înseamnă să petreacă foarte puţin timp alături de prieteni şi chiar şi de familie, pentru părinţi a însemnat separarea. Tatăl locuieşte în prezent cu Andrei, în Târgu Jiu, acolo unde acesta din urmă îşi desfăşoară antrenamentele, iar mama a rămas în Slatina, alături de celălalt fiu.
O zi obişnuită presupune şcoală, după care două ore de odihnă, antrenament, mâncat şi învăţat. În afara tenisului, ca hobby are mersul cu bicicleta şi spune despre el că îi plac foarte mult traseele de mountain bike. Dacă pentru copiii de vârsta lui această perioadă de viaţă se împarte între jocuri, distracţie şi ieşit în oraş, pentru Andrei înseamnă să transpiri din greu pe pe terenul de tenis.
Iar pentru că cea mai mare parte a timpului este dedicată antrenamentelor de pregătire pentru viitoarele meciuri, Andrei și-a găsit în lumea tenisului prieteni alături de care poată să împartă atât lucrurile bune, cât și pe cele rele. Simte că s-a creat o legătură aparte între el şi David Gheorghe, despre care spune că „este cel mai bun prieten al meu”. Cei doi au început să joace la dublu, iar, dacă la început pierdeau destul de des meciurile, faptul că sunt prieteni în afara terenului de joc i-a ajutat să se unească şi să devină campioni naţionali.
Dar relaţia bună care s-a creat între ei nu este una singulară. Atunci când discută despre generaţia de tineri jucători, Andrei o caracterizează drept una „foarte bună din punct de vedere al jocului”, iar despre sportivi spune că, în general, se înţeleg bine între ei.
Au trecut opt ani de când a început să joace tenis, iar Andrei simte că iubeşte acest sport la fel de mult ca la început. Asta l-a ajutat să devină vice campion şi să îşi continue cu ambiţie şi entuziasm drumul către „numărul 1 mondial şi către cele mai multe Grand Slam-uri câştigate” pentru că, da, acolo este locul în care îşi doreşte cel mai mult să ajungă. Spune despre el că a început să se cunoască atât de bine, încât ştie ce vrea şi ştie că poate progresa până la limitele perfecţiunii. Pentru el, nu mai e cale de întoarcere, cel puţin asta declara într-un interviu realizat în 2017.
Până acum, cea mai importantă amintire din lumea tenisului a fost selecţia naţională U14, care a venit la scurt timp după nişte meciuri foarte grele pe care le disputase în Portugalia. Deşi era foarte obosit, şi-a dorit mult să câştige, aşa că s-a impus în primele patru meciuri, l-a pierdut pe al cincilea, după care a avut de jucat cu cel mai bun jucător din România şi din Europa – Mihai Alexandru Coman. Şi acum îşi aminteşte că se simţea epuizat, abia îşi putea face încălzirea şi era la un pas de a renunţa la meci. Însă antrenorul lui a insistat să intre pe teren, iar el s-a gândit atunci că poate adrenalina îşi va face treaba şi îl va ajuta să meargă mai departe. Nu o să uite niciodată seturile disputate atunci cu Coman, pe care le-a câştigat cu 6-3, 6-3, și care au venit la pachet cu o mulţime de emoţii: de la deznădejde, la ambiţie şi motivaţie, până la o bucurie imensă care s-a lăsat cu lacrimi.
Îşi dă seama despre el că, deşi are perioade foarte bune, în care e pe val, urmează apoi un meci pierdut “foarte prost”. Dar nu îşi pierde speranţa şi încrederea în forţele proprii, pentru că imediat după aceea reuşeşte să îşi pună ambiţia la încercare, îşi adună puterile ca să se ridice de jos şi revine la nivelul la care ştie că se află cu adevărat.
Dacă de la el se aşteaptă să poată trece peste momentele dificile şi să o facă cu încredere în forţele proprii, de la cei din jurul lui se aşteaptă să fie sinceri şi amuzanţi, dar în acelaşi timp şi serioşi. Când vine vorba de modelele mari din lumea tenisului, Andrei vede în Novak Djokovic un sportiv muncitor şi „cel mai inteligent jucător de tenis”. Tot la el a observat de-a lungul timpului doza de amuzament pe care o caută la cei din jurul lui şi apreciază foarte mult atitudinea pe care acesta o are pe terenul de tenis. În schimb, la Roger Federer a remarcat „cel mai frumos stil de joc dintre toţi jucătorii”, mai ales că joacă la acest nivel la vârsta de 38 de ani.
Dacă ar fi să recomande copiilor să se apuce de tenis, Andrei spune că este foarte important ca ei să facă asta cu plăcere, fără obligaţie din partea părinţilor. Dacă îşi dau seama că le place sportul, să continue în direcția aleasă, altfel, dacă o fac pentru alții, vor ajunge să renunţe. Iar asta se întâmplă pentru că, în lumea tenisului, „un copil trebuie să fie foarte serios şi muncitor”, subliniază acesta.
Află mai multe despre campania Generația de mâine și povestea viitorilor tenismeni care #potmaimult pe https://www.zuzufit.ro/
0
0
