Europarlamentarul Monica Macovei, vicepresedintele PDL, va cere discutarea subiectului Rosia Montana in sedinta de luni a conducerii partidului si considera ca Rosia Montana ar trebui sa intre pe lista patrimoniului UNESCO, transmite Agerpres.

Intr-un interviu acordat site-ului "Romania Curata" pe care l-a postat pe blogul sau, Monica Macovei spune ca descarcarea de sarcina arheologica in masivul Carnic reprezinta un prim pas pentru permiterea folosirii cianurilor la Rosia Montana.

"Nu am discutat in conducerea partidului (n.r. - despre subiectul Rosia Montana) dar voi ridica aceasta chestiune chiar lunea viitoare (1 august - n.r.). Eu pot sa va spun ca dintre romanii din grupul PPE - Partidul Popular European, unde sunt cei din PDL si UDMR, atunci cand s-a votat in 2010 acea rezolutie a Parlamentului European care cerea interzicerea exploatarilor cu cianuri, imi amintesc ca eu si domnul Laszlo Tokes am votat pentru rezolutie, deci impotriva exploatarilor cu cianuri", a mai spus Macovei.

Ea a adaugat ca prima cerinta pe acest subiect la care trebuie sa raspunda ministrul Culturii, Kelemen Hunor, inainte de chestiunea avizului referitor la descarcarea arheologica, este trecerea pe lista patrimoniului UNESCO a obiectivului Rosia Montana.

"Sigur, trebuie sa intre pe lista patrimoniului UNESCO, dar indiferent daca asta se intampla sau nu, sau de cand se intampla, asta nu inseamna ca noi trebuie sa purcedem cu proiectul folosirii cianurilor", a spus Macovei.

Referindu-se la campania publicitara in legatura cu crearea de locuri de munca la Rosia Montana, fostul ministru al justitiei a aratat ca "lumea trebuie sa stie ca aici vorbim de un numar redus de locuri de munca si pe o perioada limitata de timp", dar asta nu poate justifica "nenorocirea" care s-ar intampla cu mediul, incepand de la apa, "iar lumea trebuie sa inteleaga pericolele pe care le-ar aduce acest proiect".