Fraudarea votului din strainatate este speranta PDL pentru alegerile viitoare, a declarat sambata, la Tupilati, in judetul Neamt, presedintele PSD, Victor Ponta.

In opinia sa, PDL are sanse minime sa castige alegerile, chiar daca va incerca "sa fure voturile".

"PDL nici nu este interesat sa castige alegerile, ci doar ca USL sa nu obtina majoritatea in Parlament", a sustinut Ponta.

In ceea ce priveste o eventuala amanare a alegerilor, Ponta a spus ca este posibil doar in cazul celor parlamentare si doar cu 90 de zile. Dar, in opinia lui, ideal ar fi ca alegerile sa aiba loc imediat, si nu sa fie amanate.

El a atras atentia ca Romania se confrunta cu o criza internationala economica, dar si politica, fara precedent, subliniind ca este mai ingrijorat, in acest context, de ceea ce se intampla cu Romania dupa alegeri.

In alta ordine de idei, Ponta a spus ca, daca USL ajunge la guvernare, nu va mai face numiri politice iar cele 6.500 de posturi infiintate politic de guvernarea PDL vor fi desfiintate.

Totodata, el a apreciat ca Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului ar trebui desfiintat iar atributiile acestuia ar trebui sa treaca la agentiile de dezvoltare regionala. Ponta considera ca in acest fel cat mai multe atributii pe care le vor avea regiunile vor da coerenta in activitate si atragerea fondurilor europene.

Astfel, liderul PSD a confirmat ca este de acord cu infiintarea unui nou minister care sa coordoneze fondurile structurale.