Presedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a afirmat ca va sprijini politic "orice lege indreptata impotriva averilor dobandite ilicit", adaugand ca saluta "aplicarea oricarei idei pentru care pledez de decenii pe scena politica - chiar daca intarzierea ei cronica ii reduce cu mult eficienta". Voiculescu a facut aceste declaratii intr-un material intitulat "Ilicit cu explozie intarziata", postat duminica pe blogul sau personal.

Dan VoiculescuFoto: Agerpres

Voiculescu posteza doua scurte citate din presa anilor 2005-2006, "pentru reimprospatarea memoriei": "Conservatorii s-au vazut nevoiti sa renunte la proiectul lor de confiscare a averilor dobandite ilicit, intitulat pompos Legea Voiculescu. Ieri, intr-o dezbatere publica desfasurata in absenta ministrului justitiei Monica Macovei, secretarul de stat din minister Katalin Kibedi si reprezentantii societatii civile au desfiintat pur si simplu proiectul PC. S-a aratat ca proiectul e neconstitutional pentru ca incalca principiul constitutional care prezuma caracterul licit al dobandirii averii. S-a spus apoi ca instituirea unui mecanism de control al averii intregii populatii, asa cum prevede proiectul PC, este excesiva". (Gandul, 2006) si "Dan Voiculescu, presedintele Partidului Conservator, a anuntat ieri ca va demisiona din Parlament daca Legea privind confiscarea averilor care nu pot fi justificate nu va fi adoptata de forul legislativ, avand in vedere ca acest proiect a fost depus la Senat de jumatate de an.Nu vreau sa imi asociez numele cu un Parlament care ii apara pe corupti, un Parlament care le lasa portite ca sa fuga de lege, si-a motivat Dan Voiculescu demersul. Liderul PC a mentionat ca va proceda in acelasi fel si in situatia in care dezbaterea acestui proiect legislativ va fi tergiversata sau continutul lui va fi mutilat de catre parlamentari". (Jurnalul National, 2005).

El sustine apoi ca discutia recenta despre confiscarea averilor ilicite este "o initiativa pentru care m-am luptat ani de zile - incat ajunsese sa fie numita pompos 'Legea Voiculescu' cu doamna procuror Monica Macovei".

Politicianul conservator sustine ca va sprijini politic "orice lege indreptata impotriva averilor dobandite ilicit", adaugand ca va saluta "plicarea oricarei idei pentru care pledez de decenii pe scena politica - chiar daca intarzierea ei cronica ii reduce cu mult eficienta".

Dan Voiculescu afirma ca aceasta lege ne va oferi "ocazia - in sfarsit! - sa intelegem si sa remediem marile nelegiuiri economice si financiare ale ultimilor decenii", mentionand aici afacerile Bancorex, FNI, Caritas, dar si "mecanismul secret al aparitiei si disparitiei miliardarilor de carton".