Traian Basescu despre masurile anticriza: Noi primim lectii de la alte state UE, dar de data asta am fost cu un an inaintea lor

de D.G.     HotNews.ro
Marţi, 28 iunie 2011, 21:36 Actualitate | Politic


Presedintele Traian Basescu le-a spus membrilor delegatiei comunitatii romanesti din Franta ca desi primesc lectii de la alte state UE, romanii au fost "cu un an" inaintea acestora in ceea ce priveste masurile anticriza.

"Noi am facut un obicei din a ne intalni cu romani de pretutindeni, intr-o forma in care sa ne permita un schimb de informatii, in primul rand sa stim ce am putea face pentru comunitatile romanesti de peste mari si tari. Va multumesc inca o data ca ati venit", a spus presedintele Basescu, la inceputul intalnirii, relateaza Mediafax.

Seful statului le-a spus reprezentantilor comunitatii romanesti din Franta ca Romania, ca orice alta tara, este prinsa "in vartejul asta, al dificultatilor economice".

"Din punctul meu de vedere va pot spune ca raman un optimist incurabil cu privire la sansele Romaniei in UE. Criza asta ne-a dat o sansa extraordinara sa aratam ca putem, ca putem iesi dintr-o situatie dificila. Va pot spune ca masurile luate de noi, oricat de criticate au fost in tara, azi ne fac sa rasuflam usurati in raport cu ce trebuie sa se intample in multe alte tari care pana de curand ne-au dat lectii si continua sa ne dea intr-una. Noi primim lectiile, dar de data asta am fost cu un an inaintea lor", a spus presedintele.

El a mai afirmat ca in programele impuse de guvernele statelor din UE se regasesc masuri pe care Romania le-a adoptat in 2010 si inceputul lui 2011. "Asta ne da sentimentul ca si romanii au putut gandi corect despre cum sa-si scoata tara din criza", a mai spus seful statului.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2342 vizualizari

  • -5 (7 voturi)    
    Bine Base... (Marţi, 28 iunie 2011, 21:46)

    Costin1968 [utilizator]

    ...ramai pe economie...deocamdata...
  • -3 (9 voturi)    
    base las-o baltă :) (Marţi, 28 iunie 2011, 21:51)

    ampersand [utilizator]

    Base, n-o da şi tu pe populism, acum faci ca-n 2005, când ai noştri trâmbiţau că autorităţile române au fost mai competente în inundaţiile dintr-o comună de 100 de familii decât autorităţile americane în faţa uraganului Katrina din New Orleans-ul de 2 milioane de oameni.

    România n-are nici 80 de milioane, nici 60, nici 40. România n-are comunităţi de imigranţi de sute de mii de indivizi. România nu e motorul economic al UE. România nu are euro drept monedă. România nu e membru Schengen.

    Las-o baltă cu umflatu-n pene, că - cel puţin în cauza de faţă - n-ai de ce. Ţi-o zic ca un căpşunar.
    • 0 (0 voturi)    
      Nici Germania nu mai ... (Miercuri, 29 iunie 2011, 19:05)

      Costin1968 [utilizator] i-a raspuns lui ampersand

      ...vrea in Zona Euro...ha,ha,ha...iar daca voi il vreti, pe Base adica, la Istorie...treaba voastra..ha,ha,ha...
      Acum serios, Romania are cateva avantaje, nu e in zona Euro, an agricol foarte bun, neincrederea in investitorilor in PIIGS, masuri de austeritate deja luate, deci : Base' atentie la partea economica...dar nu ca Gigi...
  • -4 (6 voturi)    
    asta-i buna (Marţi, 28 iunie 2011, 22:00)

    bango [anonim]

    de aia, exceptand Grecia, am fost ultima tara iesita din recesiune, de aia avem cea mai mica crestere economica din Europa.

    sau poate desi am fost prima tara ce a luat masuri anti criza, ele au fost asa de proaste incat suntem pe ultimul loc.

    dar ce vorbesc, de fapt criza nici nu a atins Romania...
    • 0 (0 voturi)    
      Stai sa cada PIIGS... (Miercuri, 29 iunie 2011, 19:07)

      Costin1968 [utilizator] i-a raspuns lui bango

      ...iiii, cu Romania nu e suficient sa-i vrei tu raul...e mai complicat...mai bine schimba Euro-i in dolari...
  • -1 (5 voturi)    
    Corect! (Marţi, 28 iunie 2011, 22:10)

    kolo [anonim]

    Are dreptate musiu presedinte ca, tura asta, suntem cu un an inaintea citorva tari UE. Ca Ungaria, Irlanda, Grecia, Portugalia s.a.m.d.

    Dar asta din cauza ca am apucat sa intram doar pana la brau in rahat cu toate ca ne grabeam spre "nivelul" pana la gat. Sistem bancar rudimentar, evaziune mare dar nu chiar ca la greci, pensii si salarii marite aiurea dar care nu au apucat sa se plateasca vreo 5-10 ani (ca in Grecia). Daca era dupa clasa noastra politica, domnule Basescu, aveam peste vreo 5 ani o datorie de 200% din PIB.

    E vina PNL, a PDL (era in coalitia de guvernare prin 2006-2007 daca nu ma insel), a UDMR si a PSD (haideti, nu uitati de coalitia PSD-PDL de ieri. In ritmul asta o sa zica si UNPR ca au fost mereu in opozitie).

    In ceea ce-l priveste pe presedintele (Traian Basescu) care a promulgat legea cu majorarea salariilor profesorilor cu 50% ar fi bine sa inteleaga ca nu suntem cu totii prosti.
    • +3 (7 voturi)    
      ....... (Miercuri, 29 iunie 2011, 0:16)

      marinel [anonim] i-a raspuns lui kolo

      Ai fost pe acolo sa vezi greierii grecesti cum traiesc pe datorie (de la banci) si cum cinta la scripca toata ziua la buzuki ? S-au mai scos cu turismul ca munca nu le prea place, dar spre deosebire de ei, in Romanica noastra se munceste, nu gluma.
      Ca sint multe "capuse" e alta problema.
  • -1 (7 voturi)    
    Incurabil (Marţi, 28 iunie 2011, 22:20)

    Nelutu [utilizator]

    chiar nu realizeaza penibilul?
  • -1 (7 voturi)    
    Citesc si ma minunez. (Marţi, 28 iunie 2011, 22:25)

    haiducul [anonim]

    Parca am fi in 1980 oameni astia cred ca au ca bibilie cartea scrisa de mentorul lor ,,Omagii".
  • -1 (7 voturi)    
    Ciupiti-l careva (Marţi, 28 iunie 2011, 22:45)

    Didi [anonim]

    Doamne, faceti ceva Ciupiti-l careva, sa se trezeasca Nu e de mirare, cand presa a ajuns la un nivel de imbecilitate incredibil
  • -1 (7 voturi)    
    suntem cu dumneavoastra! (Marţi, 28 iunie 2011, 23:00)

    nostradamus [anonim]

    Cred ca eforturile dumneavoastra din ultimii 7 ani in directia asanarii clasei politice romanesti dar si masurile pe care le promovati vor da rezultate, in pofida eforturilor disperate ale antenelor si irealitatii de a denatura adevarul, de a demoniza orice persoana suspecta ca v-ar sustine in demersurile dumneavoastra. Am fost, sunt si vreau sa cred ca voi ramane (depinde numai de consecventa dumneavoastra) aliatul tacut al dumneavostra. Nu-mi permit, deocamdata, un alt mod de exprimare. Mult succes in continuare!
  • +3 (5 voturi)    
    de ras (Marţi, 28 iunie 2011, 23:05)

    stefan [anonim]

    Adica FMI si UE, despre asta vorbeste presedintele. Adica ce poti spune despre un guvern care taie din pensii fara sa se gandeasca absolut deloc la eficienta. Pensiile "nesimtite" au ramas la fel, TVA-ul desi s-a stabilit ca a fost a greseala tot mare este... iar investitiile, adevaratul motor al unei economi sunt inecate in birocratie plus ca nu suntem in stare sa atragem fonduri europene... pentru ca doar cei de la partid au acces la asa ceva, care fac ce fac cu banii. Foarte slab guvern, daca era in stare sa si sustina masurile care le-a luat cu stimulari pozitive ale mediului de afaceri, intradevar era un mare pas inainte... acum deja economia da semne de temperare dupa ce ca avem cel mai mic ritm de crestere din regiume. Da suntem tari daca asa zice presedintele
  • 0 (6 voturi)    
    corect! (Marţi, 28 iunie 2011, 23:38)

    omo [anonim]

    Sa ne imaginam toate tarile Europei pe marginea prapastiei. Noi am facut un pas inainte!
    • 0 (8 voturi)    
      un pas (Marţi, 28 iunie 2011, 23:45)

      sellerman [utilizator] i-a raspuns lui omo

      un pas inainte spre prapastie ....... asta e problema ...

      Individul asta a cand a spus ca masurile luate ii fac sa se simta usurati s-a referit la PDL si mafia lor, nu la prostime, la prostime le-a taiat pensii si salarii dar in conducerea portocalie a marilor companii de stat aducatoare de pierderi a mentinut salarii de sute de milioane pe luna ..... astea sunt marile lui realizari ....dar asta e, mai avem un pic de rabdare si scapam si de ei ......
      • +1 (5 voturi)    
        ..... (Miercuri, 29 iunie 2011, 0:08)

        marinel [anonim] i-a raspuns lui sellerman

        si aducem PSD-ul ca aia sint buni de pusi pe rana (unde ating se face cangrena), nu-i asa?
        • -1 (5 voturi)    
          orice (Miercuri, 29 iunie 2011, 0:41)

          sellerman [utilizator] i-a raspuns lui marinel

          in locul PDL merge.
          E parerea mea si mi-o sustin, la fel cum tu sau oricine altcineva e liber sa gandeasca altfel.
          • 0 (0 voturi)    
            Fara Vanghelie... (Miercuri, 29 iunie 2011, 19:08)

            Costin1968 [utilizator] i-a raspuns lui sellerman

            ...sunteti morti...ha,ha,ha...
  • -1 (3 voturi)    
    Le gindesc bine dar le aplica prost (Miercuri, 29 iunie 2011, 0:06)

    Marinel [anonim]

    Adica ala grasu tine dieta dar apoi maninca triplu, adica vezi desfiintarea garzii financiare (si nu numai) dar muta oamenii prin alte institutii, taiem din salariile bugetarilor dar apoi le dam retroactiv, inclusiv prin lege (politailor) si multe d-astea.
  • -1 (3 voturi)    
    Mda (Miercuri, 29 iunie 2011, 0:16)

    Mitică [anonim]

    Corect, asta doar fiindcă noi am tăiat pensii, indemnizaţii ale gravidelor şi alte cheltuieli inutile.

    Domnule preşedinte, chiar nu e cazul României să se dea de exemplu. O poate face Polonia, dar nu România.

    Poate că dvs. răsuflaţi uşurat, nu însă şi românii...
  • +1 (3 voturi)    
    daca cu boc (Miercuri, 29 iunie 2011, 7:58)

    panfilica [anonim]

    un an 'nainte !

    va imaginati ce'o sa fie cand va veni tandemul co-presedintilor la carma !

    vom zicea ioropii: puturosilor !
    cinci ani in urma'i vom lasa !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by