Vicepresedintele PDL Elena Udrea a declarat sambata ca, in cazul in care nu exista suport politic pentru reorganizarea administrativa a tarii, puterea nu poate decat sa o amane, transmite Mediafax.

Intrebata la Primaria Lipova, Arada, de jurnalisti despre reorganizarea administrativa a tarii, Elena Udrea a raspuns: "daca nu exista suport politic pentru trecerea legii, nu ne ramane decat sa o amanam, dar PDL si UDMR ar trebui sa lucreze in interesul Romaniei".

Referitor la reorganizarea administrativa a tarii, Elena Udrea a afirmat ca, in opinia ei, primul interes pe trebuie sa il aiba in in vedere PDL si UDMR "ar trebuie sa fie interesul Romaniei, un interes de a atrage mai usor, mai repede si mai multe fonduri europene".

"Trebuie sa fie un interes de a reduce cheltuielile cu aparatul de stat, prin institutiile deconcentrate, dar si pentru o mai buna functionare a administratiei", a afirmat liderul PDL.

Ministrul internelor, Traian Igas, a declarat la randul sau ca reorganizarea administrativa trebuie sa aiba loc in 2011, altfel se va realiza mai greu.

"Daca nu vom reusi reorganizarea in 2011, intarzierea ar ingreuna acest lucru. Prin comasarea unor structuri s-ar obtine economii suficient de importante care ar putea sa ajute dezvoltarea Romaniei si am putea sprijini investitiile in infrastructura, prin sumele economisite", a afirmat Igas.

Acesta si-a exprimat increderea in UDMR, manifestandu-si speranta ca Uniunea va fi un partener corect "si de data aceasta".

"Cred ca UDMR a inteles foarte bine ce inseamna sa reorganizezi anumite structuri ale statului si cred ca vom putea continua colaborarea. In perioada in care am guvernat alaturi de UDMR au fost parteneri corecti cu noi", a spus ministrul.

Acesta a insotit-o la Lipova pe Elena Udrea, care a semnat cateva contracte de finantare pentru proiecte locale.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara ca majoritatea colegilor sai sustin amanarea reformei administrative.