Fostul premier Victor Ciorbea a fost ales sambata, la Congresul extraordinar al PNTCD, organizat la Palatul Parlamentului, presedintele partidului. De altfel, Victor Ciorbea a fost unicul candidat la functia de presedinte al Partidului National Taranesc Crestin Democrat.

Delegatii taranisti au adoptat motiunea cu care Victor Ciorbea a candidat la sefia partidului, precum si echipa de conducere propusa de acesta, informeaza Agerpres. Din 567 de buletine de vot, 529 au fost pentru motiune, patru impotriva si 34 au fost anulate.

In motiunea intitulata "Calea dreapta - National-Taranismul Crestin Democrat, Civic si Monarhic, intemeiat pe Moralitate, Dreptate Sociala si Justitie", Victor Ciorbea propune reunificarea PNTCD si revenirea acestui partid pe scena politica, prin crearea coalitiei Calea Dreapta.

Totodata, la congres, delegatii din 41 de organizatii ale PNTCD i-au ales si pe prim-vicepresedintele partidului, functie pentru care a candidat Andrei Dimitru, pe presedintele CNC - Gheorghe Ciuhandu, si pe secretarul general - Mihai Grigoriu. Pentru functiile de vicepresedinti au candidat 36 de membri ai PNTCD, printre care si Radu Sarbu. Initial erau prevazute doua posturi de prim-vicepresedinte, insa Victor Ciorbea a precizat ca Alexandru Stefanescu, propus pentru una dintre aceste functii, s-a retras din motive de sanatate.

La lucrarile congresului au participat si presedintele de onoare al PNTCD, Ion Diaconescu, si invitati precum vicepresedintele PNL, Mircea Diaconu.

Tensiunile din interiorul PNTCD s-au accentuat la 24 august 2008, cand au fost convocate in paralel doua dintre structurile de conducere ale partidului, care s-a impartit astfel in "aripa Milut" si "aripa Sarbu". Cele doua structuri si-au contestat reciproc legalitatea in instanta.

  • Victor Ciorbea: PNTCD va incepe strangerea de semnaturi pentru un referendum privind revenirea la monarhie constitutionala

Taranistii vor initia o campanie de strangere de semnaturi privind organizarea unui referendum pentru revenirea la monarhia constitutionala, a declarat sambata Victor Ciorbea, intr-o conferinta de presa organizata la Palatul Parlamentului.

"Partidul nostru va initia o campanie de strangere de semnaturi pentru un referendum pentru revenirea la monarhia constitutionala, impreuna cu asociatiile monarhiste", a precizat Victor Ciorbea, citat de Agerpres.

In programul politic cu care Ciorbea a candidat la sefia PNTCD, unul dintre obiectivele fundamentale este reinstaurarea monarhiei constitutionale, ce ar urma sa primeasca validarea prin referendum.

Ciorbea vrea ca demersul taranistilor sa fie sprijinit de o platforma civica larga, astfel incat strangerea de semnaturi sa fie derulata atat de partid, cat si de o serie de organizatii nonguvernamentale.

Unul dintre candidatii la postul de vicepresedinte al PNTCD Lucian Filip a afirmat, in conferinta de presa, ca intreaga campanie electorala a partidului la alegerile din 2012 ar putea fi centrata pe modificarea formei de guvernamant.

"Filialele noastre pot incepe repede strangerea de semnaturi, iar campania la alegerile locale si, mai ales, parlamentare din 2012 ar putea fi centrata pe principiul acesta", a afirmat Filip.

Un alt membru al PNTCD Viorel Sasca a sustinut ca modificarea formei de guvernamant ar putea fi pusa in legatura cu reorganizarea teritorial-administrativa, in contextul in care aceste probleme trebuie solutionate prin revizuirea Constitutiei.

"Judetele trebuie pastrate, in timp ce regiunile ar trebui sa preia o parte din atributiile guvernului central. Orasele mari ar trebui sa aiba statut de judete pentru ca oricum au toate institutiile necesare, iar consiliile judetene ar trebui sa fie alcatuite doar din primari", a spus Sasca.