Propunerea legislativa a deputatului PDL Cezar Preda care ar fi interzis accesul minorilor in cluburi si baruri dupa ora 21.00 a fost respinsa luni de plenul Senatului, informeaza Agerpres. Senatorii au aprobat raportul de respingere a propunerii legislative, formulat de Comisia pentru drepturile omului si cea pentru munca, cu 60 de voturi pentru, 34 de voturi impotriva si trei abtineri.

Potrivit propunerii legislative, minorii nu ar mai fi avut acces in localurile publice dupa ora 21.00 in zilele de duminica pana joi inclusiv, pe perioada celor doua semestre scolare, daca nu ar fi fost insotiti de parinti sau de reprezentantul legal.

Responsabilii localurilor publice ar fi avut, astfel, obligatia sa verifice varsta consumatorilor la intrarea in incinta acestora.

Nerespectarea prevederilor legii ar fi constituit contraventie si ar fi atras o amenda de la 500 lei la 1.500 lei, suspendarea temporara a activitatii sau retragerea autorizatiei de functionare in cazul in care prevederile legii ar fi fost incalcate in mod repetat.

Legea este ordinara, iar Senatul este prima Camera sesizata in acest caz.