Curtea de Apel Bucuresti a publicat motivarea sentintei din data de 1 aprilie 2011 prin care a fost respinsa cererea de inregistrare a Partidului Poporului, partid initiat de Dan Diaconescu. Magistratii au judecat mai multe contestatii depuse de Partidul Popular si Asociatia Romanilor Sinceri. Instanta a constat ca partidul lui Diaconescu nu respecta legislatia deoarece are un nume similar cu cel al Partidului Popular deja infiintat si inregistrat. Vezi in text motivarea magistratilor.

Dan Diaconescu la Hotnews.roFoto: Hotnews

Pe 1 aprilie, Curtea de Apel a respins irevocabil cererea de inregistrare a Partidului Poporului initiata de patronul OTV, Dan Diaconescu. Initial Tribunalul Bucuresti a incuviintat inregistrarea partidului dar sentinta a fost contestata de Partidul Popular si Asociatia Romanilor Sinceri. In motivarea judecatorilor de la Curtea de Apel Bucuresti s-au mentionat si dezbaterile din sala de judecata si argumentele celor doua entitati care au contestat inregistrarea partidului lui Diaconescu.

Partidul Popular si Asociatia Romanilor Sinceri au prezentat instantei doua argumente mai consistente. Primul este acela ca pe listele de semnaturi pentru Partidul Poporului din unele judete apar semnaturile unor persoane din alte judete si ca, astfel, numarul necesar de semnaturi nu ar fi fost atins. Un al doilea argument al contestatarilor a fost ca semnatarii au fost dusi in eroare deoarece campania de semnaturi a inceput pentru a-l sprijini pe Constantin Cojocaru.

In final, instanta a respins cele doua argumente dar a constatat ca inscrierea partidului viciaza legea prin faptul ca numele Partidul Poporului este similar cu cel al Partidului Popular, partid deja inregistrat. Potrivit legislatiei, numele partidelor nu trebuie sa fie similare si nu trebuie sa creeze confuzie.

Iata ce a retinut Curtea de Apel Bucuresti in motivarea decizie prin care a invalidat inscrierea partidului patronului OTV, Dan Diaconescu:

  • Curtea constata gresita aprecierea tribunalului conform careia chiar dacă denumirea prescurtată este “asemănătoare” cu cea a intervenientului “Partidul Popular”, nu poate fi susţinută ideea unei confuzii între cele două formaţiuni politice câtă vreme semnul permanent şi cel sub formă de grafică sunt diferite.
  • In realitate, asa cum am aratat mai sus, in mod cumulativ denumirea integrală, denumirea prescurtată şi semnul permanent trebuie să se deosebească fiecare in parte clar de cele ale partidelor anterior înregistrate. Deosebirea trebuie sa fie conform legii “clara”, adica evidenta si dincolo de nuantele unor interpretari personale.
  • Or, daca semnul permanent este in mod evident total distinct, in cauza cel putin denumirea prescurtata este tot la fel de evident absolut identica.  Nu vor fi facute de catre Curte discutii legat de denumirea integrala, care, desi oarecum diferita, diferenta nu este suficient de clara (legea cerand o deosebire clara ), avand in vedere acceptiunea celor doi termeni – “popular” si “poporului” care este absolut identica ( anume care emana de la popor, care apartine poporului, creat de popor, pentru popor). Curtea admite ca asupra denumirii integrale pot exista discutii, raportat la perceptiile personale si la nivelul de instruire al persoanelor sau nivelul lor de implicare in viata politica a partidelor.
  • In ce priveste insa denumirea prescurtata, aceasta este absolut identica, ceea ce atrage incalcarea dispozitiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 14/ 2003. Trebuie avuta in vedere si ratiunea legii, care este aceea de a asigura o deosebire clara intre formatiunile politice, de natura a permite pe de o parte identificarea clara de catre populatie a formatiunii politice atat in cadrul oricarei dezbateri publice, cat si cu prilejul exercitarii dreptului de vot, iar pe de alta parte impiedicarea parazitarii unui partid si a devierii involuntare a voturilor, ceea ce ar atrage o reprezentativitate neconforma vointei reale a alegătorilor. Trebuie de asemenea avut in vedere ca in viata publica referirea la partidele politice se face in mod curent prin indicarea denumirii prescurtate, aceasta fiind ratiunea legii atunci cand cere ca si aceasta denumire sa fie clar diferita de a altui partid.
  • In concluzie, vazand ca in cauza denumirea prescurtata a Partidului Poporului este absolut identica cu cea a Partidului Popular, deja inregistrat, Curtea constata ca nu sunt indeplinite conditiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 14/ 2003 si, sub acest aspect, hotararea tribunalului apare ca fiind nelegala.
  • In concluzia celor expuse mai sus, Curtea, constatand intemeiata exclusiv critica referitoare la nerespectarea art. 5 alin. 1 din Legea nr. 14/ 2003, sub aspectul denumirii, in baza art. 21 din Legea nr. 14/ 2003 va admite contestatiile formulate de C.C., Partidul Popular şi Asociaţia Românilor Sinceri, va schimba   sentinţa civilă contestată, va admite cererile de intervenţie formulate de C.C., Partidul Popular şi Asociaţia Românilor Sinceri si va respinge cererea petenţilor privind înregistrarea partidului politic Partidul Poporului.

Vezi aici motivarea integrala

motivare Dan Diaconescu 41073

Intre timp, pe 12 aprilie Dan Diaconescu a initiat prin avocati demersurile pentru inregistrarea unui nou partid, Partidul Poporului - Dan Diaconescu.