Nominalizarea unui nou ministru al Muncii il pune in dificultate pe Emil Boc. Potrivit surselor Hotnews.ro democrat liberalii doresc ca premierul Boc sa numeasca un ministru politic din interiorul partidului si nu unul tehnocrat sau din Coalitie. Aflat in plina campanie interna pentru sefia PDL, Boc risca sa piarda sustinerea colegilor de partid daca nu numeste o persoana din randurile acestora, sustin sursele citate. Aflat in campanie interna la Deva, secretarul general al PDL, Vasile Blaga a declarat ca potrivit protocolului coalitiei, postul de ministru al Muncii este al PDL, iar succesorul lui Ioan Nelu Botis va fi decis de partid".

"Partidul Democrat Liberal este un partid cu aproape 400.000 de oameni, care este in stare sa puna patru guverne, nu un ministru la Munca", a declarat Blaga citat de agentia Agerpres. .

In presa a fost vehiculat numele lui Marian Sarbu, membru UNPR, insa sursele democrat liberale sustin ca acesta este cotat cu sanse mici. "Uneperistii il doresc pe Sarbu la Munca, insa portofoliul este al PDL. Daca Boc l-ar nominaliza pe Sarbu ar risca sa creeze disensiuni in interiorul PDL. E in plina campanie interna si cred ca va evita o astfel de situatie", au declarat sursele citate.

Printre numele vehiculate ca posibile nominalizari se afla si cel al vicepresedintelui comisiei de Munca, Claudia Boghicevici, al vicepresedintelui PDL, Raluca Turcan, si al secretarului general al Camerei Deputatilor, Gheorghe Barbu, sustinut de gruparea Blaga.

Sursele Hotnew.ro sustin ca Barbu nu doreste sa paraseasca functia de la Camera. Cel de-al doilea nume vehiculat - Claudia Boghicevici - este sustinuta puternic de deputatii PDL, fiind o apropiata a gruparii primarului Gheorghe Falca de la Arad. "Boghicevici are experienta in domeniu insa ii lipseste experienta politica, au declarat sursele citate.

Un nume din ce in ce mai vehiculat in interiorul PDL este cel al vicepresedintelui PDL, Raluca Turcan, care s-ar bucura si de sustinerea liderilor apropiati de Emil Boc. Nominalizarea acesteia are la baza experienta politica a acesteia. Potrivit altor surse, un posibil candidat ar fi Marian Preda, decanul Facultatii de sociologie si fost presedinte al comisiei prezidentiale pentru analiza riscurilor demografice.

Premierul Emil Boc a declarat dupa sedinta Guvernului ca a acceptat demisia lui Ioan Botis si ca se va consulta cu presedintele Traian Basescu si cu PDL pentru nominalizarea unui nou ministru al Muncii. "Voi face cunoscuta decizia dupa ce ma voi consulta atat in partid, cat si cu seful statului in vederea nominalizarii", a anuntat premierul.