"Nu mi-a cerut presedintele sa plec in ultimele luni", a declarat, marti seara, premierul Emil Boc in cadrul unui interviu la postul Realitatea TV. Afirmatia pare insa departe de adevar. Conform surselor HotNews.ro, presedintele Traian Basescu a avut de curand o discutie cu Emil Boc in care principala tema a fost demisia acestuia si numirea unui tehnocrat in fruntea Executivului. In urma discutiei, relatia dintre presedinte si premier s-a deteriorat datorita refuzului lui Boc de a parasi functia inainte de congresul PDL, sustin sursele citate.

Traian Basescu si Emil Boc (foto arhiva)Foto: Agerpres

Inivitat, marti seara, la postul Realitatea TV, premierul Emil Boc a negat faptul ca presedintele i-ar fi comunicat ca "ar fi timpul sa se retraga".

"In momentul în care un Guvern nu mai are susţinere şi este respins de către Parlament, pierzându-şi majoritatea, în acel moment preşedintele României are posibilitatea să desemneze inclusiv un premier independent(...) Nu mi-a cerut preşedintele să plec în ultimele luni.(...) A fost o discuţie (cu preşedintele Băsescu n.red.) legat de ceea ce este mai sănătos şi mai potrivit pentru România. Mă simt ca un om care alături de preşedintele României a luat în România cele mai dificile măsuri într-o perioadă de criză".

Sursele HotNews.ro sustin ca presedintele Traian Basescu a avut de curand o discutie cu Boc in care si-a reinnoit solicitarea ca acesta sa plece din fruntea Guvernului inainte de alegerile interne din PDL, mai exact pana in Paste. Presedintele a pledat pentru o innoire a imaginii Guvernului care ar ajuta la redresarea partidului.

Discutia ar fi avut loc dupa ce Emil Boc si-a anuntat in interiorul partidului candidatura si dupa ce a reusit sa stranga in jurul sau o majoritate confortabila de sustinatori.

Conform acelorasi surse, Boc l-ar fi asigurat pe Traian Basescu ca a doua zi dupa congresul PDL isi va depune mandatul de premier. In urma discutiei - sustin sursele HotNews.ro - relatiile dintre premier si presedinte s-au racit, Traian Basescu transmitandu-i acestuia ca a pierdut sprijinul sau si ca va evita sa-l mai sustina public la sefia PDL. Potrivit surselor HotNews.ro, exista temerea ca, renuntand la functia de premier, Emil Boc risca sa piarda si sefia partidului, in favoarea lui Vasile Blaga.

Pe 23 martie, intr-un interviu acordat Realitatea TV, presedintele Traian Basescu le-a atras atentia democrat liberalilor ca risca sa piarda majoritatea in Parlament. "Eu am comunicat de mult primului ministru ca vor pierde majoritatea in Parlament. Vad ca asteapta sa piarda, si el si PD-L", a declarat presedintele Traian Basescu.

Surse din interiorul PDL sustin ca motivul principal pentru care Boc a refuzat oferta este ca o data cu renuntarea la functia de premier risca sa ramana fara sustinerea organizatiilor, fapt care ar echivala cu pierderea fotoliului de presedinte PDL. Totodata, Boc se bazeaza pe faptul ca mare parte din democrat-liberali se opun intentiei lui Traian Basescu de a numi un premier tehnocrat, pledand pentru un premier politic.

"Si presedintele si premierul au fiecare dreptatea lor. Pe de-o parte, presedintele doreste schimbarea imaginii Guvernului si de aici atragerea de capital politic tot pentru binele PDL. De partea cealalta, Boc nu vrea sa dea vrabia din mana pe cioara de pe gard, riscand sa piarda sustinerea organizatiilor odata cu renuntarea la functia de premier", au declarat sursele citate.

In interiorul partidului, Emil Boc le-ar fi transmis sustinatorilor sai ca este dispus sa demisioneze dupa congres. Surse democrat-liberale sustin ca odata cu retragerea lui Emil Boc ar putea fi schimbati si o serie de ministri. Numele vehiculate sunt: ministrul Economiei Ion Ariton, ministrul Finantelor Gheorghe Ialomitianu, ministrul Telecomunicatiilor -Valerian Vreme si ministrul Agriculturii Valeriu Tabara.