Coalitia guvernamentala ar putea semna in cursul acestei saptamani un protocol de colaborare pana la alegerile din 2012, a anuntat marti, la finalul Biroului Politic Permanent National al UNPR, liderul acestei formatiuni, Marian Sarbu, citat de Agerpres.

''In proiectul de protocol al coalitiei care va sustine Guvernul pana la finalul acestui ciclu electoral este prevazuta in mod expres indexarea pensiilor cu rata inflatiei incepand cu 1 ianuarie 2012, plus o crestere. (...) Nu am renuntat la ideea taxarii averilor mari si foarte mari. Nu am renuntat la obiectivul de a readuce salariile bugetare la nivelul din 30 iunie 2010 si nici la cel privind indexarea pensiilor cel putin cu rata inflatiei. Pentru noi, aceste prioritati raman valabile si, pe masura ce economia o va permite, vom face toate demersurile politice si institutionale pentru atingerea lor. Poate ca nu suntem la fel de galagiosi cum sunt altii, dar va pot asigura ca suntem mai eficienti in apararea celor care muncesc si in general a tuturor celor care se simt atasati de valorile stangii'', a afirmat Marian Sarbu.

Si liderul grupului UDMR din Senat, Fekete-Szabo Andras Levente, a declarat, luni, pentru Agerpres, ca protocolul de colaborare dintre formatiunile care sustin Guvernul va fi semnat, cel mai probabil, joia aceasta.

Si secretarul general adjunct al PDL, Gheorghe Flutur, anuntase, anterior, ca protocolul dintre formatiunile aflate in arcul guvernamental va fi semnat saptamana aceasta. Flutur a precizat luni, dupa sedinta saptamanala a conducerii PDL, ca documentul care consfinteste parteneriatul ce sustine guvernarea va fi finalizat si probabil semnat in aceasta saptamana.

Potrivit lui Gheorghe Flutur, protocolul are "ca obiectiv major si ambitios" castigarea de catre actuala coalitie a alegerilor din 2012 si guvernarea dupa acest an electoral: "Premierul a fost mandatat sa finalizeze si sa semneze, in numele PDL, protocolul de colaborare a coalitiei".

Alte obiective ale protocolului sunt, conform secretarului general adjunct, relansarea economiei, asigurarea stabilitatii macroeconomice, accelerarea absorbtiei fondurilor europene, sustinerea mediului de afaceri sau promovarea parteneriatului public-privat.