Presedintele PSD, Victor Ponta, si cel liberal, Crin Antonescu, au semnat sambata protocolul de infiintare al Uniunii Social Liberale (USL). Lor li s-a alaturat ulterior pe scena de la Palatul Parlamentului si presedintele conservatorilor, Daniel Constantin. "Nu e o alianta doar intre cele trei partide, ci o alianta pentru Romania, pentru romani", a spus Antonescu dupa semnarea documentelor. Initial, conducerile PNL, PSD si PC s-au reunit separat in sedinte pentru a valida protocolul Uniunii Social Liberale. Protocolul este valabil pana in 2020.

Constantin, Antonescu si PontaFoto: Agerpres

Principalele momente ale zilei de sambata:

Ora 14.35 Victor Ponta si Crin Antonescu au semnat infiintarea Uniunii Social Liberale. Lor li s-a alaturat pe scena si presedintele PC, Daniel Constantin.

Urmareste discursurile lui Antonescu si Ponta dupa semnarea documentelor .

Ora 14.15: Consiliul National al PSD a decis constituirea USL, cu un singur vot impotriva.

Ora 13:40: Victor Ponta: "Ultima data cand am fost alaturi de liberali a fost in iunie '90, in Piata Universitatii. Asa cum am fost adversari puternici, vom putea fi parteneri puternici. Un drum normal e acela in care PSD si PNL lupta impreuna pentru democratie."

Ora 13.20: Liderii PNL au aprobat infiintarea USL cu 186 "pentru", unul impotriva (Ludovic Orban) si 8 abtineri. Cele 8 abtineri de la PNL apartin membriilor organizatiilor de sector 1 si 2, nemultumiti de prevederile din protocol privind candidaturile pentru primaria Capitalei. Crin Antonescu: "Cei care s-au abtinut nu au explicat acest lucru, dar nu trebuie sa explice, e dreptul fiecaruia la vot".

Ora 13.15: Conducerea PC a aprobat infiintarea USL cu 388 de voturi "pentru", 13 "impotriva" si 14 abtineri.

Antonescu catre Ponta: Farmecul in PNL este ca iti poti asuma mult mai usor decat in fata PSD-ului lucruri care tin de mineriade

Dupa ce liberalii au aprobat protocolul Uniunii Social Liberale, in sala de sedinta, a venit si presedintele PSD Victor Ponta. "Putem sa fim aliati si parteneri seriosi pe cat de destoinici am fost ca adversari. Sunteti un partid cu oameni pe care i-am respectat ori de cate ori ne-am luptat si pe care ii voi respecta cu atat mai mult cu cat luptam impreuna. Am castigat deja increderea domnului Antonescu si sper sa o castig si pe-a dumneavoastra", s-a adresat Ponta liberalilor.

Incurajat de apaluzele liberalilor, Ponta a continuat: "Inteleg ca la dvs. a fost un singur vot "impotriva", la noi au fost doua, dar la PSD e un pic mai dictatura, la dvs. e mult mai mare liberalismul. Sper sa nu contaminati de acest tip de liberalism PSD-ul, partid organizat".

In replica, presedintele PNL, Crin Antonescu l-a taxat printr-o gluma."Puteti inchide dvs. sedinta Delegatiei. La noi nu e chiar asa dezordine cum credeti dvs. Vedeti domnule presedinte care este farmecul in PNL? Iti poti asuma mult mai usor decat in fata PSD-ului, lucruri care tin de mineriade".

Social democratii s-au reunit in Consiliul National unde au participat 1600 de delegati din toata tara. Pe ordinea de zi a sedintei s-a aflat validarea protocolului USL dar si adoptarea unei rezolutii de solidaritate care are ca scop "apararea membriilor PSD de abuzurile in justitie ale guvernarii PDL", potrivit declaratiilor presedintelui PSD, Victor Ponta.

"Anul trecut, in ianuarie, Traian Basescu a avut un plan de distrugere a PSD-ului Toti tradatorii de la noi din partid au fost activati. Am reusit impreuna sa depasim acest plan. Lui Traian Basescu, in Romania, ii este frica de PSD, pentru ca PSD este singura forta care i s-a opus intotdeauna", a declarat Ponta in debutul sedintei.

Social democratii au apaludat in picioare discursul lui Ponta care a infierat "abuzurile practicate de regimul Basescu" la adresa membriilor PSD respectiva a liderului CJ Arges, Constantin Nicolescu.

"Vreau sa le spun colegilor de la Arges ca i-am admirat pentru curajul pe care l-au avut in aceasta perioada si ca nu ii vom lasa singuri in fata atacurilor. La fel cum am reactionat cu Constantin Nicolescu, la fel vom actiona cu orice coleg de partid supus abuzurilor lui Traian Basescu, abuzurilor acestui sistem autoritar si mafiot care vrea sa ne intimideze", a avertizat presedintele PSD, citat de agentia Agerpres.

Ponta a spus ca momentul decisiv care a dus la constituirea USL a fost momentul in care Adrian Sobaru, un electrician de la TVR, s-a aruncat de la balconul Parlamentului in timpul unui discurs tinut de premierul Emil Boc.

Vezi mai jos o declaratie a lui Ion Iliescu:

Presedintele PNL, Crin Antonescu a declarat in debutul sedintei Delegatiei Permanente a partidului, ca unul dintre argumentele care l-au determinat sa pledeze pentru o alianta cu PSD a fost "deprecierea fara precent" a imaginii Romaniei in plan international.

La sfarsitul anului trecut am receptat ca extrem de grav un semnal suplimentar si acest semnal a fost pentru mine unul din motivele care m-au determinat sa inclin la nivel personal decizia in favoarea acestui act politic - deprecierea grava, fara precedent dupa 1996 a pozitiei, imaginii si situatiei Romaniei in plan international. Noi suntem un partid care din 1990 ne-am luptat (...) pentru revenirea Romaniei in lumea civilizata occidentala, pentru NATO, pentru UE. (...) Azi constatam cu totii ca dupa toate necazurile interne, din punct de vedere international, Romania e in grava criza", a afirmat Antonescu, citat de agentia Agerpres.

Comitetul Executiv al PSD a aprobat vineri seara protocolul aliantei PSD-PNL-PC care urmeaza sa fie semnat sambata cu PNL-PC. Dupa trei ore de dezbateri social democratii au adoptat viitoarea alianta cu PNL-PC cu o larga majoritate. Potrivit surselor Hotnews.ro doar doi social democrati au votat impotriva: Adrian Severin si Dumitru Buzatu.

Alianta PSD-PNL-PC se va numi Uniunea Social Liberala (USL) si va avea ca sigla atat trandafirii rosii, cat si sageata liberala. Potrivit protocolului Uniunii obtinut de HotNews.ro, cele trei partide vor participa pe liste comune la alegerilor locale: PSD - 21 de candidati, si ACD-20.

In ceea ce priveste parlamentarele, fiecare formatiune isi va mentine colegiile pe care le detine, restul fiind impartite in mod egal. Candidatul la prezidentale va fi stabilit in urma sondajelor, iar premierul va fi dat de partidul care nu va detine candidatura pentru functia de Presedinte al Romaniei.