Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca stia ce urma sa se intample atat la Iasi, cat si la Focsani, referindu-se la reactiile participantilor la manifestarile dedicate Zilei Unirii, potrivit Mediafax.

Seful statului a sustinut un discurs, la Focsani, la evenimentul dedicat Zilei Unirii, dupa care a coborat de pe scena si s-a prins intr-o hora, alaturi de participanti la eveniment.

Intrebat de jurnalisti ce parere are despre evenimentul din acest an, spre deosebire de cel de anul trecut, Basescu a raspuns, razand, ca este mai cald decat in 2010. El a precizat ca in 2010, pe 24 ianuarie, erau -20 de grade Celsius la Focsani. Basescu a adaugat ca in acest an poate sa stea fara caciula pe cap.

Presedintele Basescu a mai spus ca "si situatia sociala s-a schimbat fata de anul trecut, s-a deteriorat".

Intrebat daca i-a fost mai greu la Focsani decat la Iasi, el a raspuns ca a stiut ce urma sa se intample in ambele orase.

"Si la Iasi si aici stiam ce o sa se intample", a spus Basescu.

El a adaugat ca se pare ca la Focsani este mai mult "respect" pentru Unire.

Presedintele a ajuns, luni, in jurul orei 15.40, in Piata Teatrului "Maior Gheorghe Pastia" din Focsani, unde au loc manifestarile dedicate Zilei Unirii Principatelor, el fiind primit de multime cu huiduieli, ca si la Iasi.

Basescu a participat, luni dimineata, si la manifestarile de la Iasi prilejuite de Ziua Unirii Principatelor. Seful statului a fost huiduit puternic si fluierat de multime inca de cand si-a facut aparitia in Piata Unirii din Iasi, atat in momentul in care i-a fost prezentat onorul si a fost intonat imnul de stat, cat si pe parcursul discursului pe care l-a tinut in fata celor peste o mie de persoane.