Conducerea Spitalului de Urgente din Iasi a anuntat, miercuri, ca va declansa o ancheta disciplinara in cazul medicului Tudor Ciuhodaru, seful UPU din cadrul unitatii, acesta fiind acuzat ca ar fi adresat cuvinte jignitoare unui paramedic de la SMURD, transmite Mediafax.

Potrivit managerului Spitalului de Urgente din Iasi, Vladimir Poroch, conducerea SMURD Iasi a inaintat o adresa conducerii spitalului, in care solicita luarea unor masuri in cazul medicului Tudor Ciuhodaru, acuzat ca in urma cu o saptamana a jignit un paramedic din cadrul SMURD, care adusese un pacient la Urgente.

In adresa trimisa spitalului iesean se arata ca paramedicul Alina Scutariu, de la EPA (Echipaj Prim Ajutor - n.r.) SMURD Harlau, s-ar fi prezentat cu un bolnav la UPU de la Spitalul de Urgente, iar medicul Tudor Ciuhodaru ar fi tinut ambulanta blocata cu pacientul inauntru timp de peste o ora.

In plus, paramedicul Alina Scutariu sustine ca a fost chemata de catre medicul Tudor Ciuhodaru si ca acesta i-ar fi spus: "Stiti ce sunteti voi EPA? Echipaje Prosti Atestati".

Pacientul adus la Urgente avea o dubla fractura la gamba, veche de doua luni, paramedicul Scutariu sustinand ca a aflat despre acest lucru in ambulanta, in timp ce se deplasa catre Iasi, si ca nu stia ca barbatul trebuia transportat la un alt spital din municipiu.

Managerul Spitalului de Urgente din Iasi, Vladimir Poroch, a afirmat ca a solicitat note explicative in acest caz si ca va fi inceputa o ancheta disciplinara in cazul medicului Ciuhodaru.

La randul sau, medicul Tudor Ciuhodaru spune ca doar a facut recomandari si ca nu l-a jignit pe paramedicul de la SMURD.

"A fost o directionare proasta a cazului si le-am oferit instructiuni pentru o gestionare mai buna. Ambulanta nu a fost blocata, exista fise orare care pot arata acest lucru", a spus medicul Tudor Ciuhodaru.

Conducerea Spitalului de Urgente din Iasi a decis, luni, eliberarea din functia de purtator de cuvant a medicului Tudor Ciuhodaru, care cu o zi in urma s-a inscris in PC, totodata acestuia urmand sa ii fie imputata suma de 29.343 de lei pe motiv ca a fost remunerat si de spital, si de Parlament.

Medicul Tudor Ciuhodaru a spus ca decizia conducerii spitalului este una politica, fiind luata la o zi dupa ce si-a anuntat inscrierea in Partidul Conservator.

El a mai spus ca va da in judecata conducerea spitalului in legatura cu deciziile luate impotriva sa.