Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Hunedoara a declansat o ancheta, miercuri dimineata, dupa ce mai multi elevi si prescolari din satul hunedorean Livadia au participat la o actiune electorala a PDL in comuna Baru, unde duminica vor avea loc alegeri pentru desemnarea primarului, scrie Mediafax. Candidatul democrat-liberal la primarie, Daniel Raducanu, a declarat ca PNL i-a invitat pe cetatenii din satul Livadia la o intalnire, dar ca "oamenii au refuzat sa intre in camin". In ceea ce priveste elevii prezenti la miting, acestia "n-au fost agenti electorali, asa cum se spune, ci unii copii au fost cu parintii lor si cativa copii care locuiesc in vecinatate", sustine Raducanu. De cealalta parte, presedintele PNL Hunedoara, Mircea Molot, a anuntat ca va depune plangere penala impotriva PDL pentru folosirea copiilor in activitati electorale.

Copii la mitingul din Baru Foto: Captura Youtube.com

Marti, mai multi elevi si prescolari au fost dusi in fata Caminului Cultural din satul Livadea, comuna Baru, pentru a boicota un miting electoral al PNL. Copiii au strigat "Hotii" si lozinci in favoarea candidatului PDL la primarie, apoi au incheiat actiunea printr-un mars prin localitate.

Seful Inspectoratului Scolar Judetean: Daca se va stabili ca elevii au fost dusi la miting de vreun profesor, acesta va fi sanctionat

Seful Inspectoratului Scolar Judetean Hunedoara, Alexandru Lautaru, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca a fost informat despre acest lucru marti seara, dupa ora 22.00, spunand ca situatia este "regretabila".

"E regretabil ce s-a prezentat (imaginile din timpul mitingului electoral difuzate de posturi de televiziune-n.r). Aseara am fost si eu informat. Acei copii nu sunt in spatiu scolar. Noi suntem abilitati sa facem cercetari doar daca s-a intamplat in spatiul scolar. In localitatea Livadea este doar scoala de clasele I-IV, iar din cate am inteles au fost si elevi mai mari care invata la scoala din Baru, dar sunt din localitatea unde a avut loc actiunea electorala. Acest lucru s-a intamplat dupa ora 16.00, in concluzie nu au fost luati de la ore", a spus seful ISJ Hunedoara.

El a precizat ca ISJ a declansat o ancheta pentru a stabili daca in aceasta actiune au fost implicate cadre didactice. "Noi am declansat deja o ancheta, iar o comisie de la ISJ se deplaseaza in aceasta dimineata in zona Baru pentru a sta de vorba cu familiile copiilor implicati si pentru a stabili daca elevii au fost chemati la mitingul electoral de vreun cadru didactic", a mai afirmat Alexandru Lautaru.

Potrivit acestuia, daca se va stabili ca elevii au fost dusi la miting de vreun profesor acesta va fi sanctionat, putandu-se ajunge pana la excluderea din invatamant.

Daniel Raducanu

Daniel Raducanu

Foto: Agerpres

Candidatul PDL la primarie: E regretabil ca n-au fost vazuti decat 10-15 copii si ca la cei 100 de oameni care au venit sa-si transmita mesajul nu s-a referit nimeni

Contactat de HotNews.ro, candidatul democrat-liberal la primaria comunei Baru, Daniel Raducanu, a declarat ca PNL a anuntat inca de duminica faptul ca ii asteapta pe cetatenii din satul Livadia la o intalnire. "Oamenii au venit la intalnire, dar au refuzat sa intre in camin", explica Daniel Raducanu.

"Intalnirea a avut loc la initiativa si la solicitarea presedintelui Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Molot. (...) S-a spus asa: marti, la ora 5, ne intalnim in Livadia cu cetatenii din Livadia. Asta eu am aflat deja duminica seara. Aseara am aflat, eu nefiind prezent in localitate, ca au mers acolo un numar de 80-100 de persoane si ca au fost si vreo 10-15 copii din zona, dar care n-au fost agenti electorali, asa cum se spune, ci unii copii au fost cu parintii lor si cativa copii care locuiesc in vecinatate", sustine democrat-liberalul.

In ceea ce priveste mesajele pe care le-au scandat copiii, Daniel Raducanu declara: "este adevarat ca ei au fost prinsi de febra lucrurilor care s-au intamplat acolo si au luat si ei cate un afis si au scandat anumite lucruri. Precizez ferm: nu trebuia copiii sa fie acolo si in niciun fel nu trebuia copiii sa fie prinsi in astfel de evenimente. Este regretabil ca copiii au fost prinsi in astfel de evenimente, dar la fel de regretabil este faptul ca la tot ceea ce s-a intamplat ieri acolo n-au fost vazuti decat 10-15 copii si ca la cei 100 de oameni care au venit sa-si transmita mesajul nu s-a referit nimeni".

Presedintele PNL Hunedoara, Mircea Molot: Vom depune plangere penala pentru folosirea copiilor in activitati electorale

Mircea Molot

Mircea Molot

Foto: Agerpres

Presedintele PNL Hunedoara, Mircea Molot, a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca va sesiza Ministerul Educatiei si ca va solicita demiterea directorului scolii din comuna Baru. "Vom depune, chiar astazi (miercuri - n.r.), o plangere penala pentru folosirea copiilor in activitati electorale. De asemenea, vom sesiza Prefectura Hunedoara. Credem insa ca Parchetul se putea autosesiza in acest caz", a declarat Mircea Molot, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, copiii prezenti la miting au fost adusi de sotia unui director de scoala, doua educatoare si o invatatoare de la scoala din comuna. Molot sustine ca in scoala din comuna Baru s-ar fi facut un sondaj in randurile copiilor asupra intentiilor de vot ale parintilor, iar materialele de propaganda folosite de copii ar fi fost distribuite elevilor in cursul zilei de marti, in incinta scolii.

Ministrul Educatiei a cerut deschiderea unei anchete administrative

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a cerut deschiderea unei anchete administrative pentru verificarea "aspectelor semnalate si a eventualului rol jucat de cadrele didactice in presupusa implicare a copiilor in actiuni cu caracter politic". "Am solicitat verificarea informatiilor vehiculate de presa in legatura cu o presupusa participare a copiilor de gradinita si din scoala primara la o actiune electorala din comuna Baru, judetul Hunedoara. Daca se va demonstra ca reprezentanti ai scolii au fost implicati in vreo actiune de convocare a copiilor, va asigur ca cei in cauza vor fi aspru sanctionati", a anuntat ministrul.

Miza protestelor: scaunul de primar al comunei Baru

Patru candidati, din partea PNL, PDL, UNPR si PNG, s-au inscris pentru functia de primar al comunei hunedorene Baru, la alegerile partiale care vor avea loc duminica, 16 ianuarie, dupa ce fostul edil, Daniel Raducanu, a demisionat pentru a candida la un post de deputat din judet. Candidatul PNL este Acxente Vladimir Bolesc, de profesie inginer si angajat al Primariei Baru. Bolesc mai este sustinut in campanie de PSD, PC si PRM, intre cele patru partide fiind incheiat un protocol de colaborare, transmite Agerpres.

Candidatul PDL este fostul primar al comunei Baru, Daniel Raducanu, de profesie economist. Raducanu si-a prezentat demisia din functia de primar in luna noiembrie, cand a candidat in alegerile partiale pentru un mandat de deputat in Colegiul Hateg-Tinutul Padurenilor, clasandu-se al doilea ca numar de voturi obtinute.

UNPR este reprezentat in alegerile pentru Primaria Baru de Angela Elisabeta Dumitrescu, de profesie laborant-chimist, iar PNG-CD l-a desemnat sa candideze pentru functia de primar pe Ioan Ceuta, pensionar.

Cine este candidatul PDL, Daniel Raducanu - a demisionat din PNL si a candidat din partea PDL la alegerile partiale din Hunedoara

Daniel Raducanu si-a dat demisia din PNL in noiembrie 2010 si automat si din functia de primar al comunei Baru. Acesta a trecut in PDL, pentru a putea candida la postul de deputat de Hateg. A pierdut insa alegerile partiale din Colegiul Hateg-Tinutul Padurenilor, castigate de candidatul adus de PNL de la centru, Mariana Campeanu. Acum, Daniel Raducanu candideaza din nou la primaria comunei Baru, pe care a condus-o din 2004, din partea PNL.

Raducanu este si conducatorul asociatiei zonale a administratiilor locale din Tara Hategului, scrie Ziarul Vaii Jiului, care noteaza ca Vasile Blaga si Gheorghe Falca l-au sustinut pe acesta in alegeri. "Am ajuns sa candidez din partea Partidului Democrat-Liberal, dupa ce am fost invitat la discutii de domnul Falca si de domnul Vasile Blaga. Domniile lor au fost de acord cu proiectul meu, prin care am demonstrat ca imi pasa de Colegiul 3 Tara Hategului si Tinutul Padurenilor. Impreuna am cazut de acord ca vom crea toate oportunitatile in asa fel incat fiecare primarie din colegiu sa aiba acces la finantare, dupa modelul un primar - un proiect", declara Daniel Raducanu in noiembrie, inainte de alegerile partiale.