UPDATE - PSD a depus, joi, la Curtea Constitutionala, o sesizare privind neconstitutionalitatea Legii cadru a salarizarii, reclamand incalcarea articolelor 53 si 44 din Constitutie.

Senatorul PSD Dan Sova a precizat, pentru Mediafax, ca sesizarea de neconstitutionalitate inaintata de social-democrati invoca incalcarea mai multor articole din Constitutie, cele mai importante fiind la articolul 1 alineat (5), articolul 44 si articolul 53 alineat (3).

Sova a afirmat ca, in opinia PSD, legea cadru a salarizarii contravine articolul 53 din Constitutie, care face referire la restrangerea temporara a unor drepturi.

PSD invoca in sprijinul contestatiei si decizia Curtii Constitutionale, care a statuat ca reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor poate fi constitutionala numai daca este valabila pana la 31 decembrie 2010.

De asemenea, in contestatia PSD se face trimitere si la articolul 44 din Constitutie, coroborat cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Social-democratii apreciaza ca reducerea peste o anumita limita sau peste o anumita perioada a drepturilor salariale este considerata incalcare a dreptului la proprietate, lucru confirmat si de mai multe instante de drept comun, care au dat castig de cauza in procesele indreptate impotriva reducerii cu 25%.

Motiunea de cenzura intitulata "Legea salarizarii Guvernului iresponsabil", initiata de 204 parlamentari ai opozitiei, a fost respinsa, joi, de Parlament, in conditiile in care niciun parlamentar nu a votat, dupa incidentul in care un barbat, angajat al TVR, a protestat aruncandu-se de la balcon. Nici dezbateri asupra motiunii nu au avut loc, sedinta plenului reunit fiind suspendata dupa producerea incidentului si reluata doar pentru incheierea procedurii prin vot. Parlamentarii opozitiei s-au retras de la sedinta dupa incident.

Secretarul Camerei, Dumitru Pardau, a citit rezultatul votului din Parlament, aratand ca au fost prezenti 246 de parlamentari, dar nu s-a exprimat niciun vot, fiind zero voturi pentru adoptare si zero voturi impotriva motiunii. Pentru a fi adoptata motiunea de cenzura ar fi trebuit sa intruneasca minimum 236 de voturi favorabile.

Dupa angajarea raspunderii Guvernului, in 14 decembrie, pe cele doua legi privind salarizarea, opozitia a depus doua motiuni de cenzura, una pe legea salarizarii pe 2011 si cealalta pe legea-cadru a salarizarii unitare.

Prima dintre aceste motiuni de cenzura, vizand legea salarizarii pe 2011, a fost respinsa luni.

Curtea Constitutionala va lua in discutie, in 28 decembrie, sesizarile formulate de 53 de parlamentari PNL pe legile privind salarizarea pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea. Senatorii liberali au contestat incalcarea normelor constitutionale privind procedura de legiferare a legilor privind salarizarea prin asumarea raspunderii Guvernului.