Rapoartele privind bugetele Senatului si Camerei Deputatilor pentru 2011 au primit, sambata dimineata, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare reunite de buget-finante si banci in forma propusa de Guvern, nefiind acceptat niciun amendament, informeaza Agerpres.

Astfel, bugetul Senatului Romaniei pentru 2011 a primit raport favorabil, cu 22 de voturi pentru, 17 impotriva, in timp ce propunerea pentru bugetul Camerei Deputatilor a trecut de votul deputatilor si senatorilor din comisiile de buget-finante cu 26 de voturi pentru si unul impotriva.

Dupa votul pentru bugetul Senatului, deputatii si senatorii grupului PSD s-au retras din comisie intrucat nu a fost acceptat niciun amendament de majorare a bugetului.

In timpul audierilor, atat in cazul Senatului, cat si in cel al Camerei, au existat amendamente la propunerile de buget, insa niciunul dintre acestea nu a fost aprobat.

Amendamentul de majorare a bugetului Senatului, prin care se cerea un buget pe 2011 de 110 milioane lei, a fost respins in comisiile reunite.

Conform propunerii bugetare pentru anul 2011, Senatul urmeaza sa primeasca 86,5 milioane lei, in scadere cu 3,15% fata de executia preliminata din 2010, de 94 milioane lei.

In privinta Camerei Deputatilor, a fost propus pentru 2011 un buget de 209,44 milioane lei, in scadere cu 7,26 procente fata de 2010 (225,8 milioane lei).