Partidul Social Democrat a depus vineri o contestatie la Curtea Constitutionala pe Legea pensiilor, a declarat purtatorul de cuvant al partidului, Radu Moldovan, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, sesizarea se fundamenteaza pe doua motive, unul pe procedura prin care se invoca faptul ca presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a supus la vot in plen nu numai cererea de reexaminare a Legii pensiilor transmisa de presedintele Traian Basescu cat si Legea in integralitatea ei, "ceea ce nu trebuia".

"A doua motivatie a sesizarii PSD o reprezinta discriminarea, pentru ca reducandu-se varsta de pensionare la femei la 63 de ani, fata de 65 cum era legea initiala, ar fi trebuit sa se modifice si anexa in care este prevazut stagiul de contributie", a mai spus Moldovan.

Camera Deputatilor a adoptat marti, 7 decembrie, in calitate de camera decizionala, cererea de reexaminare transmisa de seful statului cu privire legea pensiilor, in care se prevede ca varsta de pensionare la femei sa fie de 63 de ani, iar la barbati de 65 de ani.

Guvernul a aprobat pe 10 februarie proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii, care, dupa ce a fost adoptata de Parlament si a fost declarata constitutionala de catre Curtea Constitutionala, a fost retrimisa la Parlament de catre presedintele Traian Basescu, in data de 7 octombrie, acesta considerand ca varsta standard de pensionare pentru femei ar trebui sa fie de 63 de ani si nu de 65 de ani cum stabilea initial actul normativ.

Curtea Constitutionala a Romaniei va dezbate pe 15 decembrie si sesizarea depusa de 53 de deputati PNL privind neconstitutionalitatea unor articole din legea pensiilor.