Premierul Emil Boc a declarat joi ca Guvernul poate continua procedura de asumare pe Legea Educatiei iar Parlamentul nu are niciun temei sa blocheze acest demers.

"Guvernul a respectat, respecta si va respecta deciziile CCR. Curtea spune ca exista un conflict constitutional intre Guvern si Parlament, in al doilea rand spune ca Guvernul nu poate fi obligat sa renunte la asumare, asa cum a cerut presedintele Senatului, Mircea Geoana. Doar ca de la momentul acestei sesizari au intervenit elemente noi care au stins conflictul: 1.decizia celor doua birouri permanente din dimineata angajarii de a permite continuarea asumarii. 2. Plenul reunit in acea dimineata a decis includerea pe ordinea de zi a asumarii raspunderii. 3. Premierul anunta asumarea raspunderii. Si nu in ultimul rand, Opozitia a depus motiunea de cenzura. Asumarea nu mai poate fi oprita in acest moment. Parlamentul nu are niciun temei in acest moment sa refuze continuarea asumarii. Gestul lui Mircea Geoana nu are nici aprobarea Senatului, nici a plenului Camerei Deputatilor. Punctul nostru a fost ca in acest moment suntem intr-un conflict juridic, noi, Guvernul, cu Parlamentul, el poate fi solutionat acum, doar prin continuarea procedurii", a declarat premierul Emil Boc, la finalul discutiilor de la Curtea Constitutionala.

La randul sau, Mircea Geoana, cel care a depus initial sesizarea privind neconstitutionalitatea acestei proceduri, sustine ca decizia CCR este una clara si nu mai poate fi contestata.

La finalul sedintei de joi, Mircea Geoana a declarat ca, atunci cand Curtea declara o angajare de raspundere ca fiind neconstitutionala de doua ori si acest lucru se contesta prin diverse artificii, "statul de drept in Romania nu mai exista".

Judecatorii Curtii Constitutionale s-au reunit, joi, pentru a decide daca Guvernul poate sa-si asume raspunderea pe Legea Educatiei. Anuntul privind decizia magistratilor a fost amanat pentru miercuri, 24 noiembrie. La sedinta de joi au fost invitati premierul Emil Boc, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase si presedintele Senatului, Mircea Geoana.