O noua runda de negocieri, la nivel de experti din Ministerul Muncii si Ministerul Finantelor, impreuna cu sindicatele si patronatele, va avea loc marti, de la ora 17.00, la Ministerul Muncii, pentru stabilirea salariului minim pe economie, iar o decizie politica ar urma sa fie luata in sedinta coalitiei de marti seara, de la Palatul Victoria, relateaza Agerpres.

Luni seara, reprezentantii coalitiei de guvernare si expertii din Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii au luat in discutie variantele de salariu minim pe anul 2011 la nivelurile inaintate de sindicate - 750 de lei si de patronate - 650 de lei.

In privinta Legii unitare de salarizare pentru anul 2011, discutiile de luni seara, de la Palatul Victoria, s-au conturat 5 - 6 variante, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Muncii, Ioan Botis.

"Nu s-a ajuns la o concluzie. Problema trebuie discutata la nivel de coalitie. Sunt multe variante, 5 - 6", a precizat Ioan Botis.

Conform unor surse participante la discutiile de luni seara, se ia in calcul posibilitatea ca angajatii cu salarii mai mici sa poata recupera, procentual, mai mult decat cei cu salarii mari, din pierderea cu 25% suferita in 2010. Nicio categorie de bugetari nu ar urma sa recupereze in totalitate sfertul de salariu pierdut prin diminuarile impuse de Guvern in vara anului 2010, au precizat sursele citate.

Potrivit deputatului Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minoritatilor nationale din Camera Deputatilor, coalitia de guvernare se va reuni si marti, de la ora 18,00, pentru o decizie politica in cazul Legii unitare de salarizare.

Guvernul ar urma, astfel, sa-si asume raspunderea pentru viitoarea Lege a salarizarii unitare pentru anul 2011.

"Coalitia sustine asumarea raspunderii ca procedura cea mai eficienta si rapida. Legea salarizarii unice (se face - n.r.) prin asumare de raspundere a Guvernului, pentru ca avem nevoie in elaborarea bugetului de stat pe 2011", a declarat, luni, vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur.