Sedinta de marti dimineata a conducerii Camerei Deputatilor a avut loc, dupa mai multe saptamani de boicot al Opozitiei. Deputaţii PSD şi PNL au propus, marţi, în Biroul Permanent al Camerei, modificarea Regulamentului acestui for legislativ în sensul eliminării votului deschis, cu mâna, şi a păstrării votului electronic sau prin apel nominal, ei propunând şi instituirea unui Cod de conduită putere-opoziţie, anunta Mediafax.

Presedintele Camerei Deputatilor a anuntat ca in perioada urmatoare, toti liderii de grupuri parlamentare din Camera Deputatilor se vor intalni pentru a gasi o solutie in vederea modificarii regulamentului.

Roberta Anastase a admis si faptul ca exista discutii pe marginea eliminarii votului prin ridicarea mainii in plen si ca este posibil sa fie pastrat doar votul electronic, pentru ca suspiciunile sa fie eliminate.

Opozitia a boicotat timp de mai multe saptamani lucrarile Camerei Deputatilor. Deputatii PSD si cei ai PNL au anuntat, in urma cu aproximativ 3 saptamani, ca nu mai participa la lucrarile Camerei Deputatilor, in cazul in care Roberta Anastase, presedintele acestui for legislativ, nu va demisiona din functie.

Şedinţa de luni a Biroului Permanent al Camerei a fost prima la care reprezentanţii opoziţiei s-au prezentat, după mai bine de o lună şi jumătate, discuţiile cu reprezentanţii arcului guvernamental având ca temă doar aspecte legate de procedură şi de modificarea Regulamentului Camerei.