Seful delegatiei Fondului Monetar International (FMI) in Romania, Jeffrey Franks, a afirmat, sambata, la intalnirea cu liderii PNL, ca este interesat sa asculte idei bune de la orice partid despre noul acord pe care statul roman intentioneaza sa-l incheie cu Fondul.

"Noi am vrea sa aflam ce credeti ca facem bine si ce credeti ca facem rau. Dar in mod special, in cadrul acestei vizite, suntem interesati sa auzim ideile pe care le aveti legate de viitorul acord pentru care ne vom intoarce in cateva luni sa discutam pentru ca strangem idei si vreau sa iau idei bune de la orice partid politic", a spus Franks, citat de Agerpres.

Raspunsul presedintelui PNL, Crin Antonescu, a fost prompt, spunandu-le membrilor delegatiei ca au venit la locul potrivit.

"Atunci ati venit in locul potrivit", i-a spus Antonescu lui Franks.

Reprezentatii FMI s-au intalnit luni cu o delegatie a conducerii PNL formata din presedintele partidului, Crin Antonescu, secretarul general Radu Stroe, vicepresedintii Daniel Chitoiu si Varujan Vosganian, ministrul Infrastructurii in "guvernul liberal din umbra", Eduard Hellvig, precum si "ministrul din umbra" al Economiei si Finantelor, Claudiu Doltu.