Motiunea nu a fost o motiune, a fost o tele-motiune. Totul a fost gandit si planificat ca sa dea bine la televizor: marsul triumfal al opozitiei, circuitul semnaturilor populatiei, camerele puse in asa fel incat oamenii sa para multi sau putini, in functie de televiziunea care transmitea. Aplaudacii de la balcoane erau echilibrati dupa algoritm politic, discursurile politicienilor cu ochii pe camere, temele si retorica erau adaptate televiziunilor. Politicienii puterii si opozitiei au devenit regizori de platou. Este un pic prea mult! Sa-i lasam pe jurnalisti cu meseria lor, iar politicienii sa se ocupe de politica.
Spectacolul motiunii de cenzura nu este un spectacol de circ, chiar daca orice motiune este un spectacol politic. Cred ca putea sa lipseasca manifestatia si cheltuielile ei pentru ca nu mai avea pe cine sa convinga: populatia se plaseaza in majoritate contra Guvernului, iar politicienii din Parlament ai puterii au interese mult mai terestre si mai greu de influentat cu ajutorul cantecelor sau marsurilor.
Dar daca opozitia a ales sa faca acest spectacol era dreptul ei, tratarea insa ironica a acelor oameni care stateau in frig si ploaie (in plus, avand si dreptate) este o mare tampenie a celor care au facut-o. Ar trebui s-o privim serios si sa ne gandim la semnificatia ei. Daca ne uitam in sondaje, motiunea de cenzura este inca o dovada a crizei si insuportabilitatii ei, un semn ca nu avem un minim consens politic, o marturie a faptului ca politicienii - toti! - sunt vulgari si inconsistenti, chiar si in momentele grave. Dar motiunea trebuie privita serios, chiar si atunci cand seamana cu un circ.
