Congresul Extraordinar al PSD, desfasurat sambata la Sala Palatului, a adoptat o rezolutie in care se obliga sa nu colaboreze sub nicio forma cu Partidul Democrat Liberal, dar sa continue sa dialogheze si sa coopereze cu toate celelalte partide si forte democratice din Romania, transmite Agerpres. In document, PSD sustine ca nu va abdica de la principiile si valorile social-democrate.

"In situatia de criza economica si sociala fara precedent prin care trece tara, cauzata de coruptia, incompetenta si comportamentul clientelar al Partidului Democrat Liberal si al lui Traian Basescu, PSD se obliga sa nu colaboreze in nicio forma cu cei care guverneaza acum tara", se spune in documentul citat de Mediafax, in care se precizeaza ca ''PSD va continua sa dialogheze si sa coopereze cu toate celelalte partide si forte democratice din Romania, fara a abdica de la principiile si valorile social-democrate, pentru a gasi cele mai bune solutii in vederea iesirii din blocajul si crizele actuale si pentru a sustine o dezvoltare economica durabila si sanatoasa, un climat politic stabil, o pace solida si un climat de incredere in institutiile statului''.

Rezolutia Congresului Extraordinar precizeaza ca PSD va fi un sustinator al valorilor stangii moderne si un aparator al democratiei si al statului de drept in Romania: "PSD se angajeaza sa continue procesul de modernizare a propriilor structuri, precum si de impunere a unor standarde mai inalte de moralitate si profesionalism tocmai pentru a fi mai aproape de sustinatorii sai si de nevoia de a-i reprezenta corect pe cei multi. (...) PSD va milita pentru a sustine statul social ca solutie de protejare a categoriilor defavorizate si ca singura forma civilizata de impunere a dreptatii si echitatii sociale in Romania".