PSD isi va asuma guvernarea, daca motiunea de cenzura impotriva guvernului Emil Boc trece, doar daca va obtine postul de prim ministru si numai pentru o perioada de sase luni, pentru a pregati alegerile anticipate, a declarat luni presedintele Consiliului National al social-democratilor, Adrian Nastase.

"Suntem constienti de faptul ca, indiferent de rezultatul motiunii, dar mai ales daca motiune trece, am avea in continuare un mod de guvernare a tarii in care un rol importat ii revine presedintelui Traian Basescu", a explicat el, la Antena 3, adaugand ca PSD trebuie sa aiba "anumite garantii ca lucrurile se vor schimba", cum este cea postului de premier.

"Un astfel de prim ministru nu ar putea sa fie decat din partea noastra", a subliniat el, intrebat daca PSD este dispus sa-si asume guvernarea.

Adrian Nastase a precizat ca guvernul care va fi format in cazul in care motiunea trece va avea ca principale sarcini pregatirea alegerilor anticipate pentru anul viitor si "inlaturarea efectelor guvernarii Basescu-Boc".

In ceea ce priveste componenta acestui "guvernul de serviciu", "cu un mandat limitat", fostul premier a explicat ca "in mod evident va trebui sa cuprinda reprezentanti din mai multe partide", sugerand formula guvernului Stolojan din 1991, din care au facut parte si liberali.

Adrian Nastase nu a inaintat o data la care va fi inaintata motiunea de cenzura, precizand doar ca "problema e de a gasi momentul potrivit, de a judeca momentul in care exista masa critica pentru o astfel de actiune", in conditiile in care "presiunea public poate sa influenteze, sper, votul din Parlament".