Harghita: Liderul Jobbik ii indeamna pe tinerii secui sa faca presiuni asupra autoritatilor ungare pentru sustinerea autonomiei teritoriale

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 august 2010, 21:55 Actualitate | Politic


Presedintele partidului de extrema dreapta, Jobbik, din Ungaria, Vona Gabor, i-a indemnat, sambata, pe participantii la tabara de la Gheorgheni a organizatiei "Tineretul Maghiar Ardelean" sa ceara sprijin autoritatilor de la Budapesta pentru sustinerea autonomiei teritoriale a maghiarilor si pentru acordarea dreptului de vot celor care vor obtine dubla cetatenie, relateaza Agerpres.
  • "Maine, in tabara, vine Kover Laszlo (n.r. - presedintele Parlamentului Ungariei). Daca reusiti sa obtineti o promisiune de la Kover Laszlo ca va avea un proiect privind dreptul de vot pentru cei care au dubla cetatenie din afara granitelor, atunci noi putem sa-i tragem la raspundere in Parlamentul Ungariei, daca nu se vor tine de cuvant. Aceeasi situatie este si in privinta autonomiei teritoriale, trebuie sa obtineti o promisiune de la el. Trebuie sa insirati aici 300 de secui cu tricouri pe ei, pe care sa scrie 'autonomie', ca un fel de presiune, iar unul care este mai solid sa-l intrebe daca sprijina autonomia teritoriala a secuimii. Restul trebuie lasat in seama noastra, in Parlament, trebuie facuta o presiune asupra lor", le-a spus Vona Gabor participantilor.
La dezbaterea din tabara organizata in apropierea municipiului Gheorgheni au participat aproximativ 500 de tineri. Zona era bine pazita de oameni de ordine imbracati in tinute asemanatoare celor militare, de camuflaj. Unii dintre participanti purtau uniformele Garzii Maghiare din Ungaria, organizatie cu caracter extremist, antisemit si xenofob, scoasa in afara legii in tara vecina in 2009 si care a fost fondata de Vona Gabor.

Partidul Jobbik a reusit o intrare istorica in Parlamentul de la Budapesta, in urma alegerilor din luna aprilie, fiind a treia forta pe scena politica a Ungariei.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2600 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Blaga, ne-am saturat de cardasia cu ungurii (Sâmbătă, 14 august 2010, 22:31)

    Soim roman [anonim]

    Luati atitudine, ///
    Autoritatile statului roman sunt nule cand vine vorba de iredentismul maghiar.
    Cat sa mai suportam aceasta boatjocura la care suntem supusi?
    Chiar vreti ca romanii sa sara cu topoarele si sa iasa macel ?
    Va avertizam ca nu mai e mult pana atunci.
  • +1 (1 vot)    
    un biet frustrat... (Sâmbătă, 14 august 2010, 23:39)

    jorj [anonim]

    Parintii bietului mr. Jobbik l-au molestat probabil in copilarie, handicapand psihic pt tot restul vietii sale un suflet nevinovat, asa sint de altfel toti cei care adera la miscarile extremiste.....imi este mila de acesti oameni .....
    • 0 (0 voturi)    
      ai tras pe nas ??? (Luni, 16 august 2010, 9:01)

      ion [anonim] i-a raspuns lui jorj

      In timp ce tie iti este mila, iar autoritatile statului Roman dorm cu indolenta in papuci, ei isi vad de treaba si urmarile se vor vedea in curand !!!
  • 0 (2 voturi)    
    autonomie (Sâmbătă, 14 august 2010, 23:41)

    maria [anonim]

    Dece nu se iau masuri contra celor care vin din alta tara si incita tinerii la anumite cauze pe terittoriul tarii noastre sa le interzica de a intra in tara daca se ocupa cu probleme contra tarii noastre,ce vor cei din ungaria mai ales extrema dreapta de la ei sa se ocupe de tara lor nu de a noastra, atentie la ei si luati masuri cei din guvernul romaniei.
  • 0 (2 voturi)    
    - (Sâmbătă, 14 august 2010, 23:46)

    bok 83 [anonim]

    Statul român ARTICOLUL 1
    (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
    ce nu inteleg ungurii?????
  • -1 (1 vot)    
    Astia se tin de glume... (Duminică, 15 august 2010, 0:24)

    Ovidiu [anonim]

    dar imi vine greu sa cred ca vor gasi 300 de secui, cand la recensamantul din 2002 doar 150 s-au declarat secui.

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Secui
    http://www.recensamant.ro/

    "Secui, denumiți popular și săcui [1](în maghiară Székelyek), sunt un grup etnic de limbă maghiară asimilat în prezent cultural maghiarimii, și care sunt majoritari în județele Covasna, Harghita și în arealul central și sud-estic al județului Mureș.

    Pe lîngă ei, se autodefinesc ca secui și locuitorii de limbă maghiară a câtorva sate din județele Alba și Cluj[2] și chiar Sibiu[3].

    Din anul 1977, la recensăminte, secuii figurează din nou ca naționalitate de sine stătătoare.

    La recensământul din 2002, doar 150 de persoane s-au declarat „secui” propriu ziși (1992: 831 persoane)."

    Noah, io inteleg ca au identitatea lor, dar merita ptr 150 de persoane sa schimbam numele la un sfert de Romania si sa facem atata tam tam cu pamantul secuiesc?

    Daca mărg 200 de romani la Budapesta, gata, tre sa se schime numele Budapeștii in București?

    Ce oameni, domle, ce oameni....
  • +4 (6 voturi)    
    asa...si.. (Duminică, 15 august 2010, 2:00)

    vlad dracul [anonim]

    Cei 50 de extremisti unguri din Romania, s-au intalnit si au discutat...iar eu trebuie sa-mi fac griji pt ce??

    Sincer cred ca cei 1,5 mil de maghiari isi vad de treaba lor si nu au treaba cu chiorii astia. Avem impreuna prea multe de pierdut...altfel
    • -1 (1 vot)    
      Documente ascunse sau distruse de dusmani (Duminică, 15 august 2010, 14:28)

      Ionel [anonim] i-a raspuns lui vlad dracul

      O particica din istoria ce ne-a fost furata
      si cum documente romanesti furate ori distruse de unguri.

      http://www.enciclopedia-dacica.ro/webring/codex_rohonczi/codex_rohonczy.pdf

      Cronică românească de 448 pagini, din secolele XII-XII, scrisă în Muntenia în
      limba română, cu alfabet geto-dacic, aflat înBiblioteca Academiei Ungare de Ştiinţă
      de la Budapesta sub numele de Codex Rohonczy, după numele celui care 1-a dat
      grofului transilvănean Gusztav Battyanyi şi care apoi l-a donat, în anul 1838, amintitei biblioteci.

      Despre existenţa unui alfabet prorriu geto-dacic se poate spune că el a fost creat cu multe milenii în urmă,descinzând chiar din scrierea pictografică ,descoperită pe tăbliţe aparţinând perioadei neolitice cu peste 5500 de ani în urmă.

      Vestitul specialist belgian Vulcanius Bonaventura, într-o lucrare de referinţă apărută în anul 1592, precizează, pe baza mărturiilor arheologice scrise în alfabetul geto-dacic pe care le-a văzut, că un alfabet autohton geto-dacic a fost inventat cu mult
      timp înaintea celui latin roman.
  • 0 (4 voturi)    
    naspa (Duminică, 15 august 2010, 2:46)

    Lucian* [utilizator]

    cred ca este timpul ca la unele miscari sa se ia ceva atitudine de catre autoritatile romane si sa arate ca au ceva sange in instalatie.
    Vona Gabor a dovedit deja ca nu are ce cauta in Romania.
    Daca pana si in Ungaria i-au scos in afara legii organizatia facuta de el, atunci nu vad de ce ar trebui acceptat el sau membrii organizatiei lui ilegale aici.
  • -2 (4 voturi)    
    Niciodataaaaaa (Duminică, 15 august 2010, 3:23)

    Matei Vlad [anonim]

    n-aveti sansa ma jegurilor, nu va mai agitati, luati va rog exemplu de la tigani, strangeti-va frumusel corturile si carambaaaaaaa, ca pana la urma sunteti la baza acelasi neam migrator, nomazi, de ici-colo... unde bate vantu', asa si voi, de-odata v-ati trezit ca vi se cuvine particica de sub cur, mizeriilor !
  • -1 (3 voturi)    
    lege (Duminică, 15 august 2010, 3:36)

    Contrariat [anonim]

    nu exista vreo lege care sa-l puna la punct pe mascariciul asta?
  • +2 (2 voturi)    
    bun, (Duminică, 15 august 2010, 5:20)

    cornerro [anonim]

    si? au gasit unul mai solid? si a tinut si minte ce trebuia sa intrebe??
  • -1 (1 vot)    
    cand o face plopu pere... (Duminică, 15 august 2010, 8:08)

    clau tm [anonim]

    Chiar nu inteleg de ce se agita tipi astia asa. Nici un guvern nu va aproba autonomia teritoriala.Au aceleasi drepturi ca restul cetatenilor,ba ceva mai multe. Nu vedeti ca guvernul (mama lor @&#!!) nu accepta macar descentralizarea... Si nici un roman adevarat nu va accepta acest lucru. De ce nu se iau sa se duca in Ungaria , daca nu le convine aici. Nici macar nu stiu romana, lucru inacceptabil, zic eu, pentru un cetatean roman.
  • 0 (2 voturi)    
    cifrele vorbesc=150 de secui declarati in 2002! (Duminică, 15 august 2010, 8:49)

    Eneas [anonim]

    Primul lucru care trebuie lamurit este numarul secuilor din Romania si din teritoriul revendicat pentru a fi declarat "tinut secuiesc".La recensământul din 2002, doar 150 de persoane s-au declarat „secui” propriu ziși (1992: 831 persoane). Aceasta cifra practic pune punct discutiei.
    Sunt prea putini secuii din Romania ca sa li se acorde un alt statut decat de trib pe cale de disparitieO ipoteză bine fundamentată afirmă că secuii sunt descendenții grupului etnic bulgaro-turanic ce purta numele de eskil (e-sekel), cunoscut de arabi ca vecinii ungurilor in stepa asiatica. istoricii maghiari Györffy György și Pais Dezső susțin că secuii reprezintă o populația kavara musulmană .În anul 2006 liderii autonomiștilor secui din România au început să afirme din nou afiliațiile turanice ale secuilor, semnând un protocol de colaborare cu autonomiștii uiguri din fostul Turkistan, azi parte a Chinei. De altfel Ferenc Csaba, unul dintre lideri explică încheierea acestei alianțe subliniind "relațiile istorice de rudenie între maghiari și uiguri". Turca vorbită până în sec. XI de părți de populație a Ungariei medievale incipiente (după "markeri" lingvistici, un idiom apropiat de dialectele ciuvaș și bașkir ale turcei) a dispărut foarte timpuriu, impunându-se limba uralică (ugrică) maghiara. Înrudirea dintre secui și uiguri este tot atât de mică/mare cum e și cu celelalte popoare de limbă turcă, dintre Turcia și Uiguria
    Sa zicem ca sunt 5000 (cinci mii) de secui in fapt,cat se estimeaza,astia nici nu sunt recunoscuti ca ar exista.
    In nomenclatorul minoritatilor din Romania, secuii nu sunt inregistrati.
    daca stai de vorba cu reprezentantii celei mai numeroase minoritati nationale din Rominia, care la 1,4 milioane declarati ,au 0,5 mil tigani maghiarizati, toti identificati ca lideri UDMR, primesti informatia naucitoare ca secuii sunt maghiari.
  • -2 (4 voturi)    
    Astia sunt nebuni??? (Duminică, 15 august 2010, 8:54)

    karenina [anonim]

    Daca ungurii fac prostii in Romania, ii mananc cu fulgi cu tot. Jar mananca.
  • -2 (4 voturi)    
    Ajutor (Duminică, 15 august 2010, 8:56)

    Roman [anonim]

    Atat de dusi sunt acesti "frati ai nostri", incat nu ne ramane decat sa ne rugam sa-i rasplateasca Dumnezeu dupa cat se straduiesc si ei.
    De altfel, dupa cate stiu eu, numai ateii, fac dezbinare, un bun credincios face unitate si ajuta pe cei din jurul lui. Ce sa cred despre aceasta tara vecina care alimenteaza conflicte la comanda francmasoneriei, respectiv a jidanilor pentru a distruge aceasta frumoasa "Gradina a Maicii Domnului"? Oare or fi impotriva lui Dumnezeu si a creatiei Lui? Pana acum asa cred. Si totusi au si ei sansa talharului de pe cruce, cel putin. Asa ca sa ne rugam pentru ei, frati intru Christos!!!
    • +3 (3 voturi)    
      Ce idei imbecile (Duminică, 15 august 2010, 14:44)

      hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui Roman

      pacat de "gradina" care va naste.
  • -1 (3 voturi)    
    la arme (Duminică, 15 august 2010, 9:30)

    NC [anonim]

    can ei vor iesi in strada, si noi vo-m fi acolo sa ne aparam tara, gaturile jos jigodii fara tara.
  • 0 (4 voturi)    
    Unde e problema? (Duminică, 15 august 2010, 9:41)

    Ioan [anonim]

    Liderul pertidului de guvernamant de la Bucuresti cere tinerilor din Basarabia sa faca presiuni asupra autoritatilor de la Bucuresti pentru sustinerea Moldovei si acordarea accelerata a dublei cetatenii. Cat de greu e sa fii un om rational.
    • -1 (1 vot)    
      si nici macar nu sunt extremisti astia (Duminică, 15 august 2010, 15:28)

      ABUR [anonim] i-a raspuns lui Ioan

      de la noi de la bucale, doar antiromani
  • 0 (4 voturi)    
    Tudor Gheorghe avea un cintec memorabil... (Duminică, 15 august 2010, 10:07)

    Paul [anonim]

    http://www.youtube.com/watch?v=-5itzWZ-q0c

    La mine la prag
    A fost vălmăşag
    De haite cu steag
    Ca valul s-au spart
    Zbătură-se-n ştreang
    În pulbere zac
    La mine la curţi
    Veneau lacomi mulţi
    Mai mari, mai temuţi
    De-un cap sunt mai scurţi
    La mine la porţi
    E rânjet de colţi
    E pleznet de glonţ
    E umblet de hoţi
    Se spulberă toţi
    Sub brazda mea morţi
    Asculte oricine,
    Asculte-mă bine!

    ...
  • +2 (2 voturi)    
    Jobbik nu are influenta parlamentara (Duminică, 15 august 2010, 10:51)

    Ioan Secuianu [anonim]

    Fidesz a obtinut peste 2/3 din totalul voturilor electorilor unguri, ceea ce il face unic guvernant care poate schimba chiar si Constitutia fara sa aiba nevoie de votul nimanui de la alte partide.

    Fascistul ungur de la Jobbik face doar propaganda sovina si iredentista, nu poate nimic in parlament decat eventual sa urle isteric pe acolo, cei de la Jobbik sunt negationisti si huliganici, si au devenit populari doar cand s-au luat de tiganii din Ungaria (7-10% din cetatenii unguri sunt de etnie tigana).

    Romania trebuie sa lase un pic sa se dezvolte extremismul secuiesc si maghiar, sa avem niste filme si niste discursuri de aratat aliatilor din Washington si unor tari din UE care urasc separatismul si autonomismele teritoriale.

    Radicalizarea unor tineri secui si maghiari din Romania va duce inevitabil la divizarea maghiarofonilor, UDMR fiind o prostituata aflata mereu in patul unui partid romanesc, PCM-ul fiind o organizatie confuza, Tokes fiind un extremist care nu face decat sa arunce benzina pe un foc, nu e un lider, e un provocator de tip Vadim.

    Unii minoritari frustrati ca n-au drepturi la fel de mari ca eschimosii din Nunavut au impresia ca unitatea maghiarofonilor va fi pastrata indiferent de concurenta politica interna intre partide maghiare si secuiesti. Fals, nicaieri nu se intampla asa, mai devreme sau mai tarziu apar 'tradatorii', 'teroristii', 'oamenii de dialog', fiecare cu actiuni complet divergente.

    Jobbik e un partid de conjunctura si Ungaria pare sa se lase prinsa, ca in anii '20-'30, de un nou tip de extremism. Se va termina la fel de urat si distrugator pentru maghiarime, la fel cum s-a terminat si hortysmul.

    Acum cativa ani toata prostimea de analisti jurau ca Europa nu are cale de intoarcere de la multiculturalism, acum aceiasi avortoni sunt 'uimiti' de renasterea nationalismului si de numeroasele partide de dreapta ce castiga peste tot.

    Unii considera autonomia 'inevitabila', vor fi si ei 'uimiti' de reactiile-bumerang !
  • +1 (3 voturi)    
    extremism (Duminică, 15 august 2010, 11:00)

    un om [anonim]

    asemenea "intalniri" trebuie interzise pe viitor, aici deja nu mai e vorba de libera exprimare !
  • 0 (2 voturi)    
    . (Duminică, 15 august 2010, 11:24)

    Ivanu [utilizator]

    Un ungur vine in Romania si indeamna populatia sa creeze o enclava ungureasca in inima Romaniei, iar noi nu facem nimic. Chuck Norris nu ar fi permis asa ceva niciodata!
    • -1 (1 vot)    
      O gluma D-le!? (Duminică, 15 august 2010, 12:36)

      M.Andrei Iulian [anonim] i-a raspuns lui Ivanu

      Nu comparati romanii cu Chuck Norris.
  • 0 (2 voturi)    
    Rusine. (Duminică, 15 august 2010, 11:27)

    Make [anonim]

    Intr-o tara normala si cu o demnitate nationala puternica,o astfel de declaratie se lasa cu darea afara din tara a individului,la care se adauga interdictia de a mai reintra,pentru minimum 5 ani.
    Dar,cand la conducerea tarii se afla o gasca de gusati inveliti in osanza,preocupati numai de a face averi,o astfel de atitudine nu va exista.Pacat de innaintasii nostri,care au luptat pentru tara asta.
    RUSINE!!!
  • -1 (1 vot)    
    tinutul secuiesc=pamant romanesc (Duminică, 15 august 2010, 11:42)

    nagy [anonim]

    se cam ingroase gluma! poate ca ar cam fi timpul ca statul roman, prin organele sale, sa intervina pana nu este prea tarziu.
    • -1 (1 vot)    
      De acord..... (Duminică, 15 august 2010, 13:58)

      lili [anonim] i-a raspuns lui nagy

      Cererile si actiunile extremistilor maghiari se tot radicalizeaza, iar multimea aceea care azi inca nu a iesit in strada la chemarea lor , e posibil sa iasa intr-o zi nu prea indepartata nemultumita tot mai mult de realitatile vietii cotidiene, de saracia accentuata din Secuime de care acestia se folosesc pentru a-i convinge incet-incet sa-i urmeze. Exista, sa nu uitam, o realitate a istoriei relatiilor din zonele cu populatie maghiara majoritara, dintre majoritatea maghiara si minoritatea romaneasca si aceasta nu este deloc chiar plina de prietenie, dimpotriva, nu pot fi sterse din memoria colectiva si de-o parte si de alta o serie de evenimente istorice care si-au pus amprenta pe aceste relatii. In opinia mea, care locuiesc intr-o astfel de zona, lipsa de reactie din partea autoritatilor si mai ales prezenta la guvernare a UDMR care face constant presiuni asupra partidului cu care guverneaza pentru a-si realiza incet-incet obiectivele si care impiedica luarea unor pozitii oficiale nu este cea mai potrivita solutie. Dl Boc, sunt convinsa ca va deveni foarte vocal in privinta cererilor si a declaratiilor extremistilor maghiari cand PDL va ajunge in opozitie data viitoare, asa cum au procedat cand UDMR era la guvernare cu PNL, ce mai combatea Dl Boc astfel de declaratii, mama...mama....
  • +1 (3 voturi)    
    :))))))) (Duminică, 15 august 2010, 11:51)

    resita31 [utilizator]

    ce ineptie. ce s-ar intampla daca si-ar cere autonomie teritoriala chinezii din sua... sau indienii, sau turcii din germania?....
  • 0 (4 voturi)    
    o buna bucata din Ungaria apartine Romaniei (Duminică, 15 august 2010, 12:17)

    gigel [anonim]

    Daca tot se bat ungurii cu pumnul in piept ca Ardealul e al lor, eu zic ca si o mare bucata din Ungaria apartine Romaniei, si o vrem inapoi. Simplu, facem troc :).
  • +3 (5 voturi)    
    bulibash (Duminică, 15 august 2010, 13:12)

    ady [anonim]

    .ideea e steagul arborat pe o cladire administrativa..aici SRI-ul doarme in papuci...restul e apa de ploaie
  • +1 (3 voturi)    
    Regionalizarea Romaniei (Duminică, 15 august 2010, 14:15)

    Ionel [anonim]

    Cand se va face regionalizarea Romaniei trebuie ca Harghita si Covasna sa nu faca parte din aceiasi regiune si nici Tg Mures. In rest toate bune.
  • 0 (0 voturi)    
    Unguri (Luni, 16 august 2010, 0:37)

    eugen [anonim]

    Eu zic ca ungurii trebuie pusi la punct, oricum is niste fraieri imputiti, dar sa le inchidem pliscul ca devin deja stresanti.
  • 0 (0 voturi)    
    in ce fel de tara traim? (Luni, 16 august 2010, 9:05)

    anamaria [anonim]

    este cunoscut faptul ca maghiarii din Romania au speculat momentele dificile de dupa 1990 pentru a ridica vocea si a aduce in actualitate autonomia teritoriala pe criteriu etnic. Nu sunt atat de periculosi ungurii care vin in tara noastra sa agite spiritele (cu o singura miscare pot fi anihilati) cat sunt maghiarii care locuiesc aici si sunt adeptii ideilor aberante. noroc ca nu sunt multi, majoritatea isi vad de treaba lor si au exact aceleasi probleme ca populatia majoritara.
    Referitor la o eventuala reactie a statului roman, aici este o alta discutie in situatia in care autoritatile distrug aparatul militar incepand cu armata, SRI si alte servicii pe care o serie de persoane le-au invocat aici. Oare de ce invocam necesitatea interventiei acestora numai cand ne convine? In rest ii obligam pe militari sa plece din sistem pentru ca nu sunt bani, le interzicem sa se angajeze obligandu-i sa traiasca dintr-o pensie pe care acum le-o recalculam. Sa va fie rusine tuturor celor care ati adoptat aceste decizii distrugeti sistemul militar si terfeliti statutul si onoarea militarului roman.
  • 0 (0 voturi)    
    Campanie electorala (Luni, 16 august 2010, 9:58)

    Katkat [anonim]

    Nu stiu de cum n-a observat nimeni, ca ce s-a intamplat acum in Secuime, face parte din campania elecotrala bine gandita a celor de la Jobbik. Promite ceva saracilor secui...si cei de la Jobbik, vor ca secuii sa aiba drept de vot...si cred ca ar fi clar cu cine ar vota. Autonomia teritoriala este un lucru genial...vezi exemplul Germaniei...secuii ce inteleg sub autonomie este un nonsens, o utopie, ceva ce n-ar supravietui nici o zi!
  • 0 (0 voturi)    
    Un viitor sumbru (Duminică, 22 august 2010, 16:15)

    Ady [anonim]

    Stiu ca tara mea, Romania, e in faliment economic,are o reputatie internationala jalnica si niste conducatori analfabeti dar cand vine vorba de destramare si tampiti de la conducere nu vor lua masuri nu voi ezita nici o clipa sa nu iau kalasnicovu si sa-mi apar patria(nu sunt nebun ci realist)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by